Silviu Huțanu, membrul formației SoundCheck Band, a murit din cauza noului coronavirus

Silviu Huțanu, membrul formației SoundCheck Band, în vârstă de doar 36 de ani, a murit joi, din cauza infecției cu noul coronavirus.

Silviu Huțanu, unul dintre membrii formației SoundCheck Band a decedat joi, din cauza infecției cu noul coronavirus. Tânărul avea doar 36 de ani și nu suferea de probleme de sănătate majore. Membrii familiei mărturisesc că tânărul suferea de hipertensiune, însă reușea să țină afecțiunea sub control.


Silviu a fost testat pozitiv cu coronavirus pe data de 13 octombrie, și internat în spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Din păcate însă, plămânii săi au fost afectați în proporție de 95%, iar artistul a decedat în timp ce se afla la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

„În zilele de 10 și 11 octombrie, fratele meu a început să aibă simptome. Simptomele au debutat cu febră și stare generală de rău. Luni, 12 octombrie, a mers la Institutul Regional de Oncologie din Iași pentru a-și face testul PCR, testul de depistare a infecției cu COVID-19. Pe data de 13, după ce rezultatul testului a ieșit pozitiv, a fost internat la Spitalul „Căi Ferate' din Iași.


Pentru că starea lui s-a înrăutățit și avea nevoie de mai mult suport de oxigen, medicii au decis să-l transfere la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Din ceea ce știm noi, Silviu nu avea alte probleme medicale, ci numai hipertensiune', a declarat Alex, fratele lui Silviu Huțanu, potrivit gândul.ro.

Atât mama sa, cât și prietenii acestuia au postat mesaje emoționante pe rețelele de socializare. „Băiatul meu frumos și credincios, Silviu scump, drag și prețios înaintea ochilor Domnului nostru Isus Hristos… A plecat să se întâlnească cu Domnul. Ne vom întâlni în veșnicie, mamă! Asta este nădejdea noastră! Cel care și-a dat viața pentru păcatele noastre și pe care tu l-ai propovăduit neîncetat și pe care L-ai iubit. Te iubesc, Silviu!', a scris Mara Huțanu.

„Dumnezeu să te ierte, Silviu Huțanu!! Îmi pare extrem de rău că nu ai reușit să învingi lupta cu boala și e foarte greu să acceptăm că de acum le vei cânta îngerilor! Drum lin să ai!', este unul dintre mesaje.


„A murit Silviu Huțanu, colegul și prietenul lui Călin. A murit de Covid-19. Un tip superb. Și eu țineam mult la el. Dumnezeu să-l odihnească! Rog anti-botnițarii și ceilalți imbecili să-mi dea block', a scris un alt apropiat al tânărului.

Citește și:
„Domnul Arafat să-mi vorbească frumos..’ Dan Bittman face noi declarații controversate despre situația pandemică din România

Foto: Pagina de Facebook Silviu Hutanu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle