Sign in/out, love! (de Marius Chivu)

Probabil ati vazut deja Her, noul film al lui Spike Jonze, in care personajul jucat de Joaquin Phoenix se indragosteste de un soft cu vocea lui Scarlett Johansson – se indragosteste, asadar, de o entitate fara trup, de vocea si intelectul artificial al unei femei care nu exista – si el stie de la inceput asta. Ei bine, in viata reala (filmul lui Jonze e, totusi, un scenariu sci-fi), lucrurile stau absolut la fel, doar ca oamenii trebuie mai intai pacaliti.

In urma cu ceva vreme, un jucator de fotbal american pe nume Manti Teo, pe atunci in varsta de 19 de ani si care actualmente joaca pentru echipa San Diego Chargers, s-a indragostit de o fata bolnava de leucemie pe care n-o cunoscuse niciodata si cu care comunica doar online. Fata a murit, Manti Teo a cazut in depresie si atunci a marturisit in presa relatia exclusiv online pe care o avusese.

O jumatate de an mai tarziu, in urma unui pont anonim, presa a descoperit faptul teribil ca fata cu identitatea respectiva nu existase niciodata si ca totul fusese pus la cale de un barbat indragostit de Manti Teo, care i se si prezentase la un moment dat drept verisorul ei. Pur si naiv, lipsit de experienta, inca adolescentul Manti Teo cunoscuse in mod real extazul si depresia din dragoste chiar daca dupa o fata inexistenta; pe care nu o intalnise in carne si oase, dar cu care avusese totusi o relatie, fie si una online, adica virtuala.

Acum exemplul personal. In urma cu cativa ani, am fost contactat de o fata care avusese o relatie online cu un barbat care fusese dovedit ca folosise fotografiile mele, chiar povestile mele (scrise prin carti sau publicate in Dilema veche.) Suspicioasa, dupa ce fusese escrocata si cu bani, fata aflase in cele din urma identitatea barbatului, inclusiv pe aceea a celui din fotografii, adica a mea. Am reusit atunci sa raportez furtul de identitate, iar contul escrocului sentimental de pe site-ul www.sentimente.ro, unde se folosea de fotografiile si povestile mele, a fost blocat.

Povestea insa nu s-a terminat atunci. Au urmat alte fete si alte conturi ale aceluiasi individ (despre care am aflat, in cele din urma, ca trecuse pe la Jilava): www.badoo.com si, recent, www.twoo.com/ro si chiar Facebook (care, apropo, nu te ajuta cu nimic atunci cand identitatea iti este furata; doar te sfatuieste sa blochezi contul respectiv, ca si cum daca inchizi ochii raul inceteaza sa mai existe!). De fiecare data, fetele respective ii trimisesera, la rugamintea lui, care invoca diverse accidente, probleme grave de sanatate si nevoi urgente, sume consistente de bani. Dupa care individul disparea, iar fetele ajungeau, cum-necum, sa afle ca cel din fotografii era altcineva.

Stiu, povestea are darul pervers de a fi, la prima vedere, amuzanta, si sa para, intr-un fel, flatanta pentru mine. Va asigur insa ca dupa primul caz n-a mai fost, a inceput sa ma jeneze, ba chiar sa ma sacaie. Daca scriu acum, aici, despre aceste nefericite intamplari, la care am contribuit fara sa vreau, o fac pentru ca, de fiecare data, am fost uimit de naivitatea fetelor dispuse sa ofere prea mult pentru cineva cunoscut prea putin, de fapt, deloc in viata reala. Stiu ca exista multa singuratate, dar unde sunt instinctele noastre de conservare sentimentala!?

Te poti indragosti online de cineva pe care nu l-ai cunoscut si chiar esti dispus la sacrificiu pentru acea persoana cu identitate virtuala (asta pana la proba contrarie)? Bineinteles. Cum scria cineva, referindu-se chiar la dragostea pacalita a lui Manti Teo, daca literatura e plina de persoane care se iubesc doar prin intermediul scrisorilor (precum Héloïse si Abélard, celebrii indragostiti din Evul Mediu, spre exemplu), de ce nu s-ar intampla asta si prin e-mail, Twitter si alte retele online de comunicare?

Cercetatorii din neuro-stiintele sociale si cognitive spun ca, in mediul online, perspectiva asupra realitatii e viciata de predispozitia noastra de a ne autoiluziona, de dorinta noastra nesabuita, oarba, de a iubi si a fi iubiti. Psihologul Barbara L. Frederickson, autoarea cartii Love 2.0, spunea undeva ca oamenii au – prin „colaborarea dintre creier si corp, adica dintre ratiune, senzatii si instincte – un detector innascut al sinceritatii, dar asta numai cand exista contact vizual, cand toate simturile sunt implicate.

Online, comunicarea poate parea reala, dar este doar simulare. Iar atunci cand persoanele implicate in aceste relationari virtuale sunt naive, singure si vulnerabile, procesul atasamentului (tot un fel de „attachement) este grabit. Dupa care, realitatea intervine brutal aproape de fiecare data.

Si mai e ceva. Donna Freitas, autoarea cartii The End Of Sex, se ocupa de felul in care tehnologia asigura intimitatea in lipsa trupurilor. Altfel spus, comunicarea online se substituie tot mai mult interactiunii corporale intr-o lume in care standardele de frumusete ne complexeaza pe toti, iar distantele geografice si culturale sunt abolite. In online putem iubi si putem fi iubiti, oricum am fi, din doar cateva click-uri. Cum spunea filozoful Slavoj Žižek: daca acum bem cafea fara cofeina sau bere, si chiar vin, fara alcool, de ce nu am avea parte de casatorie fara dragoste (referindu-se la agentiile matrimoniale) si chiar dragoste fara sex – apropo de aceste relatii virtuale?

Nu spun ca dragostea nu poate fi gasita si online. Statisticile arata ca foarte multe dintre cuplurile formate dupa ce initial au interactionat pe Internet sunt mai fericite decat cei care s-au cunoscut mai intai fata in fata. Este insa important sa nu uitam ca numai online suntem perfecti. Si nu doar cei care se prezinta sub identitati false, dar si cei care exista in realitate.

Foto: computer keyboard ” Love ” button from Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK