Minți și nu ți se pare așa mare lucru. Îți spui că toată lumea o face. Dar nu doar relația este afectată serios, ci și tu.
Minți și nu de puțină vreme. Minciuna a fost un instrument util pe care l-ai descoperit încă din copilărie sau adolescență. Te ajuta să îți maschezi defectele, greșelile, chiar lipsurile materiale, să-ți amplifici bombastic trăsăturile pozitive. Era mai ușor să spui că nu mergi în tabără deoarece pleci cu părinții într-o vacanță incredibilă, decât să recunoști că adevăratul motiv al absenței tale era imposibilitatea familiei de a plăti acea tabără. Sau că excursia în străinătate a fost în realitate o escapadă de câteva zile la țară, la bunici.
Mințeai și în ceea ce privește calitățile, abilitățile tale pentru a te face mai plăcută sau interesantă, acceptată de ceilalți. Îi mințeai și pe părinții care astfel nu te mai pedepseau pentru o notă mică. Și, iată, cum treptat minciuna a devenit un mod foarte des folosit de a face față în diferite situații. E prezentă și acum în interacțiunea cu partenerul tău, da, au de suferit capitalul de încredere, conexiunea dintre voi, dar și tu prin întreținerea acestui tipar.
Nu ai făcut tu nu anumit lucru, ci altcineva. Nu a fost decizia ta, ci soarta a aranjat lucrurile să se producă de asemenea manieră deranjantă. Partenerul nu își mai amintește corect și îi prezinți tu prin gaslighting o realitate deformată. Minciuna te îndepărtează de asumarea faptelor tale și de corectarea lor ulterioară. Nu ai cum să-ți îmbunătățești comportamentul, nu ai cum să te îmbunătățești nici pe tine ca individ în propriul proces de dezvoltare care astfel este blocat.
Dacă teama ta este că partenerul te va părăsi, relația se va încheia, a minți este o cale sigură de a-ți pune în pericol relația și de a-ți confirma scenariul abandonului. Căci partenerul nu se va mai simți în siguranță cu tine, nu va considera că se poate baza pe tine și pe ceea ce îi spui, nu va avea predictibilitate în relația cu tine, căci apare minciuna care spulberă toate acestea. În plus, mințind, nu îți dai ocazia de a construi o relație autentică, o relație sănătoasă.
… ceea ce minți. În primă fază poate fi de-a dreptul obositor să ții minte ceea ce minți. Apoi începi să te încurci în minciuni. Iar la un moment dat să crezi ceea ce fantasmezi, să trăiești o deconectare, o rupere de realitate. Nu îți trăiești viața ta, relația ta, ci o viață imaginată. Te poate răni asta? Oh, chiar foarte mult!
Decizii raționale, atent cântărite? Impulsivitate bine controlată? Nici pe departe. Căci efortul nu este îndreptat către acestea, ci către construirea unei minciuni care ulterior să rezolve problema deciziilor proaste sau a alegerilor impulsive.
E posibil să funcționeze, și nu doar o dată. Minusul? Nu îți exersezi și dezvolți abilitățile care să te ducă spre acel câștig. Iar câștigul la un moment dat va fi anulat când minciuna este descoperită. E imposibil să nu devină evident ceea ce se petrece, căci nicio minciună nu este infailibilă.
Foto: PR