Respect, Simona! Finală fabuloasă la Australian Open, câștigată de Caroline Wozniacki

Caroline Wozniacki câștigă finala de la Australian Open în fața Simonei Halep, după un meci fantastic.

Respect, Simona! Finală fabuloasă la Australian Open, câștigată de Caroline Wozniacki

Caroline Wozniacki și-a câștigat primul game ușor, arătând din start că are intenții serioase, iar Simona a pierdut prima minge pe propriul serviciu, pentru ca apoi să piardă game-ul.

Wozniacki a ajuns imediat la 3-0, jucând un pic mai agresiv decât obișnuiește. Simona a câștigat două puncte jucând agresiv, dar până în acest moment jucătoarea daneză părea să conducă meciul, controlând punctele și arătând inițiativă.

La al doilea game pe propriul serviciu, Simona a dat semne că are de gând să devină mai agresivă și a câștigat la 0, fără să pară că depune prea mult efort, ci doar forțând-o pe daneză să alerge mai mult și să lovească din poziții incomode. 3-1. Wozniacki și-a consolidat avantajul înaintând către 4-1 fără emoții (în afară de cele ale unor duble greșeli șterse instantaneu de servicii bine plasate și puternice).

Simona a continual cu un game pe fără greșeală pe propriul serviciu.

Cel mai intens schimb de mingi a venit însă pe serviciul lui Wozniacki, care a ajuns la absolut orice minge și a făcut 5-2, dominând complet jocul. În game-ul Simonei, au venit alte puncte spectaculoase, dar și mici ezitări la serviciu. 5-3.

Wozniacki servește pentru set, Simona câștigă primul punct. Al doilea este agățat de Simona, instinctiv. Încă o eroare a Carolinei, și Simona și-a procurat 3 șanse de break. La ultima, Simona face break-ul. 5-4.

Doi ași la rând, servicii excelente, și Simona a egalat-o pe Caroline, părând să își găsească ritmul. 5-5.
Momentul de echilibru nu a descurajat-o pe Wozniacki, care și-a făcut game-ul la 0. 6-5.

Simona își face serviciul fără emoții și avem tie break, primul dintre cele două jucătoare.
Head to head-ul dintre cele două este până acum de 4-2 în favoarea danezei, care servește prima și își câștigă punctul. Apoi un mini-break pentru Wozniacki. 2-0. As pentru Simona și avem 2-1. Un retur prea dur al Simonei iese din teren, 3-1. Iar un serviciu al Carolinei duce scorul la 4-1. Un schimb dramatic, și Simona reduce dezavantajul: 4-2. Însă Wozniacki face iar mini-break: 5-2. Încă o alegere inspirată și avem 6-2. Wozniacki a câștigat primul set cu luciditate.

Simona și-a câștigat ușor game-ul pe propriul serviciu în debutul setului al doilea, însă și daneza a câștigat fără probleme, iar scorul a ajuns la 1-1. Următorul game pe serviciul Simonei a fost extrem de disputat, și cel mai lung al meciului, câștigat în cele din urmă cu o scurtă exemplară. 2-1 pentru Simona. Caroline și-a făcut mult mai ușor game-ul și a egalat. Făcându-și game-ul, Simona a cerut fizioterapeutul. 2-2.

După ce i s-a luat tensiunea și părând să acuze o amețeală, Simona scurtează punctele, încercând să lovească decisiv. 3-3, pentru că nici Wozniacki nu pare neafectată de căldura de la Melbourne și de oboseală. Fileul o ajută pe Simona să își câștige serviciul. 4-3.

Simona își obține două șanse de break, deși nu mai turează motoarele. Și înaintează spre 5-3, servește pentru set. Vizibil afectată, Simona un game chinuitor și ia setul cu 6-3.

După 10 minute de pauză de vestiar, Simona forțează pe reverul Carolinei, însă daneza își face serviciul: 1-0. Continuă prin a face break-ul pe serviciul Simonei. 2-0.

Simona are două mingi de break, anulate însă de Wozniacki, după câteva mici dramatice Simona și-a mai procurat una, și încă una. Și încă una. Și în cele din urmă Simona face break-ul, 2-1 în decisiv.
Însă SImona pare din ce în ce mai slăbită și îi oferă danezei trei șanse de break, Caroline o fructifică pe prima. 3-1. Simona face rebreak imediat și avem 3-2. Simona egalează la 3.

Și în cele din urmă Simona trece în față, forțând-o pe Caroline Wozniacki și ajungând la 3-4. Daneza, între timp, cere și ea fizioterapeutul, primește un taping sub genunchi și masaj la coapsă. Wozniacki e energizată după pauză și are minge de break, și o fructifică, egalând la 4-4. Daneza își face serviciul și înaintează la 5-4.

Și în cele din urmă Caroline Wozniacki câștigă primul ei Grand Slam.

Citește și:
Sentință uriașă pentru agresiuni sexuale în SUA. Pe când și în România?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle