Știindu-ma cât de cât pricepută în domeniu, după mai bine de 10 ani de condus reviste cu și despre celebrități, prietena mea, și ea în breaslă până acum o vreme, m-a întrebat pe cine aș mai pune acum pe copertă, dacă aș mai fi redactor-șef.
Amândouă am exclus din start influencerii online, nu pentru că nu îi prețuim sau pentru că nu credem că sunt celebritățile momentului, ci pentru că – deh, o fi de vină vârsta – încă mai credem că viața (de vedetă) începe și se termină offline.
Bănuiesc că fiecare dintre voi ar avea o recomandare-două care să mă ajute, dar, înainte de a mitralia numele starurilor preferate, trageți aer în piept, așa cum am făcut-o și eu, și stați un pic pe gânduri – merită cu adevărat vedeta la care vă gândiți statutul de celebritate? Inspiră, naște controverse, provoacă pasiuni? V-ati da banii sau v-ați consuma timpul și energia pentru ea?
De fapt, întrebarea e mult mai simplă – s-au mai născut’ vedete care să ne captiveze cu adevărat, în era post Andreea Marin sau Mihaela Rădulescu, Andreea Esca, Loredana sau Chirilă, Bănică sau Brenciu, Bittman sau Cheloo, Andi Moisescu sau Florin Călinescu? Mai sunt în stare vedetele de acum să fascineze așa cum o fac cele de mai sus până și astăzi?
Și nu, nu-mi pomeniți de Delia, nu de alta, dar cariera ei a început cu mult înainte de Da, mamă…’, la sfârșit de ani 90, cu N&D și al lor Vino la mine’. Și nici de Smiley, care s-a lansat cu Simplu tot cam de pe atunci.
Gândiți-vă un pic la show-urile TV de amploare – și rating – din ultimii 2-3 ani. Și o să constatați că parte din succesul lor se datorează și asocierii cu numele juraților, oameni pe care publicul îi vrea și la zeci (în cazul unora) de ani de la lansare.
Tocmai de aceea, vreau sânge proaspăt’, așa că am pornit în căutarea viitoarei mari vedete made in Romania!
Când o să o găsesc, promit să dau de știre.
PS: Orice sugestie, recomandare, opinie e, cum altfel, binevenită! 🙂