În cuplu vrei ca totul să fie bine, așa că motivată de aceste bune intenții te-ai dus într-o extremă la fel de nocivă și periculoasă ca acea a agresivității: ai devenit compliantă. Nu vrei să vă certați, el să se supere pe tine, nu vrei tensiune în casă sau despărțire, așa că ai îmbrățișat cuvântul da pe care îl zici în absolut orice ocazie, mai ales când pe interior nu simți asta.
Uiți cine ești
Aveai părerile și preferințele tale, dorințele, obiectivele proprii. Totul a dispărut ca într-un fum. Faci doar ce vrea el, când vrea el, te supui ca o fetiță cuminte ce nu vrea să supere sau să fie pedepsită. Făcând asta timp îndelungat pierzi contactul cu tine, la nivel profund. Uneori te întrebi cine mai ești tu, cea de sub acel zâmbet forțat, chiar și atunci când doare.
Obții exact contrariul
Ești compliantă deoarece îți dorești foarte mult ca partenerul să te placă, relația voastră să fie una solidă. Însă pierzându-ți autenticitatea, fiind mereu supusă, poți obține inversul celor țintite la nivel inconștient. Lui să nu îi mai placă de tine, deoarece nu mai ești… tu. Sau dacă ai pus această mască încă de la începutul relației, nici măcar nu a avut ocazia să descopere cine ești tu cu adevărat.
Anxietate ridicată
Ai început să ai probleme cu respirația, să hiperventilezi? Să te trezești noaptea de multiple ori, să te trezești înainte de răsăritul soarelui și să nu mai poți adormi? Pe timpul zilei ai o puternică senzație de încordare musculară, dureri de cap și anxietatea te vizitează de enervant de multe ori? Deja ai experimentat atacuri de panică? Simți că ești absolut copleșită de tristețe și depresia este după colț? Stresul este o constantă a fiecărei zilei și nu mai merge să dai vina pe serviciu? Sunt consecințe ale capitulării…
Îți spui că ești fără valoare
Din păcate dinamica aceasta este de cele mai multe ori întreținută și de partener prin atitudinea sa, felul în care se raportează la tine. Tu ai învățat în urmă cu multă vreme să devii compliantă ca mod de a face față unui părinte dominator, critic, dur. Iar acum scenariul se repetă, și tu te aperi cum ai știut că e eficient atunci când erai copil. Adițional, un mediu relațional fără căldură, afecțiune, încurajări, complimente, cu multă critică te face să te îndoiești de valoarea și abilitățile tale.
Te face să te izolezi
Ești atât de obosită psihic de la acest joc al supunerii încât ai tendința de a te refugia în singurătate. Apropiații văd dinamica nesănătoasă, îți atrag atenția, știi că ceva e toxic acolo, dar nu îi poți face față. Te simți neputincioasă. Așa că te înstrăinezi ca să nu-ți mai vadă durerea și să nu te mai critici tu pe tine deoarece nu îi pui limite partenerului. Relații de prietenie se pierd sau se diluează, îți refuzi suportul emoțional ce ar putea să vină de acolo.
Citește și:
Ți-e teamă să nu mai suferi? Cum te comporți când ți-ai închis inima în fața iubirii
Foto: PR