Salvator Mundi a lui Leonardo da Vinci bate toate recordurile de vanzare pentru o opera de arta

Opera recent descoperita a lui Leonardo da Vinci a batut recordurile, fiind vanduta pentru o suma exorbitanta la o licitatie din New York a casei Christie’s.

Salvator Mundi a lui Leonardo da Vinci bate toate recordurile de vanzare pentru o opera de arta

Salvator Mundi este o opera considerata multa vreme pierduta a lui Leonardo da Vinci. Lucrarea a fost comandata de regele Ludovic al XII-lea al Frantei in urma cu 500 de ani, iar acum a fost vanduta la licitatie la New York pentru imensa suma de 450,3 milioane de dolari.

Casa Christies nu a facut publica identitatea cumparatorului, insa CEO-ul a spus ca licitatia a fost cu adevarat un moment istoric, care a culminat cu cresteri ale ofertelor de cate 20-30 de milioane odata, pana ce s-a ajuns la costul final.

Pretul extraordinar reflecta, conform declaratiilor CEO-ului Guillame Cerutti, importanta acestei lucrari. Salvator Mundi devine astfel cea mai scumpa lucrare de arta vanduta vreodata, lasand cu mult in urma alte recorduri, precum Femeile din Alger, de Picasso (versiunea 0 a fost vanduta cu 179,4 milioane de dolari), sau Nudul lui Modigliani, care a ajuns la 170 de milioane.


In ceea ce priveste vanzarile private, conform publicatiei The Guardian, recordurile estimate erau detinute pana in acest moment de doua lucrari de Paul Cezanne (250 de milioane) si Paul Gauguin (300 de milioane).

Casa Christies a descris lucrarea lui Leonardo da Vinci, care il infatiseaza pe Iisus intr-un gest de binecuvantare, drept cea mai semnificativa descoperire artistica a secolului XXI.

Salvator Mundi a facut parte din colectia oligarhului rus Dmitry Rybolovlev, care mai cuprinde lucrari de mare valoare semnate de Modigliani, Picasso, Matisse, Rodin sau Rothko. Rybolovlev a fost, in 2015, victima unei fraude cu lucrari de arta a dealer-ului de arta Yves Bouvier. In 2016, miliardarul rus a avut iar parte de controverse, cand s-a raportat ca ar fi cumparat de la Olivier Thomas trei lucrari de Picasso care fusesera furate.

Este cert, insa, ca din ce in ce mai multi afaceristi prefera sa investeasca in opere de arta, iar piata este suficient de opaca in acest timp, astfel incat sa permita si operatiuni care nu sunt in intregime legale.

Cat despre lucrarea Salvator Mundi, originea ei este in continuare disputata. Istoricii si specialistii au comparat aceasta versiune cu alte 20, si este considerata in acest moment cea care poate fi atribuita cu cea mai mare siguranta lui Leonardo da Vinci, datorita unor indicii precum tehnica sfumato, dispunerea parului, natura pigmentilor si a materialului pe care s-a pictat.

Citeste si:
Suma record pentru pictorul roman Adrian Ghenie: 4 milioane de euro

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle