Reportaj – Viata la mall

VEZI FOTO

POZA 1 / 5

Stateau aliniati. Cu miinile inclestate pe minerul carucioarelor, cu privirile atintite pe grilajul care, in urmatoarele minute, avea sa se ridice. Era o dimineata dintr-un week-end oarecare. La ora 9 fix, supermarket-ul s-a deschis. In clipa in care grilajul a inceput sa se ridice, cu un usor uruit, cele doua duzini de pensionari inarmati cu caru­cioare au pornit intr-un fel de cursa contra-crono­metru printre raioane. De parca s-ar fi aflat intr-un soi de concurs. De parca miile de produse la promotie aflate pe rafturi ar fi putut sa se termine vreodata. De parca cineva i-ar fi anuntat ca totul e un vis si a doua zi urmeaza sa se trezeasca din nou intr-o epoca in care sufla vintul prin rafturile goale ale magazinelor. Scena aceasta se intimpla mai demult, acum vreo patru ani, intr-un hypermarket oarecare din Bucuresti (numele conteaza mai putin). Intraseram de ceva vreme in isteria shopping-ului, aruncindu-ne, ca niste copii lipsiti multa vreme de dulciuri, asupra acestui tort apetisant si colorat: consumul. Intii in stare primitiva, reprezentat de umplerea pina la refuz a cosului de supermarket, apoi in varianta imbunatatita cu valente de lifestyle: mall-ul, un fel de templu all inclusive, care te imbie cu cumparaturi, plus distractie si masa.

In timp ce mirajul functioneaza perfect in cazul unora, care sint in stare sa-si pe­trea­ca o zi intreaga in lacasele sus-amintite, exista si cazuri (mult mai putine, ce-i drept!) de indivizi care refuza sa aiba orice contact cu ele, ca un fel de statement indreptat impotriva consumerismului. De la unii la altii e cale lunga, cam ca de la chick lit la García Márquez sau de la Jonas Brothers la Joy Division… Pina una-alta, pentru cei mai multi dintre noi, mall-ul si supermarket-ul sint chestiuni care nu se pot evita, din motive practice, fara a fi nici un mod de viata, dar nici un bau-bau inspaimintator. Cum arata insa viata unui astfel de templu al consumului pusa sub lupa si analizata, asa cum am privi un musuroi de furnici in continua miscare? Am pornit la treaba, inarmata cu carnetele, pi­xuri, ochelari de soare (da, pot fi folositori, dar nu ca sa fii trendy, ci ca sa poti observa lumea, la adapost de apostrofari), ceva bani pe card (nu te poti intoarce totusi cu mina goala acasa), multa rabdare (veti vedea mai incolo de ce), niste incaltari comode (desi spre seara mi-am dat seama ca nu sint in ton cu restul fetelor) si… un fotograf bun, care stie sa fie discret.

Cumparaturile dauneaza grav cuplului

Shopping-ul ar trebui sa fie o chestie funny, nu-i asa? Ei bine, se pare ca, de cele mai multe ori, nu este. Sau poate ar trebui sa se mearga la mall ca la gradinita: fetele cu fetele si baietii cu baietii, pentru a evita conflictele de interese, certurile de simbata seara, imbufnarile si chiar propunerile de divort venite pe neasteptate.

Stop cadru, nivelul zero: La supermarket

Sint tineri amindoi, poate chiar proaspat casatoriti. Stau sprijiniti de caruciorul plin cu produse, la coada formata in spatele caselor de marcat. El scruteaza cu o privire patrunzatoare interiorul caruciorului, asa cum un batrin lup de mare priveste oceanul. Deodata, izbucneste brusc: „Bai, da iar ai luat cascaval d-asta? Nu ti-am zis sa nu mai iei? Ca nu-i bun de nimic, e d-ala cu gust de plastic!. Ea, care pina atunci avea o expresie pierduta in ginduri, se incrunta si da drumul unui tir precis de vorbe: „Hai, ma lasi? N-ai decit sa-ti iei singur daca nu-ti convine!'. Apoi, se uita in cos si brusc incepe sa gesticuleze, cu telefonul mobil in mina (dintr-un capat al telefonului atirna un mutunache acoperit cu blanita roz). „Ai luat iaurt? N-ai luat iaurt! Ce naiba! Acuma poftim! Trebe sa ne-ntoarcem dupa iaurt! Amin­doi pufnesc si-si arunca priviri incarcate de nervi. Banuiesc ca probabil se iubesc. Sint sigura ca ea ii spune lui „pisi sau, in cel mai bun caz, „pui, iar el ar face orice pentru ea, s-ar uita chiar si la filme siropoase in loc de filme cu batai, asa cum ar prefera in sinea lui. Si totusi, acum sint gata-gata sa se ia la bataie din cauza unor banale iaurturi… In cele din urma, printr-un miracol, dragostea triumfa asupra acestor mici neplaceri cotidiene. El se avinta inapoi dupa iaurturi (plus sos de paste, tampoane pentru „zile light si suc fara calorii), iar ea ramine sa impinga caruciorul la casa, butonindu-si mai departe multumita telefonul cu mutunache roz. Din fericire, la acelasi supermarket am vazut si scena induiosatoare a sotului exemplar care ii cumpara nevestei vopsea de par, primind indicatiile prin telefon (iar la celalalt capat al firului – vorba vine! – doamna era cit se poate de exigenta cu culoarea podoabei sale capilare). „Da, draga, e rosu aramiu, nu visiniu. Da, io zic ca-ti sta bine. Nu stiu ce reflexe are…

Stop cadru, primul nivel: intr-un magazin de haine

Vreo trei barbati stau inghesuiti pe o canapeluta, cu niste mutre plouate de parca asteapta sfirsitul lumii. Se uita la ceas, pufnesc, suspina, apoi pur si simplu tac. Din cind in cind, usa cabinei de proba se deschide si iese cite o domnisoara exultind de fericire, care se fitiie ceva vreme prin fata oglinzii, asteptind radioasa un verdict. „E misto, iti vine bine, hai s-o luam!, se aude raspunsul, acelasi de fiecare data. Se pare ca nu e raspunsul corect, pentru ca domnisoara dispare inapoi in cabina cu un nou maldar de haine de probat si nu se opreste pina cind nu obtine un raspuns de tipul „Nu e cam ciudata fusta asta? Parca e, asa… de pe vremea bunicii! sau „Pai, nu mai ai si-acasa o rochie exact la fel?. Raspunsul asta pare a fi un fel de formula magica, de vreme ce le face pe femei sa se o­preas­ca din probat si sa-si doreasca obiectul cu pricina, punind astfel capat chinului parte­nerului de pe ca­na­peluta. Am vazut insa si cazuri in care ei se hotarasc sa-si ia soarta in propriile miini si – fie ce-o fi! – parasesc magazinul, strigind cu o voce hotarita, asa cum ii sade bine unui barbat: „Gata, eu am plecat, nu mai rezist!.

Stop cadru, ultimul etaj: La film, la coada la bilete

El si Ea se uita sus, la titlurile care ruleaza pe ecran, nehotariti. Incercati sa ghiciti cui ii apartin replicile dialogului urmator:

Tacere. Titlurile se scurg in continuare, imperturbabile, pe ecran. Domnisoarei ii tremura buza de jos, in timp ce se joaca cu margelele, nervoasa. Intre timp, le-a venit rindul la casa. Intre o mumie si-un Brad Pitt, aleg, in cele din urma, niste desene animate.

Despre fite si alti demoni

Sus, la ultimul etaj, seara se vine ca la promenada: nu oricum, ci cu hainele „cele bune. Cu tocurile cele mai mari si fustele cele mai scurte, cu lantul de aur cel mai gros si pantofii albi cu virf ascutit. Se maninca etalind numele magazi­nelor pe pungile de cumparaturi. Domnul cu pantofi albi nu vorbeste cu domnisoara cu tocuri inalte si picioare caramelizate la solar (unii, mai rauvoitori, le-ar spune „carbonizate) pentru ca e foarte ocupat cu telefonul mobil, insa isi arata afecti­u­nea tinind-o de mina, peste tava cu pui picant si cartofi prajiti, fapt pentru care ea ii zimbeste recu­nos­catoare, de sub ochelarii de soare. Ceva mai incolo, un grup de fete cu vedere la buric se joaca cu niste tigari subtiri, mentolate si rid zgomotos. La mall vin si familii cu copii care se alearga in jurul meselor impuscindu-se cu mitraliere imaginare, asa cum tocmai au vazut in filmul de la care au iesit, dar si grupuri de adolescenti inzestrati cu cres­te si tenisi alb-negru, cu model de tabla de sah, care par ca au nimerit intr-un paradis al distractiilor. Zgomotul mall-ului, ca un biziit enervant si continuu de bondar, te zapaceste. |n aer se amesteca mirosul de parfum cu cel de junk food, zgomotul de voci cu cel de muzica si telefoane mobile. Adolescentii cu tenisi in patratele se saruta, copiii urla in carucioare, barbatii vorbesc despre afaceri, femeile despre haine, de jos se aude sunetul produs in clipa in care codul de bare trece prin fata caselor de marcat. Iar peste toate pluteste un aer artificial, reciclat de sistemul de ventilatie. Vederea iti e agasata de culori si forme aparind de pretutindeni, reclame care cad de sus, din tavan, oameni-sandwich care se plimba si-ti ofera pliante, vi­trine care-si tipa reducerile la tine. N-ai cum sa rezisti… Daca-i intrebi, putini vor raspunde ca au venit la mall doar pentru shopping; vei primi raspunsuri extrem de diver­se: „Pai, ce sa facem simbata acasa?, „Am venit pen­tru… asa, cum sa zic, ca e dis­tractie, „Ca sa mai vad si eu lumea, „Mai bei un suc, mai vezi un film, altceva ce sa faci in Bucuresti?, „Ca sa se joace copiii la bilute, „Ca am auzit ca sint reduceri, „Pai, am venit sa mai luam aer, „Ca nu e nimic la televizor si lista poate continua cu motive la fel de naucitoare.

Maniere, conflicte, concluzii

Dragalasenia vinzatoarelor din mall pare ca si-a propus sa compenseze (uneori prea mult!) cei cinci­zeci de ani in care am primit raspunsuri monosilabice si priviri sictirite din dosul tejghelelor. Ele stau in spatele tau si se intereseaza pline de solicitudine (cam din zece in zece secunde) daca te pot ajuta cu ceva… Desigur, la polul opus sint cele care-si povestesc cu lux de amanunte viata amoroasa si noaptea petrecuta in club, fara sa se sinchiseasca de prezenta clientilor in magazin (am retinut in special, de la o blonda dintr-un magazin de pantofi, descrierea amorului cu un anume Giani intilnit la o terasa; povestea era asa de interesanta, incit am uitat ce voiam sa cumpar!). Celebrul „bonjour-merci-au-revoir din supermarket-urile frantuzesti, rostit pe banda rulanta, este inlocuit la noi de obsesiva intrebare „Platiti cu bonuri de masa?. In nici un caz insa nu le priviti cu superioritate pe doamnele casierite, nici nu le reprosati lipsa de entuziasm! Chiar daca incearca sa puna in practica niste reguli elementare de customer care, cum ar fi banalul salut, de multe ori nici macar nu li se raspunde. |n plus, sint nevoite sa medieze eternele conflicte dintre clienti care se pirasc unul pe altul ca „s-au bagat in fata sau ca s-au insinuat fara nici un drept la casele rezervate femeilor insar­cinate. Chestia asta poate fi extrem de obositoare… De altfel, cind ajungi acasa, dupa o zi intreaga petrecuta la mall, esti in egala masura mai plin si mai gol. Ai, cu siguranta, dulapul si frigiderul mai pline. Portofelul si mintea – ceva mai goale. Poti fi ori foarte fericit, ori, dimpotriva, foarte deprimat si obosit. De aceea, se recomanda doar vizite in doze mici si trasee la tinte foarte precise, urmate de evadarea intr-o alta dimensiune (cum ar fi un parc, un cinematograf de cartier sau o cofetarie „ca pe vremuri), pentru a pastra un oarecare echilibru.

Foto: Iulian Nan

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK