Este prietena ta, ții foarte mult la ea, dar simți că efectiv te epuizează psihic. Nu ține cont de programul tău, de momentele (ne)potrivite, își dorește doar să se ventileze, nu te ascultă și pe tine. Astfel interacțiunile cu ea au devenit o neplăcere și aproape că nu îți mai vine să îi răspunzi la telefon sau să nu te mai întâlnești cu ea. În același timp, poți considera că este de datoria ta să rămâi acolo, indiferent cât de mare este corvoada. Însă lucrurile nu stau deloc așa și ar fi indicat să privești mai clar situațiile care capătă note toxice pentru tine.
Negativism exagerat
Nu face altceva decât să se plângă. Totul este negru, îngrozitor, o catastrofă, când vorbești cu ea parcă simți cum la propriu te apasă pe piept o piatră de moară.
Bârfește pe toată lumea
Aici poți spune că asta este, așa e ea. Însă bârfa nu este doar despre persoane necunoscute ție, ci și despre prietene comune, pe care le treceți la categoria persoane de suflet. Prin spate le împroașcă cu noroi, față în față cu ele este cât se poate de amabilă și le face necontenit complimente.
Nu este niciodată vorba și despre tine
Contează ce vrea ea, cum vede ea lucrurile, unde își dorește să meargă, iar tu trebuie să te supui. Poate spune că data viitoare se întâmplă lucrurile cum ți-ar plăcea și ție, însă acest data viitoare nu mai vine.
Nu te ascultă
Are o problemă și vorbește necontenit despre asta. Tu o asculți, o sfătuiești, ești acolo pentru ea. Din păcate vice versa nu este valabilă, căci atunci când ți-ai dori să îți spui și tu oful, cumva mereu întoarce discuția înapoi la ea. Ori rapid îți invalidează sentimentele, că nu ai de ce să te superi, ești exagerată, e o prostie etc.
Minte…
… fără niciun fel de jenă, fără limită, acoperind o minciună cu alta. Dacă o confrunți spune că ți s-a părut, că nu ai înțeles bine, că nu ai fost atentă, variante diferite de gaslighting.
Totul este o dramă
Din categoria toate i se întâmplă numai ei. Are această tendință de dramatizare, în care simți că pe tine te consumă teribil, rămâi să te frămânți, ca apoi la scurt timp ea să fie relaxată. Să facă tocmai ce se jura că nu, iar tu rămâi cu gustul amar, ori ai intrat într-o luptă prin care încercai să o aperi, stricându-ți relații.
Te umilește
Sunteți cu prieteni comuni sau un context nou. Iar ea dorește să fie în centrul atenției. Este vocală, volubilă, își spune cu patos părerile. Însă mai este încă un element. Se folosește de tine, punându-te într-o lumină proastă, ca să se evidențieze ea. Glumițe răutăcioase, râde de tine, povestește situații delicate pentru tine în care ea te-a ajutat, comentează ironic ce tocmai ai spus, este sarcastică.
Citește și:
Învață să te porți mai frumos cu tine. Ce înseamnă să-ți oferi blândețe
Foto: PR