Fiecare cuplu trece prin momente mai dificile care pot fi rezolvate doar de parteneri. Iata cum sa iti protejezi relatia si sa o faci sa prospere.
Asteptari nerealiste
Desi poate te astepti ca partenerul tau sa ramana acelasi de-a lungul relatiei, acest lucru este imposibil. Toti oamenii se schimba, chiar si tu. Invata sa respecti si sa apreciezi schimbarea, deoarece este parte din viata si din cuplul tau.
Plictiseala in relatie
Daca simti ca relatia ta nu te mai stimuleaza deloc si te plictisesti foarte repede, este momentul sa faci ceva. Nu astepta vreo minune pentru ca nu se va intampla. Ia initiativa si spune-i partenerului ca vrei sa incerci ceva nou. Mergi la shopping, iesiti la o intalnire romantica, mergeti intr-o excursie. Fa orice iti sta in putinta sa alungi plictiseala din viata voastra de cuplu.
Perioade de stres
Poate nu credeai vreodata ca ti se poate intampla tie, dar problemele apar mereu. Fie ca sunt financiare, la locul de munca, probleme cu copii sau de sanatate, acestea provoaca tensiune si stres, deteriorand in timp relatia. Pentru a remedia problema incearca sa fii mereu alaturi de partenerul tau, incurajeaza-l si dovedeste-i mereu cat de mult il apreciezi prin incrderea acordata. Si cel mai important, asculta! Si el, la fel!
Valori diferite
Diferentele dintre voi, in ceea ce priveste valorile si credintele, nu ar trebui sa reprezinte niciodata o piedica in relatia voastra. Toti suntem diferiti si fiecare are un alt set de valori dupa care se ghideaza in viata. Daca acestea nu coincid asta nu inseamna ca nu sunteti compatibili. Trebuie doar sa invatati amandoi sa va respectati deciziile si credintele, fara a incerca sa va schimbati.
Problemele sexuale
Daca simtiti ca nu mai sunteti atrasi unul de altul din punct de vedere sexual, asta poate fi cauzata de stres, ore nedormite sau schimbari in programul de munca. Pentru a remedia problema insa trebuie sa va programati partidele de amor si incercati sa va tratati relatia cum o faceati atunci cand erati in stadiul de curtare.
Lipsa de implicare sau atentie
Daca simti ca relatia devine insipida si nu mai simti atentia de care ai nevoie, este timpul sa iei fraiele relatiei si sa prioritizezi lucrurile. Totul trebuie calculat astfel incat sa aveti timp si pentru voi, pentru a nu avea timp sa va plictisiti. Este usor sa observi ce nu face partenerul tau bine, dar incearca sa observi si ceea ce face, fara sa uiti ca trebuie sa afle si el cat de mult il apreciezi. Ajuta, crede-ma!
Gelozia
Fie ca iti reproseaza ca lipsesti prea mult de acasa sau pur si simplu se vede din atitudinea lui ca este gelos, nu este sfarsitul lumii. Incearca sa il intelegi si sa ii explici ca nu este singur. Gelozia poate aparea in orice faza a relatiei, si poate fi interpretata ca dovada de iubire, bine, doar daca nu este exagerata.
Citeste si:
Lucruri inedite despre sarut, pe care trebuie sa le stii
Text: Robert Moraru
Foto: Imaxtree