Îți spui că nu sunteți nici primii, nici ultimii care pățesc asta. Afirmi că dacă te uiți în jurul tău nu găsești cupluri cu adevărat, complet, fericite și fiecare se confruntă cu propriile probleme. Pe de-o parte este o normalizare ce scade așteptările ca totul să fie permanent lapte și miere, pe de alta este o afirmație sau un set de afirmații ce poate întreține lipsa de acțiune.
Nu interveniți să vă reparați relația, căci, iată, e parte din viață ca relația să se degradeze. Da, vă puteți confrunta cu rutina, plictiseala, mai ales după ce dispar fluturii din stomac, intervin situații care vă provoacă. Mai departe puteți lua atitudine, puteți dezvolta activități care să vă unească, să vă reamintească de ce v-ați ales, care să crească cuplul, ori puteți deveni spectatori pasivi în propria existență.
Albumul cu amintiri
Astăzi toate pozele se păstrează în format electronic. Albumele cu poze sunt cele de când erați mici și adolescenți. Tema este să alegeți împreună fotografii din momente cheie pentru voi, puncte reper care v-au influențat pozitiv relația, să le tipăriți pe hârtie fotografică și să creați un album. Aduceți în prezent ce a fost frumos, important, este o muncă în echipă.
Vision board
Aveți câteva idei despre cum să arate viitorul vostru împreună. Unele sunt planuri îndrăznețe ce necesită timp, economii, efort. Așezați viitorul așa cum vi-l închipuiți voi pe un panou, unde fiecare obiectiv, fiecare idee este reprezentată printr-o imagine decupată dintr-o revistă, o fotografie adecvată găsită pe internet și imprimată pentru a o putea folosi acolo. Practic visurile voastre devin mai palpabile, le aveți reprezentate grafic în fața ochilor și puse într-un loc la vedere, tocmai pentru a vă reaminti pentru ce luptați împreună.
3 întâlniri reușite
De-a lungul timpului ați ieșit împreună de nenumărate ori. Dar cu siguranță există un top 3 al întâlnirilor reușite, care v-au impresionat, care v-au plăcut cel mai mult și v-au apropiat. Notați pe o foaie fiecare detaliu pe care vi-l amintiți aferent fiecărei întâlniri. Apoi faceți tot ceea ce este posibil pentru a repeta întru totul întâlnirile așa cum s-au derulat ele. Practic le copiați, le puneți în act în prezent.
Întâlnirile programate
De ce să aveți nevoie să ieșiți în oraș la restaurant, la film, la teatru sau o plimbare când ați putea foarte bine să stați acasă și să economisiți banii cheltuiți? Să faceți cu ei ceva mult mai practic? Pentru că aceste ieșiri alungă plictiseala, creează noutatea de care creierul are nevoie și reprezintă o investiție de timp, energie, bani în cuplul vostru. Este un efort comun pe care îl faceți pentru voi doi și care e în regulă să fie programat. De asemenea, pentru organizarea ieșirilor vă puteți asuma responsabilitatea pe rând, după ce ați agreat împreună lista, tipurile de activități.
Gesturi mici, zilnice
Fie că este vorba despre cafeaua de dimineață, micul dejun, îmbrățișarea și sărutul de la plecare și reîntoarcerea acasă, ținutul de mână pe stradă, mângâieri, atingeri tandre, toate acestea e important să constituie regula și nu excepția. Gesturi mici ce reflectă și mențin conexiunea emoțională.
Citește și:
Folosește gratitudinea pentru a-ți îmbunătăți relația. Strategii individuale și de aplicat în cuplu
Foto: PR