În această epocă de aur a televiziunii și a platformelor de streaming, există zeci și zeci de seriale apreciate de critici din care să alegi exact ceea ce ți se potrivește. Dar, asta nu înseamnă că nu au existat și producții atât de nereușite încât aproape nimeni nu își amintește de ele. Mai mult, chiar, unele au fost anulate după un singur episod. Iată 10 dintre acestea.
Osbournes Reloaded (2009)
După reality show-ul de succes al familiei Osbourne, The Osbournes, difuzat de MTV, acest nou serial și-a dorit să reproducă succesul lor TV de data asta ca o emisiune de divertisment cu întreaga familie, inclusiv scenete, comedie și concerte. Serialul a fost anulat după doar un episod. Mai mult, primul episod a fost redus la 35 de minute și criticat de critici – unul dintre ei s-a întrebat dacă tocmai a văzut cel mai prost show de divertisment făcut vreodată. Au fost filmate 5 episoade, însă numai unul a ajuns în fața publicului.
The Hasselhoffs (2010)
Acest reality show a fost menit să-l urmărească pe starul Baywatch David Hasselhoff în viața sa de zi cu zi. Mai puțin de un milion de oameni au vizionat premiera primelor două episoade, difuzate consecutiv, iar A&E a anulat serialul câteva zile mai târziu. „Show-ul l-a avut ca protagonist pe legenda Baywatch, în timp ce a ghidat cariera muzicală a celor două fiice ale sale, Taylor Ann și Hayley. Primul episod a fost difuzat duminică seara și a atras 718.000 de spectatori – iar audiența pentru al doilea episod, care a fost difuzat în aceeași noapte, a scăzut la 505.000', scria revista People la acea vreme. Serialul a fost difuzat în cele din urmă în Marea Britanie în 2011 pe The Biography Channel.
Swamp Thing (2019)
Swamp Thing a fost anulat la numai o săptămână de când a avut premiera pe DC Universe, serviciul de streaming al DC Comics. Conform surselor oficiale, motivul care a dus la anularea serialului după numai un episod ar fi fost costul prea mare de realizare și problemele cu bugetul. Totuși, cele nouă episoade din primul sezon au fost până la urmă difuzate după ce drepturile de distribuție au fost achiziționate de CW. Din distribuția serialului au făcut parte Crystal Reed, Virginia Madsen și Andy Bean.
Secret Talents of the Stars (2008)
Acest reality show a dorit să prezinte celebrități cunoscute pentru o abilitate artistică sau un talent, care arată publicului larg o altă abilitate despre care nimeni nu știa. Puțin peste 4,5 milioane de oameni i-au urmărit pe cântărețul country Clint Black făcând stand-up comedy și pe legenda Star Trek și personalitate pe internet George Takei cântând muzică country. Telespectatorii trebuiau să-și voteze favoriții în fiecare săptămână – asta dacă CBS nu ar fi anulat emisiunea după difuzarea primei ediții în aprilie 2008.
Emilys Reasons Why Not (2006)
Sitcomul ABC a avut-o ca protagonistă pe Heather Graham, care a interpretat rolul unei femei singure, ghinionistă în dragoste. O recenzie de la Boston.com a numit serialul „o copie evidentă a Sex and the City și timp de jumătate de oră o vedeți pe Graham imitând-o pe Sarah Jessica Parker în calitate de editor de modă în New York. Îi veți cunoaște cele mai bune prietene, inclusiv un bărbat gay; și, bineînțeles, vedeți și o imitație a lui Mr. Big, un scriitor indisponibil din punct de vedere emoțional, interpretat de Mark Valley.' ABC a anulat serialul după difuzarea primului episod, invocând reacțiile negative, în ciuda cheltuielilor de milioane pentru publicitate. Toate cele șase episoade filmate au fost difuzate ulterior în diferite alte țări.
Dot Comedy (2000)
Dot Comedy a fost descrisă ca o încercare foarte timpurie de a aduce umorul pe de internet publicului TV și a avut premiera la sfârșitul anului 2000. Show-ul a fost găzduit de Annabelle Gurwitch și the Sklar Brothers. A atras 4,1 milioane de telespectatori pentru primul episod, înainte de a fi anulat. Celelalte patru episoade filmate nu au fost difuzate niciodată.
Lawless (1997)
Acest serialul l-a avut ca protagonist pe fostul jucător NFL Brian Bosworth, care a interpretat rolul unui fost agent al forțelor speciale care a devenit detectiv privat și se plimba cu motocicleta în South Beach din Miami. A avut o audiență atât de mică încât a fost anulat după doar un episod, cu cinci episoade rămase nedifuzate. „Cele 4,1 milioane de telespectatori care au vizionat primul episod au reprezentat un număr șocant de mic, mai ales având în vedere că a fost difuzat imediat după premiera sezonului de la House, după care audiența sa a scăzut cu 68%', a raportat Reuters la acea vreme.
Anchorwoman (2007)
Anchorwoman a fost un serial american de comedie/reality show semi-regizat care a fost difuzat pe Fox, cu Lauren Jones, un fost model și câștigătoarea concursului Miss New York care aspiră să devină prezentatoare de știri în Texas. Spectacolul a atras 2,72 milioane de spectatori la premieră și a fost anulat în dimineața următoare.
Public Morals (1996)
Serialul a fost un sitcom american care a fost difuzat pe CBS în octombrie 1996, despre un grup de detectivi din echipa de investigații din New York. Vedetele principale au fost Peter Gerety și Donal Logue. Personajul lui Bill Brochtrup, John Irvin de la NYPD Blue, a fost, de asemenea, cooptat în serial, dar a revenit la NYPD Blue după ce acest show a fost anulat. A fost primit prost, primind critici pentru limbajul vulgar, umorul care implică stereotipuri rasiale și a fost anulat după doar un episod.
Breaking Boston (2014)
Reality show-ul Breaking Boston, produs de celebrul Mark Wahlberg, a fost anulat după numai un episod de A&E pe motivul că nu ar fi avut atât de mult succes pe cât se așteptau. Show-ul spunea povestea unui grup de femei din Boston cu diverse profesii solicitante, care încearcă să își consolideze cariera sau să își facă un renume în industriile în care profesează.
Citește și:
10 actori care au fost obligați să interpreteze roluri pe care nu le doreau
Foto: PR