Reunion – o insula luxurianta

VEZI FOTO

POZA 1 / 19

Sper sa merite efortul acestui zbor care parca nu se mai termina (10 ore, fara a mai pune la soco­teala si zborul pina la Paris)', imi spuneam in avionul care survolase deja o buna parte a Africii, oferind norocosilor cu locuri la geam imaginea Oceanului Indian si a tarmului estic al continentului. La capatul calatoriei aveam sa aterizam in Réunion, o mica insula situata la est de Madagascar.

Prima data am auzit de Réunion acum citiva ani buni, de la Cristian Mungiu, care participase (cu Occident) la un festival de film organizat pe insula franceza (da, franceza get-beget) si se in­torsese de-acolo cu povesti amuzante si niste banane mici-mici si delicioase, pe care le-a impartit generos cu prietenii. De atunci si pina acum doua luni, cind am fost invitata in aceasta excursie, nimic nu mi-a mai amintit de Réunion – decit, in trecere, referintele biografice la Michel Houellebecq, scriitorul francez despre care citisem ca s-a nascut pe insula (drept care imi imaginam ca toti localnicii se mindresc cu el; gresit: nimeni n-a auzit pe-acolo de vreun scriitor cu acest nume, semn ca lectura nu este una dintre cele mai populare indeletniciri ale locului).

Insula Réunion nu este o destinatie comuna pentru romani – in Oceanul Indian, Maldive, Mauritius sau Seychelles sint locurile cele mai vizitate de turisti –, asa incit permiteti-mi sa fac prezentarile.

Avem de-a face cu o mica insula vulcanica (2.500 kmp), rasarita din adincurile Oceanului Indian acum trei milioane de ani. Asta inseamna ca Réunion este un pamint foarte tinar – pentru comparatie, Insula Mauritius, situata la 200 km distanta, are frumoasa virsta de opt milioane de ani. De altfel, ambele insule se afla (ca si Hawaii, printre altele) deasupra unui hotspot al scoartei terestre, ceea ce face din regiunea respectiva o zona cu activitate vulcanica intensa.

Vulcanul care a dat nastere insulei (Piton des Neiges) a adormit de mult, dar un al doilea vulcan (Piton de la Fournaise), mai tinar si mai nabadaios, este inca activ (spre bucuria turistilor, foto­grafilor si vulcanologilor din lumea intreaga). Ei bine, acest context face din insula Réunion un loc in care natura ofera un show dramatic si impresionant, o remarcabila varietate de peisaje: munti care se inalta spectaculos peste canioane, caderi de apa ametitoare, plaje cu nisip fin (auriu sau negru) – in partea de vest si sud, acolo unde timpul a permis eroziunea – sau coaste abrupte pe care oceanul se lupta furios sa le macine, in vestul insulei (vor mai trece alte milioane de ani pina cind acestea se vor transforma si ele in plaje nisipoase), plus o bogatie vegetala demna de paradis (sintem in zona subtropicala).

Si mai ales, mai ales vulcanul! Maria-Sa Vulcanul, vedeta incontestabila a insulei, care ofera aproximativ o data la un an sau doi cite un spectacol live de lava incandescenta!

Mica insula a fost de-a lungul istoriei un punct de oprire, odihna si aprovizionare pentru navigatorii care taiau in drumul lor Oceanul Indian, iar locul a ramas virgin pina cind, in secolul XVII, francezii, care doreau sa-si intareasca pozitia in aceasta zona, au hotarit sa trimita aici, de pe insula Mauritius, un prim grup de 12 oameni, urmat apoi, citiva ani mai tirziu, de 20 de vo­luntari. Francezii s-au stabilit de-a lungul coastei, construind orase pe care le-au botezat cu nume de sfinti: Saint-Denis, Saint-Louis, Saint-Leu, Saint-Pierre, Saint-Joseph, Saint-Benoit… Primele plantatii de pe insula au fost cele de cafea, pentru care au fost adusi sclavi africani. Unii dintre acestia au reusit sa evadeze, fugind spre interiorul insulei, in munti, acolo unde francezilor le era imposibil sa-i urmeze si sa-i gaseasca. Aces­tia au intemeiat, la rindul lor, mici localitati care au impinzit ‰ vaile greu accesibile.

Pina in secolul XIX, pe insula au sosit si alte valuri de imigranti – africani, chinezi, malaezieni si indieni –, care alcatuiesc azi un amestec etnic si cultural aparte, cunoscut sub numele generic de creol. Desi cultura trestiei de zahar a fost pina nu demult principala sursa de venit a locuitorilor de aici, astazi cei mai multi dintre ei traiesc de pe urma turismului. Sigur, exista inca plantatii de trestie de zahar sau distilerii traditionale in care se fabrica uleiuri esentiale, inca se cultiva vanilie si cafea, dar e munca grea si nimeni nu se imbogateste din asta (ca sa va faceti o idee, pentru a obtine un litru de ulei esential de Rosa Gera­niom, folosit in industria de parfumuri, este nevoie de o tona de flori!). Rata somajului este imensa, coruptia asijderea, iar pra­pastia dintre bogati si saraci e pe masura.

Totusi, standardele de viata franceze sint evidente, iar protectia sociala este aici la acelasi nivel ca si la Paris, astfel incit viata e, totusi, destul de roz in Réunion. De altfel, am intilnit aici francezi nascuti la Paris sau in alte orase mari ale Frantei care au decis sa se mute pe insula. Cum e si Jean-Luc, ghidul nostru pe durata vizitei, pari­zian get-beget care, dupa o cariera intr-o mare corpo­ratie, a hotarit sa-si construiasca o altfel de viata si s-a mutat in Réunion. Acum spune ca e fericit: e stapin putea sa gaseasca un loc mai frumos, calatoreste in lumea intreaga si citeste dupa pe timpul sau, isi roteste bratele aratindu-ne frumusetea oceanului si declarind ca n-ar pofta inimii (da, el auzise de Houellebecq, desi nu stia ca s-a nascut acolo). Sigur, a trebuit sa-si limiteze nevoile materia­le, conduce o masina veche si nu se imbraca dupa ultimele trend-uri, dar spune ca nu-i lipseste nimic si e feri­cit (pare locul perfect pentru downshifting, nu?).

Dar sa revenim la atractiile turistice. In centrul insulei, pe locul vechiului vulcan, prabusirea partiala a muntelui a dus la formarea a trei caldari („cirques') impresionante – Salazie, Cilaos si Mafate –, adevarate amfiteatre naturale, inconjurate de pereti muntosi abrupti, acoperiti de o vegetatie luxurianta. Poti ajunge aici gratie unei retele de drumuri foarte bine puse la punct (sintem, totusi, in Franta!), serpuite si pe alocuri foarte inguste (claxonatul este mai mult decit recomandat), care strapung muntii prin zeci de tuneluri si lasa vederii peisaje de o frumusete coplesitoare.

Dupa ce atingi cele mai inalte cote, drumul o ia la vale, spre mijlocul imenselor caldari in care oamenii au construit mici localitati fermecatoare. Cele mai multe dintre acestea sint accesibile cu masina, exceptie facind doua mici sate din interiorul Cirque de Mafate, unde se poate ajunge doar pe jos sau cu elicopterul. Toata aceasta zona este un adevarat paradis al iubitorilor de acti­vitati outdoor. Exista peste 100 de kilometri de trasee marcate, perfecte pentru trekking sau mountain biking, cascade si canioane pe care turistii temerari coboara agatati de fringhii, pereti abrupti perfecti pentru alpinism.

Locul este impinzit de pensiuni si cabane unde poti zabovi pentru o noapte sau mai multe, dar, daca te trezesti devreme poti ajunge in mijlocul muntilor si de la un hotel de lux situat pe malul oceanului, si sa-ti ramina timp suficient pentru orice fel de aventura outdoor. Desigur, the absolute must-see este vulcanul. Piton de la Fournaise este, de altfel, cel mai vizitat loc din Réunion, iar faptul ca erupe destul de des si este usor accesibil il face cu atit mai dezirabil. (Chiar asa, de cite ori in viata ai ocazia sa vezi de-a­proape lava scursa de pe munte pina in mare sau pei­sa­jul selenar al imensului crater?)

Drumul porneste de la baza muntelui si nimic nu pare sa anunte ceea ce te asteapta sus. Totul sea­mana mai curind cu o zona de munte din Europa: pasuni cu vite, ferme, sate prospere si frumoase, culmi mun­toa­se in zare. Sigur, mai vezi si lucruri care ies din peisajul obisnuit de munte – ficusi uriasi cu radacini aeriene, bananieri, arbori de avocado si, in general, aceeasi bogatie vegetala pe care o intilnesti pe toata insula. S-ar putea sa-ti mai atraga atentia si drumurile rosii, facute din piatra vulcanica (rosul provine de la fier). Insa, dupa o curba anume, cind de obicei ghidul iti cere sa inchizi ochii, te asteapta ceva uimitor.

Atunci cind ii deschizi, in timp ce auzi urarea „Bine ati venit pe Luna', privelistea intrece orice inchipuire (nu conteaza cite poze ai vazut pina sa ajungi aici). Te afli la marginea Plaine des Sables, o mare de pamint si bolovani rosii, printre care serpuieste drumul neasfaltat la capatul caruia a­jungi pe marginea vestica a craterului. Acolo, o alta priveliste de neuitat: haul pe fundul caruia se afla chiar cratere prin care pamintul si-a expulzat lava incandescenta. Dupa ce iti petreci ceva timp acolo admirind, minunindu-te si umplindu-ti memoria aparatului de fotografiat, faci cale intoarsa pentru a ocoli muntele si a ajunge pe partea sa de est.

Fiindca spectacolul nu s-a terminat. Daca pe partea estica a muntelui esca­ladezi ca sa ajungi pe buza craterului, pe partea opusa vei surprinde cealalta fata a vulcanului. Este locul pe unde lava se scurge in ocean, taind la fiecare eruptie soseaua si formind imense cimpii impietrite, peste care se asterne o vegetatie mai mult sau mai putin abundenta, in functie de numarul de ani scursi de la fiecare eruptie in parte. Practic, de fiecare data cind vulcanul erupe, se formeaza un riu de lava care inainteaza incet spre tarm, maturind totul in cale si taind soseaua in doua. Tre­buie sa fie un spectacol pe cinste, nu?

De altfel, in astfel de momente locul se umple de turisti si fotografi, dornici sa surprin­da cu camera foto sau video natura dezlantuita. Cea mai mare eruptie a se­colului a fost cea din aprilie-mai 2007, iar imensa vale de piatra lasata in urma este inca fierbinte in unele locuri, astfel incit vei gasi la fata locului panouri care avertizeaza turistii sa nu se aventureze prin unele zone (cei care ignora avertismentul se trezesc dupa citiva pasi fara talpi la pantofi). Dupa ce ai batut cu piciorul sau ai strabatut cu masina aceste locuri, te sfatuiesc sa inchiriezi si un zbor cu elicopterul, pentru o privire de ansamblu. Si inca ceva: nu ocoli nici orasele cu farmec colonial de pe insula! Daca ar fi sa alegi doar unul, fa o incursiu­ne in Saint-Denis, un adevarat melting pot de culturi. Petrece aco­lo o zi, apoi… ia-ti ramas bun de la Réunion. Pina data viitoare.

Foto: Mihaela Frank, Guliver, Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK