Radu a pornit din nordul Alaskăi, Deadhorse, și a încheiat aventura în sudul Țării de Foc, în Ushuaia. Cicloturistul a pedalat 34.554 de km și a navigat alți 4.100 de km pe fluviul Amazon, traversând astfel toate țările și teritoriile continentale ale Americii de Nord și de Sud.
„Doamnelor și domnilor, am reușit! Astăzi, la orele 21:51 am ajuns în Ushuaia, capătul expediției mele americane, unind astfel cele două extreme ale Americilor, pe bicicletă. Mai precis, Deadhorse în nordul Alaskăi și Ushuaia, în sudul Țării de Foc, în prima aventură românească de acest gen. Închei această expediție cu 34.554 de km pedalați și alți 4.100 de km navigați pe cursul fluviului Amazon, kilometri care m-au purtat prin toate țările și teritoriile continentale ale Americii de Nord și Sud: Alaska (SUA) – Canada – SUA – Mexic – Guatemala – Belize – El Salvador – Honduras – Nicaragua – Costa Rica – Panama – Columbia – Venezuela – Brazilia – Guyana – Surinam – Guiana Franceză (Franța) – Peru – Ecuador – Bolivia – Argentina – Paraguay – Uruguay și Chile.
Mi-am început expediția americană pe 5 august 2015, în tundra alaskană, coborând apoi în paralel cu lanțul munților Stâncoși, Canada și Statele Unite. A urmat deșertul Chihuahua, Platoul Central Mexican, ascensiunea pe cel mai înalt vulcan din America de Nord, Orizaba (5.636 m), jungla din sudul Mexicului și Guatemala, vulcanii Americii Centrale și căldura infernală a Tropicelor.
Din Columbia, am luat-o spre est, începând să zig- zăguiesc pe întreg continentul sud american. Au venit, pe rând, Marea Savană și cascada Angel în Venezuela, jungla guyaneză, Amazonia și atingerea punctului cel mai îndepărtat de centrul Terrei, vârful Whimper (6.268 m) din Masivul Chimborazo, în Ecuador. Apoi, deșertul de pe coasta peruană, altiplano andin, unde am pedalat, uneori, la peste 4.500 de m altitudine, căldurile infernale din nordul Argentinei și Paraguay și, în final, stepa nesfârșită a Patagoniei. Pot spune cu mâna pe inimă: wow, what an amazing journey!
În afară de locurile traversate, această aventură a avut și un profund impact cultural și uman asupra mea, fiind posibilă doar cu ajutorul oamenilor mulți care și-au deschis inimile și casele și m-au primit la ei și ajutat. Așadar, vreau să mulțumesc din suflet, tuturor celor care m-ați urmărit de-a lungul acestor ani și m-ați sprijinit cu donații. Doar datorită vouă a fost posibilă această experiență. Cu lacrimi în ochi, vă mulțumesc!'.
Radu Păltineanu este cicloturist și blogger pasionat de călătorii. Cineastul Ioan Roman l-a însoțit pe Radu în anumite locuri ale expediției, pentru a documenta călătoria. Radu și-a început expediția americană pe 5 august 2015, iar pe parcursul celor trei ani de aventuri și experiențe inedite, a adunat suficiente povești pentru a le expune într-o carte și un documentar, din care de abia așteptăm să aflăm toate detaliile expediției americane.
Citește și:
Tiberiu Ușeriu a câştigat pentru a treia oară consecutiv Ultramaratonul Arctic, cel mai greu maraton din lume
Foto: facebook.com/radupaltineanu