E mai bine sa-ti asculti inima sau mintea?

Daca petrec atat de mult timp in fata dulapului de dimineata, o fac pentru ca ii las suficient de mult inimii sa ia o decizie: rochia inflorata sau blu­gii boyfriend cut? Desigur, as putea sa imi fac planul de seara, sa calculez de cate ori am imbracat rochia inflorata in ultima luna, sa consult prognozele meteo, sa anali­­zez programul zilei si, in final, sa rezolv o ecuatie com­plicata de gradul trei, din care sa rezulte, in mod logic, decizia corecta. Dar nu fac deloc asta…

Inima – sa numim astfel ceea ce filozofii si psihologii s-au chinuit dintotdeauna sa defineasca, inventand denumiri precum „suflet, „psyché, „eu afectiv etc. – imi spune ca se afla intr-o dispozitie oarecum romantica (desi afara sta sa ploua si ma asteapta multe drumuri prin oras), deci aleg rochia inflorata si inchid dulapul. Dar daca nu e vorba de o simpla alegere vestimentara, ci de o schimbare de job? Sau de momentul in care e bine sa faci copii? Sau, in fine, de alegerea mobilei de sufragerie? Sau de multe alte decizii din categoria celor serioase si schimbatoare-de-viata (da, aici intra si mobila de sufra­gerie), care nu se pot lua cat ai bate din palme?

Gura lumii spune ca in acest caz „inima' trebuie musai lasata la o parte, in favoarea acelei misterioase insusiri, respon­sabila cu luarea deciziilor intelepte, despre care neurologii spun ca-si are sediul central in neocortex. Este vorba, ati ghicit, despre ratiune…

DECIZII RATIONALE DE CANAPEA

Atunci cand, in penultimul an de liceu, mi-am anuntat parintii ca am de gand sa dau la Litere sau, in cel mai rau caz, la Jurnalism, s-au asezat pe canapea (aleasa in urma unui indelungat proces rational), au rasuflat adanc si au inceput sa-mi explice cat de grea va fi viata mea de ziarista. S-a pus in discutie chiar posibilitatea de a muri de foame intr-o mansarda inghetata, perspectiva deloc incantatoare la 17 ani…

Pe vremea aceea, contextul general parea sa le dea dreptate: se scria mult si isteric despre politica, tocmai se inventase jurnalismul senzationalist de tip o-gaina-cu-trei-picioare-a-nascut-pui-vii, iar revista ELLE nici vorba sa existe in Romania. M-am asezat si eu pe canapea alaturi de parintii mei, am cugetat adanc si am ajuns la concluzia (cat se poate de pragmatica si rationala) ca n-are nici un sens sa merg inainte „pe calea inimii', care ma va duce la ruina si inanitie.

In schimb, ASE-ul parea o optiune demna de luat in seama: afa­ce­rile tocmai incepusera sa infloreasca, apareau banci, agentii de publicitate, reviste de afaceri care prezentau tinere femei-manager de succes. Desi – traditional vorbind – la 17 ani esti gata sa te arunci cu capul inainte in orice nebunie, am stat cuminte pe canapea si am luat o decizie rationala: m-am apucat de meditatii la matematica si economie si am dat la ASE.

INVITATIE LA INTUITIE

Vestea buna este ca asa-zisele decizii rationale (precum cea de mai sus) sunt, de fapt, o capcana care poate fi evitata. Atunci cand eu ezitam intre „calea inimii' si cea a ratiunii, nu numai ca revista ELLE nu se inventase in Romania, dar nici macar conceptul de „inteligenta emotionala' nu era cunoscut. Multa vreme, oamenii au considerat emotiile ceva negativ, un factor perturbator, un fel de bau-bau care trebuie tinut sub control, mai ales atunci cand vine vorba despre luarea unor decizii.

Jonah Lehrer, autorul cartii How We Decide, crede insa ca ar trebui sa ascultam de intuitiile pe care le avem inainte de a lua o decizie importanta. Acea partea a creierului res­pon­sa­­bila cu emotiile (nucleul amigdalian) pas­treaza informatii cu­le­se din expe­rien­te­le anterioare (placere, stres, bucurie), care revin sub forma de flash-uri emotionale atunci cand analizam o situatie, in pragul luarii unei decizii.

Studiile au aratat ca oamenii sunt mult mai satisfacuti de alegerile pe care le fac atun­ci cand isi asculta primul impuls; cei care analizeaza prea mult si se razgandesc de prea multe ori sunt mai putin satisfacuti de alegerea finala (mai ales atunci cand e vorba despre o mobila de sufragerie).

Lehrer ne sfatuieste sa avem incredere in „mesajele subterane' pe care partea emotionala a creierului nostru ni le transmite sub forma de intuitie. Atat ratiunea, cat si emotiile isi au „sediul' tot in creier. „Este im­po­rtant sa realizam ca emotiile si ratiunea sunt, de fapt, interconectate', este de pa­re­re Lehrer. Asadar, n-ar trebui deloc sa privim cu suspiciune ceea ce ne spune „vo­cea inimii', ci, dimpotriva, sa o poftim si pe ea la masa negocierilor atunci cand ne luptam cu luarea unei decizii, pentru ca s-ar putea sa aiba un punct de vedere in­te­resant.

CUM AM SCAPAT DE LASITATE

Primul meu articol a fost unul despre lasitate intr-o revista culturala. Desi inventasem un personaj care ilustra ideea ca a nu-ti urma „calea inimii' este o forma de lasitate, in articol era vorba, de fapt, despre mine. Ma ironizam si ma judecam fara mila pentru ca, in urma cu cativa ani, luasem (ceea ce credeam ca se numeste) „o decizie rationala' care, in cele din urma, se parea ca nu reusise decat sa ma faca nefericita. Partea amuzant-paradoxala este ca, tocmai scriind despre lasitatea mea, am reusit sa o depasesc, inainte de a fi prea tarziu.

Intre timp, contextul pesimist al anilor 90 se inseninase. A fi jurnalist nu mai insemna neaparat moartea prin inanitie intr-o mansarda inghetata, ci des­chi­dea tot felul de noi perspective. N-am mai stat cuminte pe canapea, ci m-am aruncat, fara sa ma gandesc prea mult, in valtoarea evenimentelor.

DESPRE IMPORTANTA LEBEDELOR NEGRE

Atunci cand luam decizii, de cele mai multe ori credem ca putem controla totul. Mai mult, suntem convinsi de capacitatea noastra de previzionare a viitorului, desi „viitorul' este o necunoscuta variabila si extrem de capricioasa. Ne facem planuri incercand sa extragem modele din trecut si sa le proiectam in viitor, uitand mereu ca in orice moment poate aparea o „lebada neagra'.

Dar ce este lebada neagra? Desigur, o pasare, dar si o metafora si titlul unei carti celebre (scrisa de Nassim Nicholas Taleb) care pune in discutie teoria „foarte putin probabilului'.

Lebedele negre sunt acele evenimente de neimaginat pana in momentul in care se intampla. Un fel de surprize ale istoriei, care scapa oricarei preziceri anterioare si care au un impact imens asupra viitorului, categorie in care Taleb include inventarea rotii, nasterea lui Iisus, aparitia Internetului sau atacurile de la 11 septembrie.

La o scara mai mica, viitorul fiecarui destin uman ascunde propriile lui „lebede negre', imposibil de avut in vedere atunci cand incercam sa analizam corect luarea unei decizii care ne va afecta pe termen lung. De multe ori, lebada neagra poate sa apara chiar dupa coltul strazii, sub forma unei coincidente care ne face sa dam nas in nas cu cel care va fi „dragostea vietii noastre' sau, ceva mai sumbru, sub forma unei masini care ne proiecteaza in cel mai apropiat pom. Cu siguranta, atunci cand am hotarit sa o luam pe strada cu pricina, n-aveam nici cel mai mic indiciu despre ceea ce ni s-ar putea intampla…

Atunci cand s-au casatorit, in anii 70, parintii mei luau decizii avand o imagine foarte clara a viitorului, construita din proiectii ale prezentului si trecutului. Habar n-aveau ca viata lor se va schimba odata cu venirea unei revolutii, apoi a tranzitiei si, in cele din urma, a crizei financiare. Daca ne-am putea intoarce in timp, sa stam la taclale cu noi insine, cei care am fost acum 10 ani n-ar crede in ruptul capului ca e adevarat ce ni se intampla acum („Cuuum, te-ai maritat cu tipul ala la care nici nu te uitai in scoala generala? Esti redactor de frumusete, dupa ce ai terminat Politehnica? Ai trei copii, desi sustineai sus si tare ca meseria de mama nu e pentru tine?').

Forrest Gump era de parere ca viata e ca o cutie cu bomboane de ciocolata (vorba aceea, „never know what youre gonna get') ; s-ar putea sa fiti de parere, la sfarsitul acestui articol, ca viata e ca o ruleta ruseasca (tot apesi pe tragaci si, in cele din urma, o patesti – sau poate nu!).

Foto: PR

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK