Renumărarea voturilor la alegerile prezidențiale 2024: Ce a anunțat oficial Biroul Electoral Central

Curtea Constituţională a României se va pronunţa tot azi, 2 decembrie, în privința contestaţiilor privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce a primit rezultatul renumărării voturilor de la BEC.

Călin Georgescu, candidat independent, a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, în timp ce Elena Lasconi (USR) l-a depășit pe Marcel Ciolacu (PSD), după numărarea voturilor din toate secții.


La nivel național, Elena Lasconi a obținut 1.772.503 de voturi (19,18 %), după numărarea a 99,98 % din tuturor voturilor, reușind să se claseze pe locul al doilea, după Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale din 2024, care a obținut 2.120.404 de voturi (22,94 %). Marcel Ciolacu a fost votat de 1.769.761 români, fiind învins de Elena Lasconi în lupta pentru locul al doilea.

Renumărarea voturilor la alegerile prezidențiale 2024

Pe 28 noiembrie, Curtea Constituţională a României a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie. Procesul de renumărare a voturilor a fost finalizat. O parte din voturile exprimate în diaspora, în zone geografice extrem de îndepărtate, nu au fost numărate, fiind vorba de 650.000 de buletine de vot. Conform procesului-verbal BEC, ultimele buletine de vot vor ajunge în țară inclusiv pe data de 9 decembrie.


Șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, anunțase încă de sâmbătă că mai erau de numărat voturile din doar 2-3 județe. Tot potrivit lui, la momentul acela, ordinea candidaților la alegerile prezidențiale nu s-a schimbat.

Biroul Electoral Central a anunțat azi, 2 decembrie 2024, rezultatele renumărării la alegerile prezidențiale.

Conform renumărării parțiale a voturilor realizată de către BEC, ordinea candidaților, care nu este și cea finală, este următoarea: Călin Georgescu, pe locul întâi, Marcel Ciolacu, pe locul al doilea, iar Elena Lasconi pe al treilea.

Proces-verbal privind consemnarea rezultatului renumărării parțiale a voturilor la alegerile prezidențiale.

Curtea Constituţională a României se va pronunţa tot azi, 2 decembrie, în privința contestaţiilor privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, după ce a primit rezultatul renumărării voturilor de la BEC. CCR a stabilit că decizia privind anularea primului tur al prezidențialelor se va da pe 2 decembrie, după ora 17.00.


Deși s-a anunțat inițial că CCR va face un anunț referitor la acest aspect după închiderea urnelor, duminică seară, Curtea a dat un comunicat anunțând că următoarea comunicare va fi după sedinta programata pentru data de 2 decembrie 2024.

„Ca urmare a numeroaselor solicitari din partea reprezentantilor mass-media, va precizăm ca, astazi, CCR nu va transmite niciun anunt si nicio comunicare. Nu este reala informatia ca se va face un anunt dupa ora 22,00. Urmatoarea comunicare a CCR va fi dupa sedinta programata pentru data de 2 decembrie 2024', a declarat CCR.


Turul doi al alegerilor prezidențiale este programat duminică, 8 decembrie. După prima numărătoare a voturilor, în lupta pentru Palatul Cotroceni se aflau Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Citește și:
Ce vor femeile din România în an electoral?

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle