E mai bine sa-ti asculti inima sau mintea?

Daca petrec atat de mult timp in fata dulapului de dimineata, o fac pentru ca ii las suficient de mult inimii sa ia o decizie: rochia inflorata sau blu­gii boyfriend cut? Desigur, as putea sa imi fac planul de seara, sa calculez de cate ori am imbracat rochia inflorata in ultima luna, sa consult prognozele meteo, sa anali­­zez programul zilei si, in final, sa rezolv o ecuatie com­plicata de gradul trei, din care sa rezulte, in mod logic, decizia corecta. Dar nu fac deloc asta…

Inima – sa numim astfel ceea ce filozofii si psihologii s-au chinuit dintotdeauna sa defineasca, inventand denumiri precum „suflet, „psyché, „eu afectiv etc. – imi spune ca se afla intr-o dispozitie oarecum romantica (desi afara sta sa ploua si ma asteapta multe drumuri prin oras), deci aleg rochia inflorata si inchid dulapul. Dar daca nu e vorba de o simpla alegere vestimentara, ci de o schimbare de job? Sau de momentul in care e bine sa faci copii? Sau, in fine, de alegerea mobilei de sufragerie? Sau de multe alte decizii din categoria celor serioase si schimbatoare-de-viata (da, aici intra si mobila de sufra­gerie), care nu se pot lua cat ai bate din palme?

Gura lumii spune ca in acest caz „inima’ trebuie musai lasata la o parte, in favoarea acelei misterioase insusiri, respon­sabila cu luarea deciziilor intelepte, despre care neurologii spun ca-si are sediul central in neocortex. Este vorba, ati ghicit, despre ratiune…

DECIZII RATIONALE DE CANAPEA

Atunci cand, in penultimul an de liceu, mi-am anuntat parintii ca am de gand sa dau la Litere sau, in cel mai rau caz, la Jurnalism, s-au asezat pe canapea (aleasa in urma unui indelungat proces rational), au rasuflat adanc si au inceput sa-mi explice cat de grea va fi viata mea de ziarista. S-a pus in discutie chiar posibilitatea de a muri de foame intr-o mansarda inghetata, perspectiva deloc incantatoare la 17 ani…

Pe vremea aceea, contextul general parea sa le dea dreptate: se scria mult si isteric despre politica, tocmai se inventase jurnalismul senzationalist de tip o-gaina-cu-trei-picioare-a-nascut-pui-vii, iar revista ELLE nici vorba sa existe in Romania. M-am asezat si eu pe canapea alaturi de parintii mei, am cugetat adanc si am ajuns la concluzia (cat se poate de pragmatica si rationala) ca n-are nici un sens sa merg inainte „pe calea inimii‘, care ma va duce la ruina si inanitie.

In schimb, ASE-ul parea o optiune demna de luat in seama: afa­ce­rile tocmai incepusera sa infloreasca, apareau banci, agentii de publicitate, reviste de afaceri care prezentau tinere femei-manager de succes. Desi – traditional vorbind – la 17 ani esti gata sa te arunci cu capul inainte in orice nebunie, am stat cuminte pe canapea si am luat o decizie rationala: m-am apucat de meditatii la matematica si economie si am dat la ASE.

INVITATIE LA INTUITIE

Vestea buna este ca asa-zisele decizii rationale (precum cea de mai sus) sunt, de fapt, o capcana care poate fi evitata. Atunci cand eu ezitam intre „calea inimii’ si cea a ratiunii, nu numai ca revista ELLE nu se inventase in Romania, dar nici macar conceptul de „inteligenta emotionala‘ nu era cunoscut. Multa vreme, oamenii au considerat emotiile ceva negativ, un factor perturbator, un fel de bau-bau care trebuie tinut sub control, mai ales atunci cand vine vorba despre luarea unor decizii.

Jonah Lehrer, autorul cartii How We Decide, crede insa ca ar trebui sa ascultam de intuitiile pe care le avem inainte de a lua o decizie importanta. Acea partea a creierului res­pon­sa­­bila cu emotiile (nucleul amigdalian) pas­treaza informatii cu­le­se din expe­rien­te­le anterioare (placere, stres, bucurie), care revin sub forma de flash-uri emotionale atunci cand analizam o situatie, in pragul luarii unei decizii.

Studiile au aratat ca oamenii sunt mult mai satisfacuti de alegerile pe care le fac atun­ci cand isi asculta primul impuls; cei care analizeaza prea mult si se razgandesc de prea multe ori sunt mai putin satisfacuti de alegerea finala (mai ales atunci cand e vorba despre o mobila de sufragerie).

Lehrer ne sfatuieste sa avem incredere in „mesajele subterane’ pe care partea emotionala a creierului nostru ni le transmite sub forma de intuitie. Atat ratiunea, cat si emotiile isi au „sediul’ tot in creier. „Este im­po­rtant sa realizam ca emotiile si ratiunea sunt, de fapt, interconectate’, este de pa­re­re Lehrer. Asadar, n-ar trebui deloc sa privim cu suspiciune ceea ce ne spune „vo­cea inimii’, ci, dimpotriva, sa o poftim si pe ea la masa negocierilor atunci cand ne luptam cu luarea unei decizii, pentru ca s-ar putea sa aiba un punct de vedere in­te­resant.