Sentință uriașă pentru agresiuni sexuale în SUA. Pe când și în România?

Ieri s-a pronunțat sentința în cazul de multiple agresiuni sexuale care îl are în centru pe fostul medic al echipei de gimnastică a Statelor Unite, Larry Nassar.

Editorial de Ioana Ulmeanu

Când vine vorba de agresiuni sexuale, toată lumea are o părere zilele acestea. Chiar și în privința medicului echipei de gimnastică a SUA, Larry Nassar, al cărui caz l-am detaliat aici, nu a existat un acord, până la finalul procesului. Și este firesc, fiecare este nevinovat până la proba contrarie. Ieri, însă, judecătoarea Rosemarie Aquilina a pronunțat sentința, după un proces foarte public, în care peste 100 de femei au mărturisit în curte abuzurile la care au fost supuse. Presa a acoperit subiectul peste tot, mai ales din momentul în care campioane olimpice precum Simone Biles, Gabby Douglas, McKayla Maroney și mai ales Aly Raisman, cu discursul său epocal, au rupt tăcerea și au venit să vorbească în fața tuturor despre ceea ce li s-a întâmplat.

Multiplele agresiuni sexuale ale lui Larry Nassar, deghizate în acte medicale, au generat sute de procese, iar medicul fusese deja condamnat pentru deținere de pornografie cu minori, la 60 de ani de închisoare, încă de anul trecut. De data aceasta, însă, pe 24 ianuarie, Nassar a primit între 40 și 175 de ani în închisoare pentru abuzurile sale. Pe lângă această hotărâre istorică, pronunțată cu mare satisfacție de judecătoarea Aquilina, merită menționat și faptul că federația USA Gymnastics și Michigan State University au fost acuzate că au creat un mediu favorabil pentru ca agresiunile să aibă loc și sunt citate în mai multe procese civile.

La anunțarea sentinței, întreaga curte a aplaudat, aprobând discursul tăios al judecătoarei, care a spus:

Nu meriți să mai calci vreodată în afara unei închisori. (…) Oriunde te-ai dus, ai adus distrugere celor vulnerabili. Tocmai ți-am semnat condamnarea la moarte.'

Discurs care, trebuie să mărturisesc, m-a șocat, pentru că în filme judecătorii se abțin, în general, de la astfel de cuvinte moralizatoare. Însă Rosemarie Aquilina, care apare acum ca o eroină neașteptată a acestui caz, alături de multele femei tinere pe care le-a încurajat să vorbească în fața tuturor, și le-a asumat pe deplin, lucru care a transformat-o aproape peste noapte într-un personaj preferat al Internetului.

Cert este că momentul sentinței lui Larry Nassar pentru agresiuni sexuale a fost unul așteptat de toată lumea și că s-a făcut dreptate, deci a fost normal ca toți cei care au urmărit cu sufletul la gură acțiunea să exulte.

Desigur, condamnarea lui Nassar nu înseamnă că s-a făcut dreptate în lume… nici măcar în acest caz, în totalitate, în care au fost afectate mult mai multe vieți decât cele ale sportivelor direct implicate – tatăl uneia, care a refuzat pentru o vreme să o creadă, s-a sinucis, spre exemplu, când și-a dat seama că ce susținea fiica lui era adevărat. Mai sunt încă mulți implicați – Michigan State University, USA Gymnastics, locul de antrenament Twistars, ba chiar și soții Marta și Bela Karolyi, celebrii antrenori de origine română a căror conexiune cu cazul am detaliat-o aici.

Cu această condamnare a lui Nassar (doar pentru câteva dintre cazurile în care este acuzat), vorbim mai degrabă de un început. Dar unul foarte diferit de ceea ce se întâmplă acum în România.

Pentru că tot ieri ziarul Adevărul cita o sursă din cadrul Penitenciarului Vaslui, vorbind despre trei dintre cei șapte violatori care, în 2015, au fost condamnați pentru că au violat ore la rând o elevă de 18 ani. Acum, se pare, cei care au primit pedepsele mai mici (de șase, respectiv 6 ani și 4 luni și șase ani și șase luni) vor fi propuși pentru eliberare condiționată – primul în februarie, următorii după jumătatea anului. Cei trei au executat până acum jumătate din pedepse și ar putea fi eliberați în baza recursului compensatoriu, invocând condițiile improprii de detenție. Conform legii, pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiții improprii, se acordă 6 zile ca fiind executate.

Și tot ieri, fără să vorbim neapărat de agresiuni sexuale, dar cu siguranță tot de agresiuni împotriva femeilor, prima știre la toate posturile de televiziune din România a fost cazul subofițerului MAPN care și-a înjunghiat și omorât iubita în vârstă de 25 de ani, într-un salon din localitatea Titu. Din feluritele surse a reieșit că bărbatul a fost extrem de violent și cu fosta sa soție, care a declarat că a făcut plângeri la Poliție în repetate rânduri, dar că a fost luată în serios abia când acesta a atacat-o cu un topor.

Eu am fost nevoită să îmi părăsesc ţara ca să îmi pot proteja viaţa. Momentul în ca lucrurile au scăpat de sub control şi eram ameninţată cu moartea am fost nevoită să părăsesc ţara, efectiv să fug împreună cu copilul, pentru a nu fi omorâtă.'

Punând în balanță sentința uriașă primită de agresorul din Statele Unite cu aceste două cazuri atât de la îndemână, pe care le discută toată lumea, dar și amânările repetate ale Parlamentului de a modifica legea 217/2003, e clar că vorbim despre lucruri diferite atunci când aducem în discuție agresiuni sexuale și nu numai împotriva femeilor. Și, din păcate, pentru situația din România se potrivesc perfect vorbele judecătoare Aquilina:
Lipsa de acțiune este o acțiune. Tăcerea este indiferență. Justiția presupune acțiune și o voce.'