Probabil că ți-ai setat mental o serie de rezoluții pentru noul an. Nimic neobișnuit. Doar de luni sau de la 1 ne apucăm de sport, ne lăsăm de fumat, renunțăm la dulciuri etc. Iar grandoarea ideii de schimbare o dată cu începerea unui nou an aduce nu neapărat motivație, ci mai degrabă presiune, dezamăgire și chiar abandonul obiectivelor propuse. Dacă te afli între persoanele foarte determinate să lucreze la propria transformare, indiferent că începi de la 1 sau de pe 10, află că există acel efect de domino, în care schimbările se produc în lanț. Și, așa cum sugerează și propune coach-ul de dating Matthew Hussey, efectele se pot vedea în multiple zone ale existenței tale. Iată la ce se referă el, punctual despre ce e vorba dacă ești singură și în căutare de partener.
Fă-ți prieteni noi
Prieteni noi înseamnă invitații noi, medii sociale noi și astfel mai multe șanse să întâlnești pe cineva. Sigur, vei spune că e pandemie și aglomerația deloc o idee strălucită. Dar aceste prietenii trebuie sedimentate, iar până când cifrele și vaccinul vor permite reîntoarcerea la normal, ai tot timpul să construiești aceste noi relații. Există mesajele, telefoanele, videoconferințele și nevoia tot mai mare de conectare a tuturor.
Organizarea mai bună a timpului
Cum poți să socializezi dacă tu constant lucrezi peste program, ești mereu obosită, prinsă în tot felul de proiecte care nu-ți permit nici să respiri? Fă o prioritizare și lasă loc relaxării, încărcării bateriilor proprii. Fă loc oamenilor în viața ta!
Citește
Cum ar putea să îți aducă lectura un partener de cuplu? Este mai simplu decât îți imaginezi! Cititul înseamnă cultură generală, discuții interesante care te pun pe tine într-o lumină mai bună, iar întâlnirile vor fi nu doar plăcute ci și cât se poate de stimulative intelectual. Mulți bărbați caută asta!
Cultivă-ți pasiunile
Cum e mai bine? Să stai cu telefonul în mână, neavând nimic de făcut, cu ochii pe ecran și plină de frustrare că nu te contactează? Sau să te ocupi de activitățile care ție îți aduc plăcere, energie, bună dispoziție? Și dacă el te caută ok, dacă nu… oricum viața ta este bogată și îți oferă satisfacție.
Fă sport
De ce este atât de important? Pentru că ai grijă de sănătatea ta, dar și de aspectul fizic! Iar când arăți bine, îți place ceea ce vezi în oglindă, ți se schimbă vibe-ul. Ești mult mai încrezătoare, sigură pe tine, ceea ce prezintă un avantaj semnificativ în interacțiunea cu orice potențial partener. Nu te simți în siguranță să mergi la sală de teama Coronavirus? Poți face exerciții acasă, poți alerga în parc, iar dacă tot suntem la capitolul obiective poți lucra online cu un antrenor personal cu care să stabiliești ținte clare ce țin de forma ta fizică.
Amenajează-ți casa….
… după buget. Plante, pernuțe, păturici, vaze, obiecte decorative, lumânări… Ai o mulțime de opțiuni să dai un nou aer căminului tău. Vrei să schimbi toată mobila? De ce nu?! Ce se ascunde în spatele acestei revoluții de design interior? În primul rând tu te vei simți mult mai confortabil la tine acasă, și vei fi foarte mândră de cum arată locuința ta atunci când primești vizite de la bărbatul care-ți place.
Citește și:
Citește-i limbajul corpului și află dacă te place
Foto: PR