Au trecut vremurile cind a fi barbat era echivalent cu a nu avea nici un stres legat de aspect. In epoca moderna, si barbatii sufera la frumusete, iar grija pentru imagine a capatat un nou gen: masculin.
Istoria si traditia au facut din cochetarie un atribut strict feminin, iar poporul a nascocit zicale precum cea care spune ca „barbatul trebuie sa fie putin mai frumos ca…'. Chiar si acum, daca iti intrebi bunica, va spune ca obligatia femeii este de a fi mereu pusa la punct, de a avea grija de copii si de casa, iar a barbatului, de a o face sa-si doreasca sa fie asa. Intre timp insa, legile s-au rescris, iar responsabilitatile au devenit unisex. Barbatii au inceput sa mearga la cosmetica, iar femeile la birou. Noi am avut de cistigat ceea ce se cheama „emancipare'. Asta inseamna ca au avut ei ceva de pierdut?
Imaginea masculina, cu sens social
Sa nu confundam minima preocupare pentru aspectul corporal cu narcisismul sau cu metrosexualitatea. Una e sa nu te speli pe dinti si pe picioare, alta e sa mergi zilnic la frizer. Iar cheia succesului se afla probabil la mijloc. Bunul-simt inseamna sa ai grija de necesarul care iti asigura un confort atit tie, cit si celor din jur (vezi partea cu spalatul), exagerarea e sa nu te mai dezlipesti de oglinda. Si da, vorbim de barbati. Atita timp cit includerea lor ca public-tinta in industria cosmetica inseamna un cistig estetic pentru ei si pentru cei din jurul lor, ne bucuram (nu-i asa?) cu totii. Insa atunci cind perfectiunea devine obsesie, iar viata o lupta cu sinele, inseamna ca acel barbat si-a obtinut infatisarea cu pretul propriei sale linisti. Dar in conditiile in care toata lumea e (foarte) preocupata de felul in care arata, ii mai poate cineva acuza pe barbati de o criza a increderii in sine? Dennis Kelynack, psiholog la Universitatea din Melbourne, cu experienta in tratarea problemelor masculine, spune ca barbatii prezinta mai rar decit femeile tulburari de perceptie a imaginii corporale. „Ei sint mai degraba preocupati de felul in care se prezinta in fata celorlalti. De obicei, se ingrijoreaza de orice le-ar putea periclita imaginea, dar in sens social.'
Persecutati de Complexul Patratelelor pe Abdomen
Tot mai des auzi azi „Vai, ce burta am facut' din gura unui barbat. Constientizarea imaginii corporale vine ca un efect al promovarii mediatice intense a barbatului ideal, livrat cu clasicul „six-pack' in dotare. Ceea ce a atras atentia barbatilor si le-a stirnit dorinta de a compara. Iar uneori, atunci cind cauti, ajungi sa gasesti: un balon in loc de patratele si niste colacei in loc de talie. Iata ca standardele ridicate de frumusete nu chinuie doar femeile, ci si barbatii. Daca ele se lupta sa scape de kilograme, multi dintre ei se lupta sa le acumuleze. Asa spun unele statistici. Insa domnii nu rezolva aceasta problema cu shaorma, ci cu fiare. Fiindca asta face un barbat cind vrea sa ia in greutate: abonament la sala! Toamna si primavara, centrele sportive inregistreaza intotdeauna o crestere semnificativa a numarului de clienti. Si chiar daca miscarea inseamna sanatate si nu o critica nimeni, se pare ca au trecut totusi vremurile in care haina nu il facea pe om. In epoca moderna, cei mai aratosi sint chiar si mai bine platiti. Ca sa intelegi pina unde se ajunge, un studiu arata ca barbatii americani inalti sint mai bine platiti decit cei scunzi. Cu cit? Cu 240 de dolari pe fiecare centimetru in plus!
Si barbatii merg la spa
Intrebind specialistii din saloanele de infrumusetare corporala, am aflat ca barbatii sint din ce in ce mai numerosi printre clientii fideli. „Din experienta noastra de trei ani si jumatate in industria spa din România, am constatat ca domnii sint tot mai mult interesati de astfel de servicii. Perceptia conform careia spa-ul este un loc strict destinat doamnelor s-a schimbat foarte mult din 2007 pina in prezent', spune Alina Berechet, Managing Director la Del Mar Medical Spa, din Bucuresti. Daca, la inceput, barbatii mergeau mai mult pentru masaj terapeutic si impachetari impotriva durerilor musculare, treptat au testat intreaga gama de servicii, descoperind (pe pielea lor) toate acele motive pentru care noi iubim spa-urile. Alina Berechet ne-a povestit cum a observat foarte multi barbati depasind bariera impusa de societate, conform careia doar femeile se ingrijesc: „In ceea ce priveste tratamentele corporale, multi au trecut de la un simplu masaj la proceduri mai complexe, care includ exfolieri, impachetari cu namol aromatic sau impachetari anti-aging.'
Foamea psihogena face noi victime: barbatii!
Nici lupta cu kilogramele nu e strict de sex feminin. La noi, problema e ca luptele se dau mai des, iar asta din cauza ca nu prea facem fata victoriei. Si nici cutiei cu bomboane, dupa ce am scapat de cele trei kilograme in plus. La ei, problema e ca se nasc cu predispozitia de a depune tesut adipos in jurul abdomenului. Si cu un stomac ceva mai mare, care se cere umplut. Pe scurt, la barbat burta vine impreuna cu formula cromozomiala XY si virsta. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa se culce pe-o ureche, resemnindu-se pe canapea, cu telecomanda in mina. Dr. Mirela Miertoiu, cea care conduce clinica M Estetic, vorbeste despre caracteristicile pacientului care doreste sa slabeasca: „35-40 de ani, majoritatea supraponderali, fosti sportivi, cu hernii de disc si alte probleme de sanatate'. Insa dincolo de predispozitia genetica, stilul de alimentatie si sedentarismul sint factori de risc in obezitatea barbatului. Dr. Miertoiu mentioneaza foamea psihogena ca pe o suferinta regasita in ziua de astazi la foarte multi manageri si oameni de afaceri. „Ma refer la cei care au tot felul de intilniri de afaceri care se desfasoara la masa. Foamea emotionala reprezinta un fenomen comun, care nu are nimic de a face cu foamea fiziologica. In societatea in care mincarea exista din abundenta, «foamea emotionala» poate fi un tip de manifestare al oamenilor in incercarea de a-si gestiona emotiile negative.'
Grasimea de pe burta si adevarul despre IMC
Cind e vorba de greutatea ideala a barbatului, este greu de recurs la clasicele formule si tabele, dintr-un motiv foarte simplu: la ei (spre deosebire de „ele'), masa musculara este inselatoare. Fiindca este alta, pur si simplu! Atunci, pentru a nu incadra un sportiv care are doar fibra pe el in categoria „supraponderal', cel mai bine ar fi sa uitam de IMC (indicele masei corporale). Distributia grasimii este mult mai importanta decit acest calcul. Exista aparate moderne care pot face o apreciere a gravitatii situatiei si stratului adipos. Sau exista vechiul centimetru de croitorie, pus in jurul taliei. Aceasta este circumferinta atotstiutoare! Mi-as fi dorit sa pot oferi niste date aproximative de incadrare in mult-rivnita normalitate, insa prefer sa ma abtin de la asemenea gesturi. Sincer, nici nu am cautat astfel de date, fiindca nu cred in ele. Nu cred ca omul poate incapea in niste statistici mai bine decit in propria sa oglinda. Cred ca e o greseala sa te compari cu altii, cind te ai pe tine ca termen la-ndemina. Dar totusi, circumferinta! Cind pantalonii refuza sa se mai inchida sau tricoul se revarsa peste curea (si asta nu din cauza tricoului), e clar ca exista o problema! Obezitatea de tip central este una din cele mai periculoase forme existente, fiindca grasimea se depune in jurul taliei si a organelor interne, ingreunindu-le buna functionare. Dr. Miertoiu confirma: „Cu cit cantitatea de grasime e mai crescuta in jurul taliei, barbatii sint mai predispusi la boli cardiovasculare, diabet zaharat tip 2 (cu rezistenta la insulina), litiaza bilara, sindroame metabolice, apnee in somn, varice sau probleme lombo-sacrale cauzate de schimbarea centrului de greutate'. Insa, atunci cind constientizeaza faptul ca au o problema si trebuie luate masuri (in primul rind pentru sanatate, apoi pentru imagine si, nu in ultimul rind, pentru sex), barbatii nu percep programul de slabire (cu dieta, sport si tratamente corporale) ca pe o corvoada, pentru ca tratamentele sint placute, nedureroase si rezultatele apar de la primele sedinte. Exista posibilitatea de a imbina mai multe terapii, cum ar fi: masaje endermologice combinate cu cele de cavitatie (cu rol in topirea ireversibila a grasimii), electrostimulare cu impachetare calda sau rece pentru tonifiere si detoxifiere sau drenaje limfatice pentru purificarea organismului cu eliminarea lichidelor restante.
Barbatii sint mai disciplinati
Nu mi-a venit sa cred cind Alina Berechet mi-a spus cit de cautati sint nutritionistii de la Del Mar de catre domni: „Jumatate dintre clientii nostri pe partea de nutritie sint barbati. Este interesant faptul ca rezultatele obtinute ca urmare a schimbarii regimului alimentar, ca parte a unui stil de viata sanatos, sint de multe ori mai bune decit cele ale doamnelor, barbatii dovedind adesea mai multa rigoare si disciplina'. Bineinteles, ei sint mult mai rationali. Asta este explicatia! Noi sintem mai emotionale, ne lasam mai usor prada poftelor (iar ei sint adesea foarte aproape ca sa profite de asta…).
De la cosmetica la bisturiu
Ce sint dispusi sa faca domnii pentru a se mentine in forma? Alina spune ca, la salonul ei, barbatii urmeaza tratamente cu aparate de ultima ora din medicina estetica. De exemplu, radiofrecventa tripolara, atit pentru refacerea fermitatii pielii, cit si pentru remodelare corporala, respectiv reducerea grasimii localizate. Pe de alta parte, medicii esteticieni declara ca numarul pacientilor barbati nu este atit de mic precum ne-am imagina. Din zece romani care apeleaza la chirurgie estetica, doi sint barbati. Deci se pare ca si barbatul „sufera' la frumusete. „Cu timpul, si barbatii au devenit tot mai indrazneti atunci cind vine vorba despre interventii chirurgicale cu scop estetic', spune Calin Dobos, medic specialist in chirurgie faciala si chirurgie plastica. Se pare ca domnii cer, in ordine: lipoaspiratie, corectie de nas si de urechi, lifting facial si marire de penis. De asemenea, anul acesta, Romania a inregistrat o premiera in materie chirurgicala, si anume primul implant de pectorali la un barbat. Implantul este asemanator cu cel mamar (la femei), el constind tot intr-o pernuta cu silicon, dar aplatizata si adaptata la anatomia zonei respective. In cazul acestei premiere, pacientul avea nevoie de implantul pectoral fiindca se nascuse fara muschiul de pe partea operata. Dar sint si cazuri in care pacientii sint obligati prin natura profesiei lor sa prezinte o imagine cit mai apropiata de standardele photoshopate din reviste. Acestia se supun de asemenea la interventii de implanturi de fesieri sau de gamba. Marirea de penis este insa o alta poveste. }ine tot de domeniul chirurgiei estetice, chiar daca rezultatele nu sint la fel de „publice'. Operatia se efectueaza prin doua procedee diferite (alungire si ingrosare), care pot fi realizate in aceeasi interventie sau separat. Chirurgul elibereaza anumite ligamente si le intinde (in momentul operatiei sau ulterior, prin greutati exterioare). Ingrosarea penisului se obtine prin injectarea locala de grasime prelevata de la acelasi pacient, din zone donatoare. Durata acestor grefe variaza, insa procedura poate fi reluata dupa sase saptamini, mentioneaza, pe site-ul sau, doctorul Cristian Nitescu, medic primar in chirurgie plastica si estetica: „Ulterior, aceasta grasime se poate resorbi, insa niciodata in totalitate'. Repausul sexual este obligatoriu timp de 4-6 saptamini si exista un set de exercitii obligatorii, de recuperare postoperatorie, care permit mentinerea rezultatelor obtinute. Care rezultate pot fi intre 2,5 si 3 centimetri, in medie, sau chiar de 7,5-8 centimetri in cele mai spectaculoase situatii. „Rezultatul este insa greu de apreciat obiectiv, din cauza variatiilor normale de dimensiuni ale acestui organ, precizeaza acelasi site.
Factorul „homosexualitate in perceptia propriei imagini
In ultima decada, imaginea corporala masculina a primit o atentie deosebita din partea multor cercetatori din domeniul psihologiei, acestia punindu-si diverse semne de intrebare referitoare la motivele care ii aduc pe barbati la chirurg. Studiile arata ca, de exemplu, studentii de astazi declara un nivel mai ridicat al nemultumirii in ceea ce priveste corpul lor. Apoi, pe masura ce corpul imbatrineste, dar mintea ramine frageda, domnii incep sa nu mai arate atit de tineri pe cit se simt. Si iata programarea la estetician! Pe de alta parte, barbatii au impresia ca gradul de atractie creste odata cu tonusul muscular. De aceea sint preocupati sa ramina in forma si sa-si creasca masa corporala, uneori chiar cu pretul sanatatii lor (cind consuma substante proteice periculoase). Legat de homosexuali si heterosexuali, psihologii spun ca acestia sint aproximativ la fel de multumiti de corpul lor si forma fizica si ca au opinii asemanatoare cu privire la greutatea ideala. Totusi, barbatii homosexuali sint mai predispusi la tulburari de comportament alimentar. Aceste tulburari ale modului de a se hrani (de tip bulimie/anorexie) si de a face sport (excesiv) sint asociate cu sentimente obsesive de inadaptare, esec si respingere. De asemenea, cei implicati in activitati sportive care presupun un control riguros al greutatii (asa cum se intimpla in atletism, inot, box sau calarie) au un risc ridicat in a dezvolta tulburari de comportament alimentar. Iar cumparatul si cititul revistelor de fitness (care abunda in imagini cu indivizi supermusculosi) au fost asociate cu lipsa satisfactiei date de propria imagine, prezenta atit la homosexuali, cit si la heterosexuali. Oricum, indiferent de orientarea sexuala, tulburarile de comportament alimentar la barbati implica de obicei competitia cu alti barbati. Ceea ce suna foarte cunoscut, privit din perspectiva feminina. Se pare ca diferentele dintre noi nu sint totusi atit de mari, daca le reducem la niste sentimente de baza. De concurat unii cu altii si unele cu altele tot nu ne lecuim, chiar daca pretul pentru aceasta nu il platesc dusmanii, ci chiar noi, cu propria noastra piele. Fiindca aceasta lupta ne consuma in primul rind noua niste resurse si ne taie din bucurii. Insa, daca e sa privim mai optimist criza increderii in sine, aceasta competitie sta undeva la baza progresului si in calea delasarii. Asa ca, mai bine sa fim cumpatati, frumosi si sanatosi, decit grasunei si puturosi. Indiferent de sex. Vorba lui Ben Stiller: „Theres more to life than being really, really, really good looking!'. n Miruna Siminel