Sa-ti iei viata de la capat (de Mihaela Radulescu)

Stiu, e o perspectiva care-i sperie pe multi, pentru ca e la fel de plina de necunoscute si necunoscuti, ca tramvaiul la ora de varf. Si, totusi, din cand in cand si in imprejurari care nu erau planificate, trebuie sa ne dam un reset general sau partial, ca sa scapam de virusii mutati in viata noastra sau, pur si (deloc) simplu, de tot ceea ce ne-a dus pe un drum gresit. Uneori e vorba de viata personala, alteori de job-ul care nu era in visul nostru de reusita si, pentru ca viata e plina de surprize si incercari, uneori e vorba de prieteni sau de locul in care traim sau de sanatate, mod de viata, timp liber… Alegeti voi.

Inertia ne omoara, mai ales cand ia forma parsiva a obisnuintei si a unui confort in care ni se pare ca functionam rezonabil si e cel mai greu sa ne smulgem din ceea ce ni se parea locul nostru pe lumea asta. Numai ca lumea asta e a naibii de mare si exista viata si dincolo de locul in care ne-am nascut si am copilarit, treaba cu care sper ca sunteti de acord toti cei care traiti acum la sute sau mii de kilometri de casa parinteasca.

Atentie, nu e o pledoarie pentru a o rupe la fuga cat mai departe de tot ceea ce iti este familiar si drag, ci doar o incurajare pentru cei care nu-si gasesc locul si bucuria in ceea ce sunt si traiesc astazi. Ideea de a aborda tema asta mi-a venit, culmea, intr-o scurta vacanta in Austria, intr-un loc unde generatii intregi nu s-au miscat din loc si nu si-au pus niciodata problema deplasarii in vreun alt habitat, cata vreme au de continuat ba o afacere de familie, ba si-au gasit, dupa traditie, jumatatea si job-ul chiar in satul in care s-au nascut.

Si, totusi, am ascultat povestea unei femei de afaceri, genul „mana de fier, care si-a dedicat viata unui hotel pe care l-a adus la succes pe toate planurile, cu sute de angajati si cu o munca pe care si acum o face, zilnic, chiar daca n-ar mai fi nevoie ca ea sa serveasca la mese sau sa spele podeaua din receptie. Ii merg struna toate, de la hotel la restaurant, la partia de schi pe care o detine si care vara e un foarte frecventat teren de golf, are functii importante in administratia locala, e o figura extrem de respectata in comunitate si probabil ca a adunat niste milioane in conturile personale, pornind, ca multi altii, de la foarte putin si neluandu-si aproape niciodata vacanta. A crescut si trei copii reusiti, dar, ca un facut, nici unul nu a simtit nevoia de a ramane in urbea natala, de a da cu mopul prin receptie sau de a invata meseria de hotelier.

Evident, nu-mi imaginez ca femeia austriaca le-ar da bani doar asa, pentru ca are prea multi, pentru ca obiceiul acesta nu se potriveste cu educatia si practica locala. Mi-a povestit ca, de cate ori au venit sa ceara bani, dupa ce au plecat in drumurile lor, femeia i-a pus la munca in hotel, ca sa-si castige banii de care aveau nevoie. Veneau in vacante si munceau pe orice post disponibil, de la cel de ospatar la bagajist sau ajutor de receptioner, fara sa aiba vreun avantaj in fata celorlalti angajati si fara vreun bonus nemeritat. Dar, pare-se, si fara vreo mare tragere de inima, pentru ca nu asta visasera sa faca. Femeia nu i-a oprit niciodata sa-si urmeze pasiunile, i-a trimis la facultati, dar mi-a marturisit ca inca n-a vazut la nici unul dorinta apriga de a munci pe branci pentru a-si cladi un drum.

Dupa niste ani de incercari pe cont propriu si, probabil, dupa cateva nereusite, unul dintre copii a revenit si a decis sa preia afacerea familiei. Nu stiu exact cand se va instaura ca sef, dar stiu ca mama lui nu crede decat in munca, disciplina si pasiune pentru ceea ce faci, iar tanarului ii lipseste cel putin una dintre date, cel putin pana acum. Nu stiu daca intoarcerea lui l-a facut mai fericit sau daca acest nou inceput e ideal pentru el, dar vad in ochii mamei o bucurie aparte si o speranta care nu mai incoltise in zambetul ei larg si disponibil.

Acesta e doar un exemplu care m-a facut sa zgandaresc tema asta, dar de nemultumiri sau neimpliniri nu ducem lipsa nici unii. Ce gasim mai greu sunt curajul de a face schimbari radicale si onestitatea de a admite ca am gresit pe ici, pe colo. Sigur, ar mai fi niste ingrediente, cum ar fi motivatia sau determinarea de a merge all the way, pe drumul schimbarii, dar astea deja sunt aptitudini pe care doar cu o pofta majora de viata frumoasa le putem antrena.

Imi imaginez adesea ca, citind randurile mele, macar un om sta pe ganduri si inca unul se inspira din ideea mea, adaptand-o la viata lui, care are nevoie de o schimbare. Fie si pentru doi oameni merita sa scriu mereu pozitiv si energizant, pentru ca… asa traiesc si asa o iau de fiecare data de la capat, cand simt ca ceva (sau cineva) ma trage inapoi.

Ceea ce, din tot sufletul, va doresc si voua, nu numai ca reusita, dar si ca experienta de viata interesanta. Indrazniti mai mult decat credeti ca sunteti capabili si nu va lasati amagiti de obisnuinta, caci vine la pachet si cu regrete tardive, am observat. Cei care nu doresc sa schimbe nimic in viata lor si care nu vor sa ia de la capat nimic sunt cei care ori sunt cu adevarat fericiti si impliniti… ori au uitat definitiv cine sunt.

Mihaela Schwartzenberg
www.mihaelaradulescu.ro
mihaelaradulescuschwartzenberg/facebook.com

Foto: Vintage style image, rear view of two happy bikers riding on the road from Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK