Scuze pe care să nu le mai folosești atunci când ai făcut o greșeală în cuplu

Crezi că așa scapi de consecințe, partenerul te va înțelege, dar aceste scuze mai degrabă îți distrug relația de cuplu.

Așa ai crezut tu la momentul respectiv că este mai bine. Te-ai entuziasmat și ai căzut pradă impulsivității. Nici nu ți-ai pus problema să îți întrebi partenerul, să verifici și cu el, să îi afli părerea. Vrei să îți exersezi independența și autonomia, ai senzația că ele îți sunt știrbite în cuplu prin supraprotecție din partea partenerului, sau îți cunoști bine tendința de a fi dependentă de cei apropiați și vrei ca treptat să corectezi asta. Ai acționat și finalul nu a fost unul grozav, deși analiza inițială prevedea un deznodământ decent. Ok, pur și simplu ai făcut o greșeală, partenerul cu siguranță nu va fi mulțumit de asta, așa că încerci să atenuezi impactul prin tot felul de scuze.

Dar eu niciodată…

… nu mint, nu greșesc, nu ascund o informație și lista poate continua. Încerci să folosești ca argument o trăsătură a personalității tale, să îți aperi imaginea. Dar partenerul te cunoaște foarte bine, nu sunteți împreună de ieri, iar discuția pe subiectul actual deschide ușa către evenimente din trecut ce pot fi analizate acum. Faptul că tu ai greșit cu ceva nu te face o persoană rea, dar conversația voastră se transformă într-un proces unde inculpatul este caracterul tău. În plus, generalizezi, vrei să creezi o regulă în care ceea ce s-a petrecut acum nu este excepția, pe când chiar e. Mai departe poți plusa și cu gaslighting în care realitatea a fost alta, partenerului i s-a părut, nu a înțeles sau nu a văzut el bine, ceea ce naște alt conflict suplimentar, o altă nemulțumire ce poate știrbi încrederea pe care o are în tine. Căci cum poți avea încredere în cineva care denaturează faptele?

Din cauza ta

Aici plasezi direct în brațele partenerului responsabilitatea propriilor tale acțiuni. Nu mai ești tu de vină, de vină este el. Dar nu el a făcut plata aceea, nu el a luat decizia, nu el a făcut promisiunea sau în ce anume constă greșeala. În mod real te temi de critica lui, de reacțiile pe care le are, vrei să îl mulțumești tot timpul? E mai important să te uiți la comportamentul tău compliant, cum să îi faci față, și să discutați despre felul cum partenerul te intimidează și ce ai avea nevoie să facă diferit.

Am uitat

Oricui poate să îi scape un detaliu, nimeni nu funcționează cu performanța unui ceas sau ca un calculator. Până și partenerul mai uită lucruri. Ce să te întrebi și să analizezi este cum anume îți prioritizezi task-urile, ce e important pentru tine. Dacă uiți, de ce uiți? Pentru că nu a contat, nu ai luat în seamă, nu ți s-a părut semnificativ? Era ceva ce te rugase specific partenerul? Cât de mult credit oferi nevoilor și rugăminților lui? Chiar ții cont de ele sau mai degrabă le ignori? Cum stai cu timpul? Te organizezi adecvat sau trăiești într-un soi de haos copleșitor? Uitarea este și consecința perfecționismului? Pentru că vreau să îmi iasă ceva perfect mă stresez foarte tare, și ca să scap de presiunea gândului că nu fac bine… atunci uit ce am de făcut.