Record pe piața muncii: românii, mai dornici decât oricând să se angajeze – peste 1,2 milioane de aplicări au fost înregistrate doar în luna iunie

Luna iunie a marcat un record absolut pe piața muncii, cu peste 1,2 milioane de aplicări pentru locurile de muncă disponibile pe eJobs.ro. Acest nivel este cu 20% mai mare decât cel din luna mai a acestui an și cu 35% peste nivelul atins în luna iunie a anului trecut.

„În luna mai, atunci când am ieșit din starea de urgență și companiile au reînceput să angajeze, ne așteptam la o explozie a numărului de aplicări, mai ales în condițiile în care, într-un timp foarte scurt, aproximativ 500.000 de români au rămas fără job. Cu toate acestea, dorința puternică a românilor de a-și schimba locul de muncă s-a văzut și în iunie, ba chiar mult mai pronunțat decât în luna anterioară și am ajuns la cel mai mare număr de aplicări din istoria eJobs – 1,2 milioane. Din fericire, și numărul de joburi a crescut semnificativ în iunie, cu un plus de 35.000 față de luna precedentă', spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.


Cele mai multe aplicări au vizat joburile din București (aproximativ 700.000 de aplicări), unde, de altfel, este și cea mai extinsă ofertă pentru candidați. Următoarele orașe au fost Cluj Napoca (peste 200.000 de aplicări), Timișoara (172.000 de aplicări), Iași și Brașov (ambele cu aproximativ 160.000 de aplicări).

Domeniile către care s-au îndreptat cei mai mulți dintre candidați au fost Retailul, Prestări servicii, Call Center / BPO, IT / Telecom și Bănci / Servicii financiare. Față de lunile trecute, se observă o scădere a interesului pentru domenii precum Medicină sau Farma, dar și o revenire considerabilă a celor care caută un loc de muncă în Turism și HoReCa.


„Foarte interesant este că vedem o creștere spectaculoasă a numărului de aplicări pe segmentul de vârstă 18-24 de ani, care, până nu demult, era devansat de categorii superioare de vârstă. Se confirmă faptul că această perioadă a fost o trezire la realitate pentru mulți tineri, care au decis să nu mai amâne prima angajare și să aibă o abordare mult mai matură față de viitoarea lor carieră. Astfel, se angajează nu doar mai mulți, ci și mai repede decât până acum', explică Bogdan Badea.

Cu toate acestea, categoria de vârstă cu cel mai mare număr de aplicări este cea reprezentată de candidații între 25 și 35 de ani, care doar în luna iunie au avut aproape 500.000 de aplicări. Peste 300.000 de aplicări au venit din partea celor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, aproape 200.000 de la cei între 36-45 de ani și aproximativ 15.000 au fost aplicările tinerilor sub 18 ani.

„A fost un an atipic și continuă să fie la fel. Vara era, în general, un sezon al exploziei de aplicări și angajări pe un singur domeniu – Turism / HoReCa. Acum, nu doar toate domeniile sunt în priză, ci și candidații. Cele 1,2 milioane de aplicări sunt cu atât mai spectaculoase, ca cifră, cu cât au loc într-o lună de vară, atunci când, în mod traditional, candidații, și mai ales cei foarte tineri, intrau într-o oarecare stare de latență și amânau căutarea unui job pentru toamnă', mai spune Bogdan Badea.


În acest moment, peste 20.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle