Să insiști sau să îi lași spațiu personal? Când și cum e mai bine să procedezi cu partenerul tău

Oare are nevoie de spațiu personal sau de ajutorul tău? Câteodată chiar și cu intenții bune faci mai mult rău decât bine.

Știi cum o pisică miorlăie că vrea să îi deschizi ușa să iasă sau să intre, dar imediat ce face asta stă în prag nehotărâtă? Sau la maxim 1 minut după ce a ieșit vrea înapoi la tine? Așa e și în mintea ta, doar că vine la pachet cu nesiguranță, tristețe, un sentiment de neputință sau chiar furie. Cum e mai bine să faci? Să îi lași spațiu personal sau să îi scoți cuvintele cu forța? Deoarece știi că e bine să fii în contact cu propria persoană atunci când ai o perioadă grea. Și depășești emoția negativă trecând prin ea. Ai grijă la ajutorul oferit cu forța și uită-te la dinamica ta interioară.


De ce faci asta?

Să insiști să vorbească cu tine când e limpede că are o stare proastă și niciun chef de vorbă. Iese salvatoarea din tine care vrea să îi rezolve problemele? Doar că prin această abordare îi iei puterea și responsabilitatea proprie de a-și gestiona contextele delicate. Sau te temi că are legătură cu tine și începi să îți faci scenarii care mai de care mai negre? Că poate se gândește la altcineva, l-ai supărat cu ceva anume, nu te mai iubește, vrea să vă despărțiți. Ce impact au aceste scenarii asupra ta? Te ajută cu ceva? Dacă nevoia ta este de siguranță, scenarii care aparent te pun la adăpost satisfac real această nevoie? E mult mai simplu să testezi realitatea și să-i spui că observi că are o stare proastă și ce s-a întâmplat, dacă are legătură cu tine, l-ai deranjat cu ceva.


Iubita – mămică

Atenție la infantilizarea sa. Nu este un copil sau un adolescent și nu-l trata ca atare. Este un adult, iar poziționarea ta într-o postură maternă îl va scoate și mai rău din sărite, mai ales dacă mama lui a fost intruzivă în prima parte a vieții sale sau e în continuare.

Ce ai nevoie de la mine?

Este întrebarea cheie care detensionează bomba. Poate tu crezi că are nevoie de spațiu și îl lași în pace, îl ignori din plin ca să nu-l deranjezi. Poate crezi că are nevoie să vorbească cu tine, să îl asculți sau să îi dai un sfat. Ori să îl îmbrățișezi. Dar nu citești gânduri, iar partenerul este singurul care te poate lămuri. Și oferă ceea ce te roagă, nu mai mult.

Respectă-i limitele

Îți spune că va dori să vorbească cu tine, dar nu acum? Să îl lași și va veni el către tine? Fă lucrurile astea. Vă certați deja destul de tare și observi că nu înțelege ceea ce îi zici deoarece nici măcar nu te aude? Nu are capacitatea pe moment să empatizeze cu tine? Este evident că nu veți găsi soluții în momentul acela pentru problema voastră? Faceți o pauză, luați un time out. Uită-te și la context. E foarte târziu? Vă grăbiți să ajungeți undeva? Sunteți în trafic, în public? Uită-te și la el. Răspunde monosilabic, pur și simplu nu mai spune nimic, a plecat în altă cameră deci s-a extras fizic, s-a apucat să facă ceva anume.


Citește și:
Nu înțelegi de ce ești singură? Greșeli devenite tipar și prin care te plasezi în zona prieteniei

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle