Dacă nu ești încă în temă cu situația absolut deranjantă care a avut loc duminică seară la Muzeul Țăranului Român, află că un grup de credincioși ortodoxi a întrerupt proiecția filmului 120 de Bătăi pe Minut al marelui regizor Robin Campillo, pentru că promovează homosexualitatea.
Scandal la Muzeul Țăranului Român. Video-ul de ieri seară, pe care îl poți vedea mai jos, îți arată cum se raportează poporul român la subiectul homosexualității. Dacă acum vreo săptămână participam la o dezbatere pe tema educației sexuale în școli, alături de elevii de liceu din București, după proiecția aceluiași film la cinematograful Elvira Popescu, iată că duminică seară lumea a asistat la o altfel de situație. Una radical opusă celei, cred eu în anul 2018, sănătoase și absolut necesare.
Filmul premiat cu Grand Prix la Festivalul de la Cannes din 2017 tratează „drama tanarului francez suferind sau ferindu-se de epidemia HIV/SIDA care parea sa acapareze intreaga lume si adrenalina luptei contra bolii in organizatia de gherila ACT UP'. Da, este un film despre homosexualitate, dar este mult mai mult de atât. Acum două luni am avut onoarea – și o spun cu toată admirația – să stau de vorbă cu maestrul Robin Campillo. Cred că este un om de la care putem cu toții învăța ceva, fiindcă el a trăit pe pielea lui situația expusă în film. Interviul lui l-ai putut citi în ediția de decembrie 2017 a revistei ELLE și îl găsești aici.
Mă gândesc la conversația cu Campillo: În fond, avem libertatea de exprimare. Este rău când o folosim în sens discriminatoriu,' mi-a spus chiar el. Și mi se pare că exact asta întâlnim, iată, în protestul' grupului cu pricina de aseară. Însă, tot el mi-a spus că nu avem nicio scuză, fiind pus în temă cu puterea și influența Bisericii în România: există țări mult mai religioase chiar și decât Franța, precum Portugalia sau Irlanda, dar care sunt mult mai tolerante.' Și, da, avem și noi ceva de învățat de la ele, pentru că în felul acesta nu putem continua.
Biserica, aparent, ne privează de informație, dacă e să o luăm așa. Filmul este parte din cultură, iar atunci când tu oprești voit o exprimare a artei, care, până la urmă nu face nimic altceva decât să portretizeze o realitate – dacă nu să educe – consider că pui o piedică în dezvoltarea societății. Homosexualitatea, chiar dacă ni se pare nouă, nu este izolată. Ea există, fie că îți place sau nu. Și, în fond, nu ar trebui să te întreabe nimeni dacă ești de acord cu stilul de viață a altuia, atâta timp cât nu face rău nimănui. Ei, dar românului îi place să își bage nasul unde nu-i fierbe oala.
Însă, problema mai pregnantă era locul în sine unde s-a difuzat lungmetrajul, și anume Muzeul Țăranului Român: De ce la Muzeul Țăranului Român? Așa au trăit strămoșii noștri?' Sau Țăranul român nu a fost homosexual' sunt doar câteva dintre replicile grupului care a deranjat proiecția filmului și a pornit acest scandal la Muzeul Țăranului Român. Unul dintre bărbații vocali ai grupului spune că directorul Muzeului care a aprobat proiecția ar fi mason' și un dușman de moarte al poporului român.' O altă susținătoare ține o pancartă pe care scrie România NU e Sodoma și Gomora' și că de aia ne pedepsește Dumnezeu cu atâtea',iar pe un alt banner spune așa: Hey, Soroș, leave them kids alone.' Asta pe lângă restul celor care recitau rugăciuni și cântări sfinte.
Într-un final, după jumătate de oră de scandal, poliția a reușit să îi scoată din sală pe cei care au perturbat liniștita proiecție și i-a dus afară pentru a-i legitima.
Lăsând la o parte opinia mea despre tot circul în plină desfășurare, acest scandal la Muzeul Țăranului Român, cert este că oamenii care s-au prezentat la vizionare – mă refer la cei care nu făceau parte din grupul religios – au plătit un bilet să vadă un film. Contextul proiecției a fost perfect legal, ca atare, oamenii nu au fost aduși cu forța să vadă filmul. Grupul creștin este cel care a violat libertatea celor care au decis să vină la cinematograf. Și cred că ăsta este principalul argument pentru care grupul nu avea ce să caute acolo. Puteau protesta afară sau puteau protesta în spațiul virtual, însă nu în incinta unui spațiu privat, până la urmă, unde omul a venit liniștit duminică seara să vadă un film, de bună voie, la alegerea sa. Și cu asta am încheiat subiectul.
Dar te las pe tine să vezi video-ul cu acest scandal la Muzeul Țăranului Român și să tragi concluziile: