Sambata, 14 octombrie, a avut loc Marsul Impreuna pentru siguranta femeilor, organizat de Reteaua de Combatere si Prevenire a Violentei Impotriva Femeilor, din care fac parte mai multe organizatii si asociatii. Cateva sute de persoane (preponderent femei) s-au adunat in Parcul Coltea, la Universitate, cu pancarte, si au pornit apoi spre Piata Victoriei, scandand sloganuri care mai de care mai firesti. Solidaritate! Sa ne unim toate!’, Cea mai mica lovitura nu e dragoste, e ura’ si Indiferenta hraneste violenta’ se alaturau textelor scrise, precum Nu esti singura’, Violenta nu are culoare’ sau Tu ce faci pentru a opri violenta impotriva femeilor?’.
Vezi mai multe imagini de la Marsul Impreuna pentru siguranta femeilor in galerie.
Despre acesta din urma ar fi mai multe de spus, in contextul in care principalele cerinte ale protestului tin de modificarea legislatiei romanesti astfel incat sa ajunga in acord cu Conventia de la Istanbul – adica adoptarea ordinului de protectie provizoriu, la constatarea faptelor, pentru a evita ca victimele sa ramana la indemana agresorilor, pana ce un judecator are vreme sa emita un ordin definitiv, si continuarea urmaririi penale chiar daca victima isi retrage plangerea.
Numai ca astfel de initiative se lovesc, intr-adevar, de indiferenta, in cazul autoritatilor (proiectele de lege se taraganeaza deja de la inceputul lui 2016, de cand Romania s-a angajat sa respecte prevederile Conventiei despre care iti spuneam). Putini parlamentari vorbesc despre aceasta problema – printre ei notabila este Adriana Saftoiu, care a si depus un proiect de lege in acest sens si a fost prezenta la mars, vorbind si despre propriile experiente –, in vreme ce toti ceilalti se grabesc sa spuna ca apara familia semnand protocoale cu Coalitia pentru Familie, dar ignorand problemele reale, precum violenta impotriva femeilor.
Dar nu e vorba doar de autoritati. Romanii, in majoritate, cred ca violenta cu care nu confruntam nu e neaparat o problema. Sau, mai rau, ca femeile si-o merita.
Filmele si articolele publicate pe internet imediat dupa mars au generat reactii de-a dreptul infioratoare. De la cele care invinovatesc victimele (Pana la urma esti victima propriilor decizii’) la obiectificare, o adevarata traditie romaneasca (Nu am vazut in viata mea atatea masini de spalat la un loc’), oamenii s-au intrecut in a le jigni pe femeile care, ca noi si cu noi, au considerat ca e dreptul lor sa protesteze impotriva unei culturi violente si a unor autoritati indiferente.
Practic, aceiasi romani care considera ca violenta este o problema in tara (9 din 10 romani, conform unui studiu publicat de ANES) nu se dau in laturi de la agresiuni verbale si bully-ing cand femeile au curajul sa isi ceara drepturile.
Sunt mai multe scenarii si tipuri de reactii care arata adevarata natura a relatiilor din romani (si romance) si violenta.
Siguranta femeilor e mai prejos decat ura pentru feminism
Declaratii precum Vrem bataie si futai’ sau Si impotriva curviei si inselarii barbatului nu faceti (mars)?’, care sunt cu duiumul pe thread-urile de comentarii de pe Facebook, arata ca ura exista pur si simplu. Si ca feminismul nu e nici pe departe inteles ca un demers de a egaliza drepturi, ci ca un afront adus masculinitatii traditionale, ai carei aparatori devin imediat ofensati de orice initiativa egalitara: Asa tot exprimand nemultumirea cu instrumente democratice poti aluneca in alta panta, a frustrarii, femeie care esti tu feminista, asa sa stii’, avertizeaza un binevoitor.
Siguranta femeilor e un complot marca Soros
Intre persoanele deranjate de existenta unui mars pentru siguranta femeilor sunt, din pacate, si multe femei care asociaza un astfel de eveniment cu o conspiratie mondiala (eventual finantata de miticul George Soros): ce sa ii ceri unei extremiste de stanga obsedata de conflicte inexistente?’ sau sunt teme inventate de postacii lui Soros, aceste extremiste de stanga. Noua biserica a neomarxistilor: feminismul extremist. In loc sa munceasca, protesteaza.’
Apropos de teme inventate, iata ce spun datele: una din patru femei din Romania a fost agresata fizic sau sexual de partenerul sau (FRA, 2014); 90% dintre victimele care cer ordin de protectie sunt femei, in fiecare saptamana este inregistrat un caz in care o femeie este violata in familie, iar la fiecare 4 zile este inregistrat un caz in care o minora este violata in familie. Un sfert din omorurile inregistrate intr-un an au loc in familie.
Siguranta femeilor nu e o problema reala
Chit ca statistici precum cele de mai sus apar in articole si pe ecranele televizoarelor saptamanal, exista o categorie de oameni care crede ca am face mai bine sa muncim decat sa protestam pentru ca suntem agresate (sau violate, sau omorate). Zicea cineva odata bine: oameni nemunciti, domne… Oameni fazi si frustrati, dar care isi aroga numai drepturi.’ Sau exact despre asta nu se mai protesta si iesea in strada, ca in rest le-am facut pe toate… Sunt legi foarte dure la ora actuala care incrimineaza actele barbatilor fara ratiune… (…)Apoi, ca femeie, trebuie sa te pazesti de cine te inconjoara. Si oricum nu protestul in strada e solutia…’. Si, desigur, sunt vrajeli de proteste, tara arde si baba se piaptana’.
O concluzie de la Marsul Impreuna pentru siguranta femeilor
Deci, cum bine zicea si Patricia Blaj intr-un articol recent pentru elle.ro, si cum se intelege si din reactiile la acest mars, violenta e o problema pentru multi dintre romani la nivel pur declarativ.
Imediat ce cineva hotaraste sa faca ceva in acest sens, ni se spune sa stam in banca noastra, sa nu mai inventam false teme, sa nu mai cadem in plasa extremismelor’ finantate de Soros sau sa avem grija cu cine umblam. Ceea ce arata, pana la urma, de ce e atat de multa violenta in societate – pentru ca cei mai multi oameni cred ca nu am avut grija, ne-am imbracat sumar, am intrat in anturaje dubioase. Sau am vorbit prea mult.
Totusi, la Marsul Impreuna pentru siguranta femeilor, sentimentul a fost cu totul altul. Sutele de femei care am scandat (alaturi de barbati si copii) am simtit o solidaritate pe care rareori o experimentam in spatiul public. Sloganurile ne-au dat curaj. Alaturarea ne-a dat putere. Numarul nostru (aproape dublu fata de anul trecut, dar nu sunt o experta in astfel de numaratori) ne-a dat speranta.
Cat despre ce am simtit eu – am fost pentru prima data la un protest alaturi de mama mea. Pe parcurs, i-am povestit despre fostul superior ierarhic care ne-a spus, mie si colegelor mele, in repetate randuri, sa ne desfacem mai mult picioarele’. Iar ea mi-a povestit despre o agresiune sexuala suferita cu putini ani in urma, cand trecuse deja bine de 50 de ani. A fost o discutie necesara intre noi si ma bucur ca marsul acesta, in care am pasit una langa alta, a prilejuit-o. Si cred ca experienta marsului Impreuna pentru siguranta femeilor a fost similara pentru multe alte femei, care s-au simtit incurajate de valul de solidaritate sa marturiseasca experientele prin care au trecut. Iar comentariile de felul celor de mai sus nu fac decat sa ne dea tot atatea motive sa mergem si la anul. Si, intre timp, sa luptam. Impreuna pentru siguranta femeilor!