Sa ne celebram evreii! (de Marius Chivu)

Stim in continuare prea putine lucruri sau, mai bine zis, prea putine lucruri corecte si complete despre evreii romani. Mi-am dat seama de acest lucru ascultand conferinta „Evreii din Romania in context european: asemanari si deosebiri, pe care antropologul Andrei Oisteanu a tinut-o la sfarsitul verii, in cetatea din Alba Iulia, in cadrul Festivalului Dilema veche, unde si eu, si Roxana Voloseniuc ne-am intalnit cu multi dintre cei care ne cititi acum in aceste pagini.

Andrei Oisteanu, un intelectual pe care il admir enorm si a carui fundamentala carte Imaginea evreului in cultura romana s-a reeditat la Editura Polirom, a facut o sinteza foarte buna pornind de la faptul ca evreii romani au fost ultimii din Europa care au primit cetatenie. Constitutia din 1866 le-a refuzat asta si abia ca urmare a Razboiului de Independenta (1877-1878), cand Romania a fost constransa de Europa sa acorde drepturi civile tuturor locuitorilor tarii, adica independent de apartenenta etnica sau religioasa, abia in acel moment s-au produs primele incetateniri. (Inca o dovada ca elementul civilizator al Romaniei a fost si este Europa!) Dar si atunci doar la modul individual, caci doar 1% din evrei au primit acordul de a fi considerati romani. Desi primele atestari ale prezentei evreilor pe pamant romanesc dateaza inca din anul 1390, o jumatate de mileniu mai tirziu evreii romani erau in continuare cetateni neprotejati de statul unde locuiau, munceau si traiau.

In chestiunea Holocaustului romanesc, Andrei Oisteanu a spus ca la noi „nu s-au produs orori, dar n-a fost nici pace, vorbind despre solutia finala aplicata in nord-vestul Transilvaniei (unde peste 100.000 de evrei au fost ucisi) si despre evreii din Basarabia si Bucovina trimisi in lagarele din Transnistria, spre deosebire de restul Romaniei, unde „s-a aplicat «doar» un sangeros set de legi antievreiesti: li se interzicea sa cumpere case si pamint la tara, li se interzicea sa poarte nume romanesti, li se interzicea dreptul de a fi angajati („in 3-6 luni toti salariatii evrei sa fie inlaturati din servicii), erau segregati in invatamintul de toate gradele s.a. Mihail Sebastian scria in Jurnalul sau (recent reeditat la Editura Humanitas) pe 5 noiembrie 1942: „Un ordin al Ministerului Propagandei dispune scoaterea cartilor de autori evrei din librarii si biblioteci. Am vazut azi la Libraria Hachette doua imense tablouri tiparite cu litere mari: Scriitori evrei. Sunt, desigur, si eu acolo, afisat ca un delincvent, ca un criminal: numele parintilor, data si anul nasterii, lista cartilor. Lipseau doar semnalmentele.

„Maresalul Antonescu a fost un dictator si un asasin sangeros care a aplicat o metoda originala, fiind partial nesupus lui Hitler, dar care a tinut sa ofere o varianta proprie a solutiei finale, a mai spus Andrei Oisteanu despre generalul fascist care nu a predat evrei Germaniei pentru exterminare, ci s-a ocupat singur de acest lucru: 270.000 de evrei au fost exterminati sub guvernul sau.

In comunism, Ceausescu a speculat dorinta evreilor de a emigra intr-un mod de-a dreptul sclavagist: i-a vandut cu preturi intre 3.000 si 9.000 de dolari pe cap de om, suma depusa direct, in conturi speciale, la sucursalele unor banci romanesti din Elvetia. Datorita/din aceasta cauza, sub regimul comunist, 166.400 de evrei romani s-au stabilit in Israel. Astfel ca, daca in anul 1940 in Romania traiau 800.000 de evrei, fiind a patra comunitate din lume, dupa Polonia, URSS si SUA, cinci ani mai tarziu numarul lor se injumatatise, iar astazi a scazut sub 7.000. In acest trist moment, evreii romani pot fi considerati ca fiind pe cale de disparitie. Este un capitol rusinos pentru noi, mai ales ca, de-a lungul istoriei noastre comune, atat romanii „ospitalieri, cat si Biserica Ortodoxa cea „iubitoare a aproapelui au manifestat fata de evrei o stupida si inumana „toleranta ostila, dupa cum nimerit s-a exprimat un istoric.

Am reluat aceste lucruri poate insuficient cunoscute pentru ca in acest an sarbatorim deopotriva centenarul miscarii Dada, initiate la Zürich de Tristan Tzara, scriitorul evreu din Moinesti, miscare artistica ce a luat pe sus cultura europeana de la inceputul secolului trecut, si 140 de ani de la fondarea primului teatru de stat in limba idis din lume la Iasi (adica acolo unde pe 27, 28 si 29 iunie 1941 urmau sa fie ucisi in plina strada 13.266 de evrei). Poate ca multi dintre noi ignoram adesea enorma mostenire culturala datorata evreilor; si nu e vorba doar de patrimoniul material (scoli, sinagogi, spitale, cimitire), dar, mai ales, de uriasul numar de artisti (in special lingvisti, scriitori si pictori) si de savanti.

Cum ar fi aratat literatura romana fara Mihail Sebastian sau Nicolae Steinhardt, arta romaneasca fara Margareta Sterian, Iosif Iser sau Victor Brauner, matematica fara Solomon Marcus, muzica fara Radu Lupu si Clara Haskil sau Bucurestiul fara arhitectul Marcel Iancu? Raspunsul, singurul raspuns, este ca n-ar fi existat o cultura romana adevarata fara „strainii ei indiferent de origini, ca sa mai dau doar doua exemple, grecesti, precum Caragiale si Celibidache, sau aromane, ca Toma Caragiu si Neagu Djuvara. Care tocmai a implinit vara aceasta, laolalta cu miscarea Dada, incredibila varsta de 100 de ani. Diferenta ar trebui sa fie mereu un prilej de celebrare, nu doar dintr-un secol in altul.

Marius Chivu poate fi urmarit si pe pagina de autor de pe Facebook.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK