Exista doua lucruri inevitabile care ti se intimpla cind te muti in România. Unu, te ratacesti. „Scuzati-ma, unde este strada X?' Nu, nu pot sa-i pronunt numele. Doi, esti intrebat ce crezi despre noua ta tara. „Nu se poate! Te-ai mutat aici din New York?! Ha-ha-ha! De ce?!!' Se va dovedi ca, daca reusesti sa eviti prima problema si sa gasesti un raspuns pentru cea de-a doua situatie, nimic altceva in legatura cu acest loc nu mai este inevitabil. Sau planificat. Sau logic. Sau asa cum te asteptai.
Am incercat sa ma pregatesc pentru aceasta mutare. Inainte de prima mea vizita la Bucuresti, mi-am facut turul obligatoriu de librarie, cumparind un dictionar, o carte de fraze uzuale, una de istorie si un ghid. stiti genul: acela care promite sa te invete despre obiceiurile si eticheta din tara despre care nu stii nimic, cu exceptia vampirilor, a comunismului si a Nadiei Comaneci. Nu eram interesat de primele doua si depasisem (aproape complet) fanteziile de odinioara legate de a treia. Nu, cautam doar putin ajutor pentru a sti la ce sa ma astept, lucruri de genul „nu-ti expune talpa pantofului pe birou', „ofera-ti cartea de vizita cu ambele miini', „spune intotdeauna da, chiar daca, de fapt, vrei sa spui nu'. Ghidul s-a dovedit foarte folositor, numai ca ar fi trebuit sa-l citesc mai atent. Tot ce-mi mai aminteam cind am ajuns aici era ca românii au tendinta de a se holba la straini si ca daca versi sare pe masa trebuie sa-ti pui putina pe frunte. Asta, si faptul ca România e o tara foarte sexuala... ceva, parca, legat de revolutie. M-am lasat convins.
Ceea ce n-am bagat de seama atunci s-a dovedit mai tirziu ca ar fi fost niste informatii mult mai utile. Iata doar un exemplu: „Desi mediul de business se aliniaza cu practicile occidentale, România este inca o tara in tranzitie, in care se intimpla lucruri neasteptate'. Da, ar fi trebuit sa citesc mai atent acest capitol. Lucruri neasteptate… Privind inapoi, primul indiciu a aparut in taxi, in drumul de la aeroport spre oras. Unde sint muntii (pe care i-am vazut in atitea fotografii)? Peisajul arata ca in Kansas. Asta nu era in ghidul meu! Al doilea indiciu, citeva minute mai tirziu: nu puteam plati nicaieri cu euro. Hei, sint american. Ce vrei sa spui? Sintem in Europa, nu?
Acum a trecut mai bine de un an, si am inceput sa inteleg. Ceausescu a darimat muntii, iar România e mai mult un fel de jucator de rezerva al Europei, care sta pe banca asteptind sa fie bagat pe teren. Da, am invatat multe de cind sint aici, dar acea senzatie placuta pe care o ai atunci cind abia ajungi undeva nu m-a parasit cu totul. Asta pentru ca exact atunci cind crezi ca acest loc incepe sa capete sens, se intimpla intotdeauna ceva care te face sa te indoiesti ca ai inteles despre ce-i vorba.
La inceput, cind te muti aici, observi lucrurile evidente. Ciinii, in haite, patrulind pe strazi. Masinile parcate pe trotuar, sarutind cladirile. Trecerile de pietoni in fata carora, spre deosebire de ceea ce stiai de-acasa, masinile trebuie sa opreasca. Cosurile de gunoi fixate pe stilpii de felinar, la fiecare citiva pasi. Firme pe care scrie „non-stop', dar care nu au nici o legatura cu liniile aeriene. si femei frumoase oriunde iti intorci privirea. Apoi, incearca sa cumperi ceva de care ai nevoie! Cum ar fi sireturi pentru pantofi sau crema de ghete la cutie si peria aferenta. Nu, nu vreau sa cumpar un Rolex, pantofi Gucci sau un fular Prada. Doar un pieptene mic, negru, din acelea pe care le poti pune in buzunar. Nu? Nu aveti asa ceva? Nimeni nu are?… La McDonalds poti cumpara bere! Pizza Hut e un adevarat restaurant? si poti fuma oriunde, fara sa-i pese nimanui de asta?! Uite, am gasit Viceroy! Brand-ul care imi place si care nu mai exista acasa, in US.
Apoi privesti in jur la felul in care traiesc oamenii. Blocuri comuniste ingramadite printre case frumoase care, la rindul lor, se ingramadesc printre visini si vita-de-vie. Case mari si vechi, complet restaurate, transformate in sedii de ambasade sau cafenele. Dacii batrine si ruginite parcate printre Mercedes-uri si Audi. soferi de taxi batrini, care nu vorbesc engleza, dar asculta o muzica americana ingrozitoare, din anii ‘70. Cluburi de noapte deschise pina la opt dimineata, pline-ochi cu oameni care nu danseaza, nu se amesteca unii cu altii si muzica veche de 30 de ani. Sex-shop-uri de marimea unui dulap. si restaurante in care chelnerii par ca au plecat acasa in timp ce tu maninci.
Page: 1 2