De cele mai multe ori bărbații încearcă să fie puternici, să rezolve ei singuri tot. Și își neagă emoțiile negative care la un moment devin copleșitoare. Tocmai dintr-o perspectivă disfuncțională a masculinității își spun că e imposibil să nu mai poată sau să aibă nevoie de sprijin. Nu e o regulă general valabilă, dar e un efect al celor auzite în copilărie: să plângi înseamnă că ești slab, doar fetele plâng, ești un mic bărbat, ai grijă de mami și surorile tale cât eu nu sunt acasă etc. Așa că o criză personală sau în cuplu devine câteodată inevitabilă, tocmai pentru că nu se intervine din timp, pentru a fi prevenită sau ca amploarea ei să fie una mai mică. Ce poți face tu ca parteneră? Să fii o oglindă, să tragi un semnal de alarmă, să căutați împreună sensul, să îl ajuți să se coregleze în relație cu tine.
Gândește-te la copii
Poate că ești sau nu mamă. Ai auzit la prietenele tale despre o tehnică de parenting, de calmare a crizelor de furie ale copiilor? Ai pus-o chiar tu în act? Micuții nu au creierul suficient de dezvoltat astfel încât să își regleze singuri emoțiile. Și fac asta în relație cu părintele, care coboară la nivelul lui, îl ia în brațe pe copil, practic stinge focul interior creând un spațiu sigur pentru el. Lucru care devine valabil și pentru adulții ce se pot autoregla, dar și coregla în interacțiune cu o persoană dragă. Iar îmbrățișarea are și o componentă chimică, respectiv secretarea oxitocinei, acel hormon legat de încredere și atașament.
Schimbări evidente de comportament
Partenerul tău este foarte furios și izbucnește din cele mai banale motive. Uneori ai senzația că efectiv caută subiecte de ceartă ca să elibereze cumva ceea ce dă în clocot în interiorul său. Și de tine se ia constant, ca și cum nu îi place nimic și nu faci nimic bine. Sau e foarte trist, abătut, retras, refuză socializarea. Ba chiar a renunțat la lucrurile care îi făceau plăcere la hobby-urile sale. Schimbările de apetit sunt și ele relevante, mănâncă foarte mult sau spre deloc. Fumează în exces, se refugiază în alcool sau droguri.
Critica factor declanșator
Cea mai mică observație pe care i-o faci o ia ca pe o critică extrem de dură. Observi în propriul său limbaj o puternică autocritică, își vorbește de parcă este cel mai rău dușman al său. Iar această critică este însoțită și de diverse moduri prin care se autopedepsește. De asemenea pune la îndoială orice face, ca și cum nu mai are deloc încredere în sine. Ba de multe ori îl auzi spunând că nu e bun de nimic, nu e în stare de nimic.
Se refugiază…
… în diverse activități încercând parcă să lupte cu ceea ce simte. Doar că este vorba despre un exces, nu o abordare sănătoasă, funcțională. Inclusiv aspecte aparent validate social pot intra pe această listă. Precum munca, doar că el aproape că s-a mutat la serviciu. Sportul pe care îl practică în exces, până la epuizare, în fiecare zi. Studiul ce îl ține închis în birou și la cursuri pe bandă rulantă.
Citește și:
Momente dificile în cuplu? Lucruri pe care să ți le spui și pot influența deznodământul în situația respectivă
Foto: PR