Nebunii facute din dragoste… de carti
Imi amintesc si-acum… Excursia aia infioratoare de prin clasa a sasea, in care Marineasca (diriga si profa noastra de sport) ne cara dupa ea pe culmile muntilor, prin zapezi si noroaie. Singurul lucru care ma facea sa merg inainte, cu ciorapii fleasca si blugii innoroiti, prin viscole si alte vitregii ale naturii, catre o cabana care nu se mai ivea niciodata, era sa-mi imaginez ca sunt Scarlett OHara intorcandu-se acasa, in toiul Razboiului de Secesiune, infruntand pericolele, oboseala si teama. De-abia citisem cartea (de vreo trei-patru ori), vazusem filmul (la Cinema „Doina) intr-un fel de transa si mintea mea plutea pe aripile vantului de dimineata pana seara. Cand m-au cuprins fiorii si zbuciumul adolescentei, am hotarat brusc, dintr-o admiratie totala si neconditionata fata de autorul Romanului adolescentului miop si spre disperarea parintilor, sa-mi reduc drastic programul de somn. N-am reusit, in final, decat sa capat insomnii cu care ma lupt si in ziua de azi…
N-am devenit vreun istoric al religiilor, in schimb am ramas cu ideea fixa ca prea mult somn dauneaza grav sanatatii mentale. Copilaria si adolescenta par a fi timpul in care o carte te poate marca cel mai mult. Esti ca un burete gol, care abia asteapta sa absoarba, iar cartile sunt experiente concentrate intre file, care – desi suna banal – iti deschid alte lumi, alte orizonturi. La varsta aceea, a inocentei si a entuziasmului, esti dispus(a) sa crezi si sa acumulezi tot; cartile pot fi atunci un soi de sprijin afectiv care in viata „reala’ lipseste, pentru ca adolescenta este o varsta a neintelegerii, singuratatii si a zbuciumului interior.
Mai tirziu, cam pe cand ajungi pe complicatele taramuri ale maturitatii, incepi sa selectezi altfel cartile, sa decantezi povestile si sa apreciezi fatete mai subtile; nu mai cauti neaparat suport afectiv, ci mai degraba desfatare estetica sau provocare intelectuala. Se spune ca unele carti (mari) ar fi bine sa fie citite la mai multe varste, pentru ca exista mai multe niveluri de receptare si intelegere a unui autor (Dostoievski ar fi, cu siguranta, unul dintre ei)… Si se mai spune ca anumite carti n-ar trebui sa ramana necitite intr-o viata de om. Mai precis, unii au calculat numarul exact si compozitia unei astfel de liste de – sa le numim asa, chiar daca suna oarecum didactic – „lecturi obligatorii’.
1001 de povesti despre carti
Un domn profesor de la Universitatea din Sussex, impreuna cu o armata de colaboratori, a intocmit un soi de enciclopedie fascinanta intitulata „1001 books you must read before you die', aparuta in traducere la editura RAO, superb ilustrata, sub titlul (mult mai optimist) de „1001 de carti de citit intr-o viata„. Este un ghid prin care poti naviga cu usurinta si placere, fara pretentia de a se transforma intr-un „canon literar’ sau de a stabili vreo ierarhie; luati-o ca pe o poveste in 1001 de episoade despre originea, istoria si evolutia romanului universal, din care veti afla de ce n-ar trebui sa ratati acele 1000 si 1 de carti prezentate (in nu mai mult de 300 de cuvinte fiecare). Chit ca literatura pare a fi aleasa preponderent din spatiul anglo-saxon, va veti bucura sa intalniti pe acolo si doi compatrioti: Rebreanu si Cioran. Veti mai gasi cam toti scriitorii importanti, romanele care au insemnat un punct de rascruce in evolutia literaturii, care au deschis drumuri si au influentat generatii intregi.
Page: 1 2