In primul articol din aceasta serie, pe care l-am scris acum doua saptamani, v-am povestit despre cum am vazut primul barbat strain masturbndu-se, cat timp se uita la mine, pe atunci un copil de vreo 12 ani. Vreau sa ma reintorc in acel moment, deoarece atunci a fost prima data cand am fost invatata sa tac si sa trec peste.
In capul meu, chiar si atunci, mi se parea ca am trecut printr-un lucru inacceptabil, ca nu se poate sa se intample asa ceva si ca, intr-un fel sau altul, trebuie sa se faca dreptate. Femeile la care am fugit pentru ajutor, in schimb, mi-au spus sa ma calmez, ca nu s-a intamplat de fapt nimic. Acum, cand imi amintesc, mi se pare de-a dreptul halucinant ca nici macar nu au sunat la politie, in contextul in care am avut de-a face cu un posibil pedofil. Si daca nu era un pedofil, un barbat pe care il excita sa se masturbeze in public, in amiaza mare, in cel mai central loc dintr-un oras, nu mi se pare ca ar avea ce sa caute in libertate. Dar ele nu au facut nimic.
Am mai trecut prin multe astfel de incidente in adolescenta si, la randul meu, nu am facut nimic. Majoritatea sunt legate de locul unde locuiam, mai precis parcul din cartier unde ieseam mereu cu prietenele si pe langa care treceam cand veneam acasa. Chiar langa parc era un loc impadurit (cam 200 de metri patrati), pe langa care trebuia sa treci daca voiai sa ajungi la scarile de pe Cetatuie care te coboara in centru. Chiar la liziera padurii, e un gang sapat intr-un deal, prin care poti trece ca sa nu trebuiasca sa ocolesti parcul si padurea pe strada. Aceea era ruta cea mai scurta pentru mine si, desi gangul acela imi dadea fiori, treceam pe acolo in fiecare zi cand ma intorceam de la scoala.
Intr-o zi, am vazut un barbat in celalalt capat al gangului, care statea cu spatele catre mine, cu fata catre parc. Mi s-a facut pielea de gaina instant, desi imi repetam in gand ca probabil e doar unul dintre multii oameni care isi plimba cateii prin acea zona si ca sunt ridicola, ca nu are de ce sa imi fie frica. Majoritatea dintre voi cred ca stiti acel gen de frica, cel care te loveste subit de fiecare data cand esti singura intr-un loc retras cu un barbat.
Am continuat sa merg in fata, gangul nu era lung, in cativa pasi il puteai strabate, dar am grabit considerabil pasul. Cand am ajuns aproape de el, barbatul s-a intors catre mine, nu ii mai tin minte expresia fetei, in schimb imi amintesc si acum, parca ar fi ieri, forma penisului. Se masturba furios si a inceput sa faca pasi catre mine, eu am luat-o la fuga si nu m-am oprit decat dupa ce am trecut de parc.
Nu am mai trecut prin gang, nu singura, dar asta nu m-a ajutat foarte mult, pentru ca cealalta liziera a padurii era la strada, unde era alt loc favorit al masturbatorilor din cartierul nostru. Era un loc ironic de perfect – ramurile copacilor le acopereau fata, in schimb de la piept in jos totul era vizibil. Am pierdut numaratoarea de cate ori am vazut barbati masturbandu-se acolo. O data am vazut un barbat iesind de la locul de masturbat, dupa ce si-a terminat treaba, si urcandu-se intr-un BMW X5 gigantic care era parcat aproape. Cine stie al cui sef era…
Unui singur barbat ii tin minte fata – un barbat in varsta cu parul lung si gri. Era aproape in fiecare zi in parc, singur, si dadea mereu ture in jurul parcului, studia copiii, apoi se ducea in padure. Si azi ma intreb cum pot atatea mame sa fie indiferente – mai ales ca aici intra in joc, intr-o anumita masura, siguranta copiiilor lor. L-am vazut pe acel barbat de zeci de ori, deci era imposibil ca doar eu sa-i fi observat obiceiul.
In cel mai infricosator moment, in schimb, nu am vazut nici un penis. Stateam cu prietena mea in locul nostru obisnuit, iar la un moment dat am vazut un barbat inalt, cu parul lung, prins intr-o coada cum umbra pe trotuarul de vis-a-vis si se uita foarte lung si insistent la noi. Am incercat sa nu il bagam in seama, el a continuat sa mearga. Pestre vreo 15 minute, ni se facuse foarte cald, din cauza soarelui care batea pe noi, asa ca am trecut strada, ca sa ne punem la umbra. Dupa vreo 5 minute, vedem acelasi barbat care se indrepta spre locul unde stateam inainte, venea din spatele nostru – deci, daca inca eram acolo, nu l-am fi vazut sau auzit decat in ultimul moment. Ni s-a parut ciudat, dar nu i-am dat extrem de multa atentie, dupa ce a continuat sa meaga catre Cetatuie. 20 de minute mai tarziu, un tip tanar pe o motocicleta se opreste in fata noastra si ne intreaba daca nu am vazut cumva un barbat al carei descriere se potrivea perfect cu cel pe care il vazusem. I-am spus ca l-am vazut si i-am explicat pe unde s-a dus, apoi l-am intrebat de ce il cauta. Ne-a spus ca barbatul ii violase 2 prietene si ca il cauta impreuna cu politia. Imi treceau mii de intrebari si scenarii prin cap, cat timp simteam ca nu pot sa respir. Ne-am ridicat incet si am plecat acasa.
Toate lucrurile astea s-au intamplat inainte sa intru la liceu, deci pana la 14 ani. Aproape 10 ani mai tarziu, inca mi se ridica parul de pe ceafa cand trec prin dreptul acelor locuri care, mai mult sau mai putin, mi-au chinuit copilaria. Acum cativa ani, am rasuflat usurata cand am trecut prin dreptul parcului si am vazut ca au taiat padurea. A fost prima si probabil ultima oara cand ma voi bucura de taierea unei paduri.
Poate pentru unii lucrurile prin care am trecut eu nu sunt mare lucru. Intr-adevar, nu am fost ranita fizic, dar toate incidentele astea m-au facut sa imi fie frica cand umblu noaptea pe strada, cand iau un taxi care refuza sa-si puna ceasul sau cand sunt in lift cu un barbat strain. Iar sa traiesti cu frica nu e putin. Pe langa asta, traiesc cu vinovatie. Ma simt vinovata ca m-am lasat influentata de ignoranta si nepasarea celor din jur. Sunt constienta ca eram doar un copil si cumva e normal sa iti fie frica sa faci ceva, atunci cand adultii din jurul tau nu o fac, dar am invatat sa imi asum greselile, iar asta e una. Pentru ca o parte din mine era atat de revoltata, dar cealalta, partea careia ii era frica sa faca lucrurile diferit fata de cei din jurul ei, era paralizata de rusine.
Cred ca asta unul dintre cele mai importante motive pentru care lumea nu actioneaza cum ar trebui in asemenea situatii: rusinea. Si nu fata de agresiune in sine, mai mult de atat: rusinea care inca e un nor extrem de gros ce planeaza asupra sexualitatii.
Eu am fost unul dintre putinele cazuri fericite care au primit o educatie sexuala sanatoasa si sincera de la parintii mei. Chiar si bunica mi-a mai spus unele lucruri, mai pe ocolite, asa, dar tot a vrut sa se asigure ca stiu ceea ce e important. La scoala, in schimb, nu exista rusine mai mare. Daca in clasa a 10-a sau a 11-a cand se invata despre organele reproductive se aud numai chicote si susoteli in clasa, la ce te poti astepta? Am avut chiar prieteni care mi-au povestit ca profesoarele au sarit peste acele lectii. Ca Doamne Fereste sa invatam cum ne functioneaza copurile, intr-adevar, ce subiect tabu.
Cred ca primul pas pe care il putem face fiecare pentru a schimba, macar putin, situatia actuala e sa destigmatizam atat violenta, cat si sexualitatea in sine. Sa vorbim despre lucrurile astea de fiecare data cand avem ocazia, de la conversatii in social media, la masa cu familia sau la birou. E timpul ca si Romania sa afle noutati absolut socante precum faptul ca da, si femeilor le place sa faca sex si ca violul e o crima ce tine de violenta, putere si dominare, nu de sexualitate. Iar nici una dintre situatii nu ar trebui sa fie invaluite de rusine pentru femei.