Simona Halep a suferit o accidentare la gleznă în meciul din primul tur al Australian Open.
Simona Halep a suferit o accidentare la glezna stângă în debutul setului doi al meciului cu Destanee Aiava. Este vorba despre primul meci pe care Halep îl joacă la Australian Open, după victoriile de la Shenzhen, unde a câștigat atât turneul la simplu, cât și trofeul de dublu.
După un prim set dificil, în care a fost nevoită să revină și a câștigat, în cele din urmă, tie break-ul, Simona Halep a început în forță setul al doilea, doar pentru a aluneca câteva momente mai târziu.
Simona a acuzat dureri și a chemat echipa medicală pentru un taping, revenind apoi în meci și câștigând game-ul. Simona Halep a continuat să joace mult mai prudentă, dar păstrându-și avantajul în fața lui Destanee Aiava, o jucătoare australiană de doar 17 ani.
Deși nu a mai alergat la loviturile dificile, Simona Halep a revenit excelent după accidentare, și a ajuns să domine fără drept de apel setul al doilea. Însă accidentarea Simonei a însuflețit-o pe Aiava, care înainte dădea semne de oboseală.
Încurajată din tribune de Daren Cahill și de Andrei Pavel, dar și de mama ei, Simona Halep a reușit și câteva lovituri incredibile, returnând mingi excelente, din poziții aproape imposibile, și dând semne că vrea să închidă cât mai repede meciul.
Servind pentru meci la scorul de 5-1 în setul al doilea, Simona Halep a părut să capete forțe noi după accidentare și a învins-o autoritar pe Aiava, obținând două mingi de meci și reușind să o fructifice pe prima. Simona Halep a câștigat meciul cu 7-6, 6-1, după ce a fost condusă cu 5-2 în primul set și după o accidentare despre care putem doar să sperăm că nu e suficient de serioasă ca să îi pună probleme în turul doi de la Australian Open.
Acesta este primul turneu de Grand Slam pe care Simona Halep îl joacă din postura de numărul 1 mondial, iar traseul ei în următoarele tururi este unul destul de dificil. Baftă, Simona!
Foto: Hepta