Shopping pentru bătrânei: cum fac cumpărături pentru vulnerabili 11 tineri care locuiesc în orașele de pe Valea Trotușului

11 voluntari din localitățile de pe Valea Trotușului fac cumpărături pentru persoanele în vârstă din Onești, Târgu Ocna, Comănești și Bacău. Și povestesc despre ce înseamnă un ajutor mic pentru o cauză mare, într-un moment de criză.

Un grup de tineri a decis să reacționeze constructiv la criza generată de răspândirea noului tip de coronavirus și a pus la cale un sistem de aprovizionare pentru persoanele vulnerabile din localitățile de pe Valea Trotușului. Reuniți deja sub umbrela Grupul de inițiativă Valea Trotușului, ei fac cumpărături pentru vârstnici și le livrează la ușile lor, și descoperă zilnic cum lucruri aparent nesemnificative, precum a căra un bax de apă, aduc bucurie și un pic de speranță celor pe care îi ajută.

Irina Damian mi-a povestit cu modestie despre demersul lor: ‘Sunt oameni care construiesc spitale, care organizează sisteme de aprovizionare, care strâng zeci de mii de euro, iar eu ieri am cărat trei pâini și un bax de apă minerală. De ce ar vrea cineva să citească despre asta?’. Și mi-a explicat cum a luat naștere Grupul de inițiativă civică Valea Trotușului, tot în urma unei crize, anul trecut. ‘Din păcate lumea se mobilizează mai bine de nervi, spaimă, frustrare, decât din spirit civic. E o nebuloasă spiritul ăsta civic. Dar nervii sunt aproape palpabili și când ți se ridică tensiunea de nervi, atunci te ridici de pe canapea și e foarte probabil să și faci ceva. Cam așa era și la noi în Târgu Ocna anul trecut, când eram printr-a patra zi fără apă curentă. Autoritățile comunicau puțin și prost, iar pe tine nu te întreba nimeni dacă ai nevoie de ceva. Pentru mine nu era așa grav dacă nu mă întrebau, eu doar mă scufundam încet și sigur într-o lume de rufe și șervețele umede pentru că asta devine viața cu bebeluși fără apă la robinet, dar erau oameni bătrăni care locuiau singuri, erau mame singure, erau bolnavi la noi în oraș care nu puteau căra apă cu butoiul și pe care nu-i întreba nimeni nimic. Și ne-am enervat câțiva atunci și am livrat apă și am strâns sticle și… a durat câteva zile pentru că apoi criza a trecut și, odată cu ea și simțul civic.’

Irina Damian face, de cinci ani, proiecte culturale în comunitate și îmi spune că ‘până acum credeam că e imposibil să implici adulții. E foarte greu să-i scoți dintr-o rutină. Copiii sunt mult mai vii și mai doritori să se implice în chestii, adulții te aprobă, te laudă și apoi te lasă să te descurci singur.
Acum, de când cu noua criză de coronavirus, iar stăteam pe canapea și mă enervam singură și am zis poate mai găsesc alții să se enerveze cu mine. Am postat un anunț pe grupul nostru mort de inițiativă civică, care s-a întors brusc la viață. Era un anunț prin care căutam voluntari să mă ajute să facem cumpărături pentru bătrânei. Am folosit hashtag-ul #shoppingpentrubatranei ca să sune mai light. A avut niște zeci de mii de share-uri. Am rămas cu gura căscată. Apoi am postat un anunț cu o cruce medicală, numărul meu de telefon și un îndemn la share-uit ca să ajungă la cei care au nevoie. Iar a avut jdemii de share-uri. Și au început să mă sune bătrâneii, dar fix înainte de asta m-a sunat o doamnă să mă amenințe cu Poliția că îi foloseam numele (printr-o coincidență dubioasă a universului eu și doamna cu voce stridentă împărțim un nume și un prenume) și mi-a scris un domn de la Crucea Roșie Bacău ca să mă amenințe cu închisoarea (pentru că folosisem un semn cu o cruce roșie în primul anunț). Așa că rolul meu e să vorbesc la telefon cu cei isterici, să răspund mesajelor politicoase și nepoliticoase de pe Facebook, să postez, să scriu listele de cumpărături, să văd ce voluntar merge unde, să-mi încarc telefonul și să mă bucur când lucrurile ies bine. Fac un mic dans al victoriei printre copiii care se agață de picioarele mele vrând să las deoparte laptopul și telefonul. Nici ei n-au foarte mult spirit civic. Încă. ☺))’

Acum, Irina povestește pe larg despre inițiativa lor firavă, care se bazează pe doar 11 voluntari ce acționează între patru orașe de pe Valea Trotușului, ce au de gând să facă mai departe și cum merge livrarea de cumpărături la ușile celor care au mare nevoie de ele.

ELLE: Înțeleg că grupul funcționează pe bază de voluntariat – câți voluntari aveți și ce face fiecare? Cine sunt acești voluntari, dinspre ce domenii vin? Ce îi face pe oameni să voluntarieze?

Irina Damian: Suntem 11 acum. Sună puțin, dar pentru un oraș minuscul de provincie cum e Târgu Ocna, e imens. Deocamdată toți livrăm cumpărături. Am găsit prieteni care să ne ajute și în orașele din apropiere, Onești, Comănești, chiar și Bacău, ca să nu mai facem noi drumuri cu mașina.
Pe cât posibil, încercăm să-i ferim pe cei tineri din echipa noastră de aglomerație. Ei mai lipesc afișe cu inițiativa noastră, mai share-uiesc postările noastre. Majoritatea sunt tineri de la liceul din oraș și sunt super zen. Nu par la fel de anxioși ca noi, moșii’ care mâncăm știri pe pâine.
Avem și gașca de adulți standing by. Majoritatea ne știm din vedere, nu doar din online: am fost voluntari la monitorizarea alegerilor, am semnat petiții, ne-am văzut la proteste. Poate suna banal, dar într-un oraș mic, ești văzut ca un nebun dacă scrii petiții sau ieși în stradă când ești nemulțumit. E cool să faci asta la București sau la Cluj unde ți se alătură sute sau mii de oameni, dar în Târgu Ocna, dacă strigi, îți auzi ecoul.
Nu știu ce îi face pe toți voluntarii aceștia să iasă din case și să-și riște sănătatea ca să-i ajute pe alții. E o genă a facerii de bine, oamenii ăștia se hrănesc cu energia pe care o primesc de la oamenii pe care îi ajută. Îmi doresc să treacă mai repede criza asta și să ne putem vedea cu toții la un ceai, să ne cunoaștem mai bine și să ținem aproape și în timpuri liniștite.

ELLE: Ați început să faceți cumpărături pentru cei aflați la risc, persoane vulnerabile – cum a mers prima experiență de acest fel?

I.D.: Prima experiență a fost pentru două bătrânele din Onești, un oraș din apropiere. Una dintre ele voia 3 pâini și un bax de apă minerală. Orice brand, nu conta. Cealaltă doamnă fusese extrem de specifică: știa ce marcă trebuie să fie brânza, smântâna să fie musai Gospodar și nu altceva, tofu cu etichetă verde și bio și tot așa. Era o listă de vreo 30 de produse. Fiecare om cu preferințele lui. Am încercat să respectăm listele, iar apoi ne-am pierdut pe străduțe cu blocuri și scări fără numere, cărând sacoșe și baxuri și încercând să vorbim de la distanță cu trecători pentru a găsi adresele. Oricât de dificil a fost la cumpărături cu oameni care nu înțeleg să păstreze distanța sau cu rafturi golite de un om fix în fața noastră, deși era clar că și noi voiam făină sau drojdie pentru bătrânelele noastre, rezultatul final a fost incredibil. Doamnele radiau de fericire, ne-au lăsat banii în plicuri numindu-ne îngeri’ și lăsându-ne mereu niște mărunțiș în plus, de-o cafea’ cum au spus ele.

ELLE: Ce arie acoperiți?

I.D.: Acum ne învârtim pe o zonă de aproximativ 50-60 de kilometri între Onești, Târgu Ocna, Comănești și Bacău. Am găsit oameni mișto în fiecare oraș cu care ținem legătura și ne ajutăm între noi.

ELLE: De unde aflați de nevoile oamenilor? Vin ei către voi, vă sună? Cum funcționează întreaga logistică?

I.D.: Deocamdată comunicăm mai mult prin Facebook. Răspundem oricui ne scrie pe pagina Grupul de inițiativa civică Valea Trotușului. Și pensionarii navighează binișor platformele sociale, iar când nu se descurcă, ne sună. Am făcut public doar numărul meu pentru a-i proteja pe voluntari. Cei care sună nu sunt numai oameni care au nevoie de ajutor, unii sunt pur și simplu hater-i care nu concep că cineva face acte de genul ăsta fără un interes personal. După ce am primit amenințări cu poliția, am ajuns să merg inclusiv la secția locală ca să verific cu ofițerul de serviciu că nu încălcăm nici o lege. A râs puțin de panica mea domnul de acolo și ne-a urat mult spor, pentru că e nevoie de astfel de inițiative peste tot, nu doar la București.

ELLE: Cum au reacționat până acum oamenii cărora le-ați oferit sprijin?

I.D.: Impresia mea e că au fost copleșiti. Majoritatea bătrâneilor pe care-i ajutăm sunt singuri sau au copiii și nepoții departe, iar când văd că în urma unui simplu telefon, cineva chiar apare la ușa lor cu cumpărăturile dorite, de cele mai multe ori încep să plângă. E foarte emoționant și îți dă o energie incredibilă să tot faci asta.

ELLE: Care este percepția oamenilor vulnerabili cu care vă întâlniți despre fenomenul coronavirus? Care sunt nevoile lor imediate?

I.D.: Cei care ne-au contactat până acum sunt fie oameni bolnavi, fie bătrâni, care sunt foarte conștienți că sunt mai predispuși să facă forme grave ale bolii. Mulți sunt confuzi, văd știri contradictorii și încearcă să le discearnă pe cele adevărate. Pe lângă nevoile imediate de provizii și pastile, au nevoie de liniștire. Sunt speriați și singuri și distanțarea asta socială sporește anxietățile.

ELLE: Cum vă protejați atunci când mergeți la cumpărături și când le distribuiți?

I.D.: Din păcate mergem la cumpărături cam shotgun: nu avem mănuși și nici măști pentru că nu se găsesc. Ne spălăm pe mâini și încercăm să păstrăm distanța de ceilalți oameni în magazine sau când livrăm, atunci când e posibil. Zilele trecute am lăsat un bax de apă în fața ușii unei doamne care nu putea să-l ridice și am rugat-o să lase ușa deschisă și să se îndepărteze ca să i-l pot băga eu înăuntru. E greu pentru ei, e greu și pentru noi. Ne întoarcem acasă unde avem copii unii dintre noi și ne spălăm, ne schimbăm și sperăm să nu fi adus virusul cu noi.

ELLE: Care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în demersul acesta?

I.D.: Mi-ar plăcea mult să pot oferi mănuși și măști voluntarilor noștri. E clar că pandemia asta va mai dura și ca ei să poată rămâne implicați pe termen lung, ar trebui să le putem oferi o minimă protecție. Căutăm încă soluții pentru asta tot în rețeau noastră informală de prieteni și voluntari.

O altă problemă e încrederea oamenilor. Cum spuneam, cei care ne sună sunt din categorii sociale vulnerabile, sunt bătrâni singuri sau bolnavi și se tem ca atunci când ne sună, la capătul celălalt al telefonului să nu fie un hoț. Am avut un cuplu de pensionari cu care am vorbit de trei ori la telefon, le-am dat toate datele mele și la final tot n-au avut încredere. E un proces. Îi rog pe cei care au experiențe bune cu voluntarii noștri să ne lase un review pe pagina de Facebook sau să spună și altor prieteni, vecini. Am vrea să ajunge la câți mai mulți oameni care au nevoie de sprijin.

ELLE: De ce e nevoie pentru ca oamenii să replice inițiativa voastră și în alte părți?

I.D.: Cum ziceam, inițiativa noastră e mică în imaginea de ansamblu, în organizarea din orașele mari, din companii, din spitale, dar contează pentru cei care n-au la cine altcineva să apeleze. I-aș încuraja și pe alți oameni care stau frustrați sau nervoși pe canapea nemulțumiți de ce se întâmplă în jurul lor, să facă o pagină de Facebook prin care să spună celor din comunitatea lor că sunt acolo. Nici nu trebuie să-și propună foarte multe la început. Doar să se arate disponibili, iar nevoile celor de lângă ei nu vor întârzia să apară.