Sa ne smecherim copiii?! (de Mihaela Radulescu)

Am asistat, cu revolta innodata-n gat si cu o mirare pe care mi-a fost tare greu s-o alung, la o scena intre un tata si odraslele lui, fete de nici zece ani, care erau indemnate sa guste din vin si sa invete sa danseze manele. Mama lor nu era de fata, asa ca tatalui i se parea foarte distractiv sa comunice si sa se joace cu tinerele fapturi dupa bunul plac, convins fiind ca e de datoria lui sa le si smechereasca putin, caci prea le creste by the book mama lor.

Evident, am tacut, desi i-as fi bagat pe gat telefonul din care rasuna maneaua. Nu erau copiii mei si am invatat sa nu ma mai bag unde nu-mi fierbe oala, oricata dorinta de dreptate zace in mine.

Dar n-am putut sa nu fac, in gand, un recensamant al tuturor episoadelor la care am mai asistat, cu parinti iresponsabili sau, mai bland spus, cu parinti care n-au inteles rostul lor in viata copiilor pe care i-au facut. Bunaoara, mi-am adus aminte de toate fetitele incurajate sa-si faca unghiile si sa se machieze la varsta basmelor, de baietii care invata sa injure si sa faca semne obscene, pentru ca tatilor li se par haiosi asa, de toti copiii incurajati sa vorbeasca despre „iubite si iubiti cand inca nu-si taie unghiile singuri si inca adorm cu ursuletul la piept.

Lista aberatiilor e mult mai cuprinzatoare, dar nu insiruirea lor ma preocupa, ci dezolanta dorinta a unor parinti de a-si „smecheri copiii, de a le introduce atat de devreme in sistemul de gandire un cod al exprimarii prin „smecherie, prin „vrajeala si apucaturi stridente de oameni mari.

Cand aducem pe lume copii, ar trebui sa primim, daca instinctele nu se declanseaza la timp, un ghid de utilizare a unui creier in formare, a unei fiinte ce va deveni exact omul mare pe care-l vom modela noi, cu micile adaosuri ale lumii in care va evolua. Am afla, daca l-au scris niste parinti intregi la minte, ca avem datoria si puterea de a introduce, ca intr-un computer virgin, toate informatiile si programele utile pentru o buna dezvoltare personala, pentru o constructie temeinica a psihicului si fizicului unui pui de om.

Cand lumea si viata sunt pline de frumusete si inedit, de povesti fabuloase si de amanunte ce vor realiza, ca intr-un puzzle, identitatea unui viitor om mare, de ce am alege sordidul, de ce i-am deruta cu greseli facute deja de noi, de ce i-am virusa cu stupizeniile stridente care ne inconjoara?! Stiu, pentru multi parinti , asta e singura cale de comunicare cu copiii lor, asta e singurul subiect la care se pricep, caci nu au rabdare sa se joace cu ei, nu gasesc de cuviinta sa se prosteasca in fel si chip spre a le umple timpul, nu stiu unde sa-i duca in oras decat in parc sau la restaurant, nu au citit indeajuns cat sa le spuna o poveste cu talc sau nu inteleg de ce s-ar cobori la nivelul lor, cand e atat de la indemana sa-i „maturizeze prematur, aducandu-i la etajul social al vietii lor, la „lumea reala pentru care trebuie sa fie pregatiti de mici, „ca sa se descurce in viata.

Din tot ce suntem in stare sa le asternem in minte si in suflet, in disciplina unui program intelept alcatuit, din tot ceea ce vad la noi, copiii nostri isi iau seva comportamentului de oameni mari ce vor deveni atat de repede. Daca-i iubim cu adevarat, daca intelegem ca doar ei raman in urma noastra si doar ei sunt ceea ce conteaza suprem in viata noastra, oricat ne-am stradui in cariere si pasiuni temeinice, trebuie sa le dam ceea ce au nevoie, nu ceea ce putem si ce suntem.

Pare abstract, dar e mai simplu decat suna, pentru ca putem sa le oferim copiilor nostri mult mai mult decat am primit sau decat ne e la indemana. Nu trebuie sa fii un meloman sau un instrumentist de prima clasa ca sa pricepi ce rol major are invatarea unui instrument in dezvoltarea copilului si nici nu trebuie sa fi doborat vreo doua-trei recorduri mondiale ca sa-l dai la sport de mic si sa-l ajuti sa creasca armonios, cu un spirit de competitie zgandaritor si cu o dorinta mult mai apriga de a-si depasi adversarii reali decat de a ucide rate pe iPad.

Cand ramai in pana de povesti, deschide o enciclopedie, vorbeste-i despre inventiile sau istoria lumii, da-i libertatea de a-si exprima talentele, de orice fel ar fi ele, chiar daca te-ai setat sa-l faci doctor, cand el vrea sa bata la tobe sau sa se faca pompier. Un copil lasat de izbeliste, care-si petrece prea mult timp pe iPad, computer sau la TV ori cu vreo bona nefericita, va ajunge rareori un om mare bine adaptat, asta stiti deja si nu va place sa auziti de la altii.

Oricata incredere si intelegere as avea pentru tehnologie si evolutie, cred, intr-o natanga, dar solida parere personala, ca doar comunicarea benefica, umana, de calitate si cu substanta poate zamisli o fiinta completa, gata sa se adapteze in orice mediu ii va fi dat sa traiasca.

In lumea asta incalcita in care traim cu totii, timpul petrecut cu copiii nostri ar trebui sa fie ca un rasarit de soare, luminos si datator de energie. Poate nu avem toti ore lungi la indemana de petrecut cu copiii nostri, dar chiar si minutele pot fi o materie prima vitala, daca le dramuim intru a le darui cunostinte de calitate, daca invatam sa-i facem sa zambeasca si sa fie curiosi spre a merge mai departe pe un drum bun si drept, croit de noi, parintii lor. Copilaria e scurta si ne urmareste toata viata, cu bunele si relele ei, cu tot ceea ce ne-a marcat si „ne-a hranit. Asa cum ne straduim sa-i facem sa-si manance legumele si sa se culce la ore decente, sa le facem vaccinurile si sa-si faca lectiile, tot asa ar trebui sa ne preocupe cu ce le alimentam creierele, cum le cladim constiinta si moralitatea.

Intr-o gradina, buruienile ne dau mereu batai de cap, oricate seminte de buna calitate am planta. Dar daca n-am pune in pamant, exact la timpul potrivit, bulbii si rasadurile trainice, n-am avea niciodata o primavara aromata in gradina si ne-ar napadi buruienile. Florile n-au cum sa creasca daca le stropesti cu vin sau daca le dai cu fixativ. Cu alte cuvinte, nimic din ceea ce creste sau rodeste nu poate primi altceva decat ce are cu adevarat nevoie.

Daca bunica s-ar da cu trotineta, toate babele de pe strada ar stabili ca s-a ticnit. Dar sistemul asta de gandire amorteste brusc cand e vorba de o juna de la gradinita, care si-a vopsit unghiile si care danseaza din buric, spre distractia adultilor care s-au nimerit in viata ei. La fel de stupefiant e sa auzi o discutie in parc, intre doua purtatoare de sort de gradinita, care viseaza sa ajunga Bianca Dragusanu, nu doctorite, profesoare sau cercetatoare. Iar cand ma uit spre mamele lor, mandre ca odraslele sunt precoce, imi vine sa le intreb ce parere au despre situatia din Ucraina, doar ca sa schimb subiectul, spre ceva ce le-ar deruta asijderea.

www.22foryou.co
https://www.facebook.com/MihaelaRadulescuSchwartzen-berg?ref=hl

Foto: Arhiva revistei ELLE

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK