Te-ai întrebat deseori ce presupune o familie fericită? Cum păstrezi acest sentiment? Se pare că există o serie de lucruri comune la familiile cu un grad înalt de satisfacție.
Ce aduce nefericire variază de la caz la caz… Infidelitate, lipsa tandreții, a înțelegerii, susținere infimă, intruziuni permise din partea familiei de origine, prezență fizică redusă datorită serviciului etc. Există un rețetar clar care la final produce o familie fericită? Nu chiar, însă studiile arată că anumite comportamente favorizează starea de bine regăsită în cadrul mai multor cămine.
Copiii sunt la școală, părinții la serviciu, toată lumea are responsabilități conform vârstei. Ca atare timpul liber petrecut împreună în timpul săptămânii este limitat. Micul dejun, cina și inclusiv prânzul în weekend, toate sunt oportunități de socializare și de conectare în cadrul familiei. Fiecare povestește ce i s-a întâmplat peste zi, ce lucruri interesante a mai aflat, se creează cadrul pentru intimitate emoțională în care poate sunt dezvăluite aspecte mai delicate de care este preocupat copilul sau partenerul.
Ok, vacanțe, weekend-uri împreună, activități amuzante sau captivante, dar realist nu este posibil ca fiecare minut liber să fie petrecut în familie. Atât adulții cât și copiii au nevoie de timpul personal care este indicat a fi respectat.
Familia este plasa de siguranță și de suport. Coconul în care te simți protejat și la care știi că poți reveni pentru a te încărca pozitiv. Pentru asta e nevoie de un grad mare de acceptare, transparență și onestitate. Să nu îi fie nimănui teamă să spună ce simte, ce îl deranjează, de ce are nevoie. Să nu existe prea mult, subiecte interzise și cenzură de orice fel. Desigur menținând respectul!
Zile de naștere, de nume, Sărbători, duminici la prânz, nunți, botezuri (dacă includem și familia extinsă), toate acestea dau senzația de apartenență și întăresc instituția familiei. Este vorba despre un ritual care automat este asociat cu familia și hrănește o serie de nevoi emoționale.
… sau nu se râde de nevoile emoționale. Cei mici sunt implicați, conform vârstei, în procesele decizionale (vrei să-ți zugrăvim camera roz sau alb?), iar ceea ce simt este discutat și nu anulat prin eternele ți se pare, îți trece, ești mic și nu vorbi etc. Adultul a greșit față de copil? Va veni către el cu un proces reparator, în care își cere scuze plus comportamentul ce le susține. Doar pentru că este mai mare, adultul nu este îndreptățit. În ceea ce privește conflictele, părinții vor fi în mod clar un model pentru copiii lor. Subiectele delicate, de oameni mari, se discută între patru ochi. A avut loc o izbucnire nervoasă de moment? Nu băgăm sub preș. Încercăm să rezolvăm conflictul cu blândețe, bunăvoință și iubire.
Foto: PR