E greu sa te decizi daca sa continui sau nu o relatie cu cineva de care iti place cu adevarat. Bineinteles ca poti sa analizezi situatia pe toate partile si tot nu o sa ajungi la o concluzie relevanta. De aceea, te ajutam cu cateva intrebari pe care sa ti le pui inainte de a lua o decizie.
De ce te desparti de el?
In primul rand, asigura-te ca este un motiv serios si consistent. Daca te face sa te simti ingrozitor, daca te neglijeaza sau te insala, atunci nu mai sta pe ganduri nici o secunda in plus! Dar daca esti enervata doar de un amanunt minor, cum ar fi alegerile lui vestimentare, atunci poate e cazul sa mai regandesti situatia.
Nu cumva esti prea impulsiva?
Daca tocmai ati avut o cearta serioasa si esti inca sub influenta vorbelor aruncate la nervi, atunci e mai bine sa te calmezi si sa iei un pic de distanta. Lasa cateva ore sau chiar cateva zile pana cand decantezi totul si vezi lucrurile cu mai multa detasare si dintr-o perspectiva mai logica.
Unde ai de gand sa te desparti?
Daca anticipezi ca va deveni violent, atunci alege un loc public pentru a-i comunica vestea. In felul acesta, nu risti sa te confrunti cu un comportament imprevizibil.
Ce ai de gand sa-i spui?
E foarte posibil sa fii coplesita de emotii si sa-ti pierzi cumpatul. Si, o data cu el, si firul logic. De aceea, cel mai bine ar fi sa-ti faci in minte o schita sumara a discursului. Nu e tocmai o situatie potrivita pentru improvizatii.
Iti doresti sa ramaneti prieteni?
Daca raspunsul este da, atunci va trebui sa gestionezi cu multa atentie situatia. O prietenie nu poate functiona daca unul dintre voi mai are inca resentimente. Sau sentimente prea puternice.
I-ai dat toate sansele?
Daca v-ati vazut doar de cateva ori, poate iti doresti sa-l cunosti mai bine inainte de a te decide daca vrei sau nu sa ramai cu el.
Il iubesti?
Daca raspunsul este da, atunci poate ar fi mai bine sa incercati sa vorbiti despre problemele voastre si sa cautati (impreuna) o rezolvare pentru ele.
Vei regreta ca te-ai despartit de el?
Nu vrei sa te desparti de el astazi si sa regreti maine decizia luata. Asigura-te ca stii ce vrei si ca nu cedezi unei impulsivitati de moment.
Te intereseaza un alt barbat?
Daca esti tentata sa-l inseli, mai bine desparte-te de el inainte de a o face. Sa fii inselat este mult mai dureros decat sa fii parasit.
O sa incerci, la un moment dat, sa-l recastigi?
Daca stii ca da, atunci s-ar putea la fel de bine sa-ti doresti sa faci ca relatia sa mearga. N-are nici un rost sa oscilezi si sa te joci cu propriile emotii.
Prietenii tai cred ca este o decizie corecta?
Pana la urma este numai si numai decizia ta, dar nu strica sa ai si o parere din exterior. Iar cei mai de folos in astfel de situatii sunt prietenii apropiati.
Ai lucruri de-ale lui la tine acasa?
S-ar putea sa-ti ceara sa-i returnezi hainele care sunt la tine acasa si poate si o parte din lucrurile pe care le foloseati in comun. Asa ca aduna-le tu inainte ca sa nu-ti adaugi un motiv suplimentar de stres.
Ai indoieli?
Daca ai momente in care te indoiesti, atunci mai bine acorda-ti cateva zile in care te gandesti care este cea mai buna alegere pe care sa o faci. Nu trebuie sa te grabesti sa iei o decizie pripita.
O sa fii mai fericita fara el?
Daca raspunsul este afirmativ, atunci in mod evident trebuie sa te desparti de el. Mai simplu de atat nici ca se poate!
Esti pregatita sa pui capat acestei relatii pentru totdeauna?
Nu trebuie sa pornesti de la premisa ca te poti intoarce la el daca vreodata iti vei dori asta. Daca ii spui „la revedere’, s-ar putea sa o faci pentru totdeauna.
Care va fi reactia lui?
Daca anticipezi ca va plange, adu cu tine un pachet de servetele! Dar ramai ferma pe pozitia ta! Daca crezi ca va reactiona urat si va fi violent, adu-ti buzduganul!
Ce-ti spune mintea?
Nu conteaza cat de mult il iubesti! Daca ti se pare o relatie toxica, pune-i capat si stai departe de el! Aminteste-ti mereu ca e mai bine de una singura decat intr-o relatie abuziva.
Foto: Shutterstock