Astazi nu mai inchidem mintile luminate in biserici ca sa le adormim. Pentru ca, astazi, toate mintile luminate isi doresc un singur lucru: un job „creativ'. Toti tinerii destepti isi doresc un post in industriile creative. Toti vor sa fie designeri, scriitori, regizori, producatori de film, de teatru sau muzica electronica, ori directori de creatie in publicitate. Nu stiu daca am vreun prieten care sa nu-si fi dorit un astfel de job.
E ciudat, pentru ca avem deja destula activitate creativa in societatea noastra. De fapt, avem mult prea multa. A devenit imposibil ca o singura persoana sa cunoasca intreaga productie muzicala a momentului si nici nu s-ar pune problema ca cineva sa poata urmari productiile din toate domeniile artistice in acelasi timp. Asta e motivul principal pentru care toti DJ-ii si muzicienii din lume sint obligati sa minta, cum de altfel o fac si eu, ca ar fi auzit de toate trupele astea cu nume improbabil de stupide care au aparut in ultima vreme.
Si pentru ca toata lumea vrea sa faca „creatie', avem un exces. Asa se explica salariile mizere din industria creativa, care fac ca vinzarea de burgeri McNasty sa para aspirationala prin comparatie. Macar Picasso isi permitea sa manince conserve pentru pisici in perioada lui albastra. Pe cind azi, daca nu au parinti bogati, tinerii maninca din cosul de gunoi pina sa-si definitiveze internship-ul la revista / in moda / in fotografie.
Poti sa spui multe despre o societate judecind dupa creatiile pe care le produce. In Florenta renascentista, de exemplu, arta vremii vorbea despre omul rational si spiritul lui nobil, in timp ce incerca in mod subtil sa aduca o aura de respectabilitate noii clase de negustori. Azi producem arta egoista, superficiala, materialista si plina de ea – ca si cum am alerga pe strazi racnind „UITA-TE LA MINE! UITE CE SPECIAL SINT!', numai ca intr-o forma artistica. Sintem obisnuiti sa ne gindim ca arta e o forta transcendentala care aduce oamenii impreuna si le celebreaza umanitatea. Fals.
Arta a devenit ceva ce dezbina oamenii, o activitate recreativa care ii diferentiaza pe cei educati de ceilalti. Am ajuns sa credem ca nu avem nimic de impartasit cu oamenii simpli – daca nu sint in stare sa poarte o conversatie decenta despre ultimul roman al lui Jonathan Frazen, fac parte dintr-o subspecie neanderthaliana care nu poate opera cu concepte abstracte. Insa adevarul e ca noi sintem neanderthalienii. Orice societate care cauta adevaruri transcendentale in arta in loc sa le caute in interactiunile dintre oameni e o societate saraca.
Ultima oara cind am fost la Tate, era atit de plin de pseudoboemi care se felicitau reciproc pentru cultura lor bogata, genul care scuipa la orice ora o platitudine zgomotoasa despre Andy Warhol, incit singurul meu regret a fost ca nu aveam un pistol la mine. Cum ar fi lumea noastra daca, in loc sa mergem la galerii ca sa invatam despre natura umana, ne-am vizita unii pe altii? In Evul Mediu, tinerii mai destupati isi petreceau timpul studiind citi ingeri pot dansa pe un virf de ac. Obsesia moderna a „creativitatii' nu e mai putin ridicola de-atit.
Foto: Shutterstock