Reunion – o insula luxurianta

O insula ca o gradina luxurianta, care reuseste sa adune pe o suprafata redusa creste muntoase si canioane, vechi paduri de tamarini, plaje tropicale magnifice, o bogatie paradisiaca de fructe, bucatarie creola si rafinament frantuzesc, plus un vulcan cit se poate de activ! Mihaela Frank a vizitat insula franceza la invitatia Atout France - France Tourism Development Agency for Austria and Central & Eastern Europe (www.franceguide.com) si a partenerilor sai Hotel Saint Alexis SPA, Air France Romania si Tourist Board of the Reunion Island.

Sper sa merite efortul acestui zbor care parca nu se mai termina (10 ore, fara a mai pune la soco­teala si zborul pina la Paris)’, imi spuneam in avionul care survolase deja o buna parte a Africii, oferind norocosilor cu locuri la geam imaginea Oceanului Indian si a tarmului estic al continentului. La capatul calatoriei aveam sa aterizam in Réunion, o mica insula situata la est de Madagascar.


Prima data am auzit de Réunion acum citiva ani buni, de la Cristian Mungiu, care participase (cu Occident) la un festival de film organizat pe insula franceza (da, franceza get-beget) si se in­torsese de-acolo cu povesti amuzante si niste banane mici-mici si delicioase, pe care le-a impartit generos cu prietenii. De atunci si pina acum doua luni, cind am fost invitata in aceasta excursie, nimic nu mi-a mai amintit de Réunion – decit, in trecere, referintele biografice la Michel Houellebecq, scriitorul francez despre care citisem ca s-a nascut pe insula (drept care imi imaginam ca toti localnicii se mindresc cu el; gresit: nimeni n-a auzit pe-acolo de vreun scriitor cu acest nume, semn ca lectura nu este una dintre cele mai populare indeletniciri ale locului).


Insula Réunion nu este o destinatie comuna pentru romani – in Oceanul Indian, Maldive, Mauritius sau Seychelles sint locurile cele mai vizitate de turisti –, asa incit permiteti-mi sa fac prezentarile.

Page: 1 2 3 4 5

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro