Rezolutii, nu revolutii (de Marius Chivu)

Sa dam dovada de bunavointa in interactiunile cu altii sau in situatii complicate – este provocarea si rezolutia mai greu de indeplinit decat s-ar crede pe care Marius Chivu o lanseaza fiecaruia dintre noi.

Ma aflu (asta cu cateva saptamani in urma) in avionul unei companii low-cost cand tocmai suntem anuntati de capitanul aeronavei ca la Cluj e ceata si, decat sa ne intoarcem la Bucuresti, mai bine aterizam la Sibiu, realimentam si asteptam pe pista pana se indreapta vremea in orasul de pe dealul Feleacului.

La inceput, pasagerii accepta situatia si nimeni nu comenteaza. E inca dimineata, suntem la o distanta de zbor de doar 20 de minute de Cluj, avem toate sansele sa decolam in curand. La Sibiu e soare si lumina intra pe gemuletele ovale ale avionului parcat undeva la marginea pistei. Dar timpul trece si unii dintre pasageri incep sa simta nevoia unei tigari. „Nu ne deschideti si noua usa sa fumam?, intreaba cineva. Usa se deschide, este adusa si o scara, astfel ca o parte din pasageri ies pe treptele scarii si fumeaza deasupra pistei aeroportului.

Dar soarele toamnei mai mult lumineaza decat incalzeste, astfel ca in avion se face in curand frig. Nefumatorii cer paturi, stewardesele isi cer scuze: n-au. Oamenii imbraca paltoanele si gecile, se cer ceaiuri si cafele, iar stewardesele ne servesc. In avion e vanzoleala: unii ies la fumat, altii merg la toaleta, unii se viziteaza si-si schimba locurile intre ei. Se deschid compartimentele de bagaje, se scot rucsacuri si genti, apar laptop-uri si tablete, se butoneaza la telefoane, se pun castile iPod-urilor in urechi.

Dar timpul trece si bateriile incep sa scada. „Exista prize pe undeva in avion?, intreaba cineva. Nu, nu exista prize in avion, astfel ca cei cu telefoane mobile ii roaga pe cei cu laptop-uri sa le permita sa-si incarce bateriile. Se scot cabluri, se cauta cabluri cu diverse mufe (unii si-au lasat incarcatoarele in bagajele de cala), se imprumuta cabluri.

Timpul trece, ceata de la Cluj nu da semne ca s-ar ridica, unora dintre pasageri li se face foame. „Mai aveti sandvisuri?, intreaba cineva, dar stewardesele dau din umeri. Ce-au avut au impartit deja in timpul zborului. Frig, foame, baterii de telefon la 10%, asteptare prelungita peste limitele rabdarii unora care deja se simt presati de timp, au intalniri la care se tem ca nu vor mai ajunge.

Tensiunea se simte in aerul rece din avionul parcat pe pista. „Ne-ati spus ca in douazeci de minute plecam si au trecut doua ore!, „Cand plecam?, „De ce nu plecam?… Stewardesele continua sa dea din umeri, capitanul zice ceva in difuzoare de persistenta cetei. „Dar mai da-o-n pizda ma-sii de ceata! Cat poate sa dureze o ceata?, „Noua de ce nu ne spune nimeni nimic?, „Ce se intampla, de fapt?… Oamenii si-au pierdut rabdarea.

O domnisoara ii explica destul de iritata uneia dintre stewardese: „Deci eu in seara asta trebuie sa ma intorc la Bucuresti, ca maine dimineata plec la Singapore, dvs. intelegeti? Nu pot sa ratez zborul de Singapore din cauza… din cauza dvs. Cand mai ajungem noi la Cluj, cand ma mai intorc eu la Bucuresti?. Stewardesa are o privire umila: „Nu stiu, imi pare rau, sunt si eu in ceata, spune ea si nu mi-e clar daca a folosit expresia in mod intentionat. Imi vine sa rad. Domnisoara cu Singapore isi scoate nervoasa bagajul din compartiment: „Mie sa-mi dati drumul sa plec acum; ma descurc mai bine singura si coboara din avion. O urmeaza si altii. „Asa e la low-cost! Atata dai, asa te trateaza!

Vanzoleala, compartimente deschise, bagaje scoase si trantite, coada la toaleta, blocaj pe culoar. Intre timp au fost aduse sandvisuri proaspete in avion. Apare o alta domnisoara, catre aceeasi stewardesa: „Deci, doamna, eu sunt gravida. Ma asteapta sotul in aeroport in Cluj. Ce sa-i spun? Cat mai stam aici? Ce vreti, sa nasc aici, in avion?. Ii privesc burta care e aproape plata. Daca chiar e gravida, e in prima luna. Coboara si ea din avion.

Se aude, in sfarsit, si vocea capitanului care ne spune ca, din pacate, situatia e compromisa. Nu mai avem cum decola si ateriza la Cluj: ceata nu se ridica si nici nu se va ridica in curand, astfel ca ni se va pune la dispozitie un autocar. Se aud injuraturi, se fac bagajele, se trantesc lucruri. Suntem invitati sa coboram cu totii din avion si sa asteptam in aeroport venirea autocarului. E deja dupa-amiaza si unii dintre noi chiar trebuie sa ajungem la Cluj la o anumita ora. Toata lumea e nervoasa, toti bufnesc si rabufnesc…

Imi amintesc un festival literar la care moderatorul i-a intrebat pe scriitori ce ar schimba, daca ar avea puterea, in desfasurarea actuala a lumii. S-au spus atunci diverse lucruri legate de incalzirea globala si de poluare, de disparitiile unor specii de pesti, de boli si de Putin… Insa un scriitor englez batran a spus ca, daca el ar avea puterea necesara, i-ar inzestra pe oameni cu ceva mai multa bunavointa.

Intamplarea povestita mai sus n-a fost dramatica si nici n-a degenerat in gesturi reprobabile, dar am simtit, ca si alte dati, ca ne consumam destul de repede rezervele de bunavointa atunci cand avem de-a face unii cu altii in situatii tensionate. Dam dovada de prea putina intelegere si ne pierdem prea repede politetea, chiar cumpatul.

E greu pentru toti si nu stim ce-i cu vietile celorlalti, de unde vin, unde se duc, prin ce-au trecut. Were in this together! Putina bunavointa ne poate trece cu bine peste orice. Iar pentru asta nu e nevoie de vreo super-putere sau de o revolutie. E mult mai simplu: sa fie asta rezolutia noastra pentru 2017.