De fiecare data cind aud spunindu-se, in numeroase variante, „in Romania nu e bine', ma gindesc la mall-urile si hipermarket-urile arhipline in orice moment al saptaminii. In urma cu ani buni, urmaream pe un post de televiziune o emisiune intitulata Am intilnit si romani fericiti', unde aparea o galerie de personaje foarte impacate cu viata pe care o dusesera si se aratau mindri de realizarile lor. Cotidienele si jurnalele de stiri abunda in subiecte care subliniaza pauperitatea, desi cozile din fata caselor de marcat le contrazic flagrant. Traim intr-o tara aflata intr-o adolescenta a consumului. Romanii savureaza cu voluptate un Craciun permanent, intrerupt de binecuvintate pauze publicitare. Aparitia unor miscari anticonsumeriste intr-o tara a carei populatie a fost marcata de dezolantele rafturi goale ale comunismului si de sloganul „nici o masa fara peste oceanic' pare cel putin prematura. Cu toate acestea, racordindu-se la tendintele occidentale si bazindu-se pe aportul de „cool' pe care-l presupune participarea la orice actiune „anti', peisajul culturalo-social al oraselor mari s-a imbogatit cu evenimente in care globalizarea este disecata, parodiata si, desi ceva mai dificil de realizat, combatuta.
Daca societatea actuala ar fi un corp, atunci publicitatea este reteaua de artere, vene si capilare care il alimenteaza. Dintre toate miscarile anticonsumeriste, cea mai importanta este cea care se opune rolului tot mai agresiv al advertising-ului in viata noastra. Liderii guerillei mondiale sint AdBusters, un grup de activisti alcatuit din artisti, scriitori, jurnalisti, membri ai societatii civile, a caror activitate consta in subminarea (intr-un mod ironic si neagresiv) a procedeelor si mecanismelor publicitare. Exista o filiala bucuresteana AdBusters, ai carei membri combat in special pe forumuri si se intilnesc doar la evenimentele traditionale ale organizatiei, gen Buy Nothing Day sau un protest al iubitorilor de biciclete, frustrati de carosabilul neprietenos al Bucurestiului. Orice simpatizant AdBusters are citeva lecturi obligatorii: McDonaldizarea societatii, de George Ritzer, si No Logo, de Naomi Klein, ambele traduse si in Romania, alaturi de Cartea neagra a brand-urilor si Fericirea ca obligatie, de François Brune, alte carti care se ocupa de maruntirea critica a statutului satului global in care traim.
In studentie, imi contabilizam cu mindrie zilele in care nu cheltuiam nici un leu. Desigur, pe vremea aceea nu stiam nici de AdBusters, nici de Buy Nothing Day, care a aparut in urma cu 14 ani. Sarbatorita „traditional' pe 26 noiembrie, promoveaza, dupa cum ii spune si numele, un moment in care oamenii sa renunte pentru o zi la atit de rivnitul statut de consumator, iar „cumpar, deci exist' sa devina „viata e mai mult decit o acumulare de bunuri'. In afara faptului ca nu se cumpara nimic (va imaginati ce fac protestatarii cu o zi inainte: probabil ca in magazine apar ghisee care se adreseaza celor care nu cumpara nimic), se dau petreceri in strada, se organizeaza flash-mob-uri la care se impart fluturasi cu mesaje anticonsumeriste, mici unitati de guerilla ii confuzeaza pe clientii obisnuiti din templele-mall-uri. Ultima editie a fost considerata un mare succes, un numar de 101 orase, printre care si Bucurestiul, participind activ prin manifestari. O sora mai mica a zilei fara cumparaturi este BNXmass, care isi propune limitarea cumparaturilor in timpul perioadei Craciunului. Organizatorii ofera brosuri intitulate semnificativ: Vacanta de 100 de dolari, Idei de cadouri ieftine, creative si ecologice, Simplifica-ti vacanta. Pentru ca, in definitiv, mesajul este unul singur: sa consumam mai putin.
Telecomanda universala este unul dintre gadget-urile produse si comercializate (ceea ce le transforma – atentie! – intr-un produs) de AdBusters. Costa 25 de dolari si cu ea poate fi inchis orice televizor din spatiul public: aeroporturi, baruri, birouri, receptii, mai nou, si pe strazi. „Televizorul nu cere din partea spectatorului decit un act de curaj – care este insa supraomenesc – acela de a-l inchide', spune Pascal Bruckner in Tentatia inocentei. Cu trecerea timpului, televizorul a parcurs un drum lung de la statutul de mobila vorbitoare la cel de life-setter. Favorizind aparitia coauch potatoe-ului, o specie mai primitiva decit „geek-ul de computer, cu care imparte dependenta de monitor, televizorul si monstrul care-l alimenteaza, televiziunea, au devenit inamicii publici numarul 1. Stivele de ghiduri, viata sexuala redusa, ochii injectati, hainele lalii, mincarea semipreparata fac parte din life-style-ul consumatorului de TV. Acesta renunta la viata proprie pentru a o trai pe a celorlalti, dar nu doar dintr-o generozitate cehoviana, dintr-o frica de exterior, ci si din teama de propriul interior. Refuzind confruntarea cu sinele, viata e intotdeauna in alta parte pentru individul ideal al societatii de consum. Munca timp de 8 ore in folosul propasirii unui brand, o ora de shopping intr-un supermarket luminos, doua ore in fata televizorului, cufundat intr-un flux de emisiuni de divertisment si somniferul de final ofera ceea ce poate fi numita „fericirea pasivitatii, un echivalent perfect al Nirvanei. „Adevarata crima a televiziunii, ca si a publicitatii, este ca nu ne transforma cu totul in zombies. Ar trebui sa se ocupe de noi pina la capat', concluzioneaza acelasi Bruckner. TV Turn Off se desfasoara in saptamina 24-30 aprilie si se adreseaza celor care nu vor sa mai incalzeasca fotoliile si canapelele de acasa. Media Carta este manifestul care poate fi descarcat si semnat de pe site-ul AdBusters (http://adbusters.org/metas/psycho/ mediacarta/), exprimind punctele de vedere ale celor care se preocupa de asa-numitul mental environmental. Practic, initiativa „spargatorilor de reclame' se refera la renuntarea la pasivitate, cu aplicare in special pentru locurile publice, unde oamenii obisnuiti nu-si pot permite sa cumpere spatii de reclama (panouri sau spoturi) pentru a le infrunta pe cele ale corporatiilor, pe care nu au cerut sa le vada.
Cu sau fara reabilitari de carosabil, Bucurestiul a devenit un oras tot mai greu de strabatut. Daca o zi de lucru dureaza opt ore, mai adaugam aproape doua petrecute in mijloacele de transport. Inmultind cu zilele de munca si calculind timpul petrecut agatat de o bara in autobuz sau in spatele volanului, iti vine sa urli „serenity now', ca George Costanza in Seinfeld. Slow Down Week este saptamina pe care cei de la AdBusters o propun pentru a ne reimprieteni cu orasul in care traim. Niciodata nu e prea tirziu pentru a lasa masina intr-o parcare si a porni pe jos catre birou sau, pur si simplu, fara nici o tinta, inainte de a ne cufunda in hidra office cu mii de guri. Nu stiu ce manual de scuze ofera cei de la AdBusters pentru a motiva intirzierile sau absentele in fata sefilor, dar marea majoritate a cunoscutilor mei habar nu mai au cum arata orasul intr-un moment al prinzului din timpul saptaminii. Luati-o mai incet, oameni buni, macar pentru citeva zile! Sa vizitezi un muzeu intr-o joi dimineata si sa tragi un pui de somn miercuri dupa-amiaza pot fi modalitati de reincarcare a bateriilor pentru ceva vreme. International Slow Down Week e stabilita pentru intervalul 14-20 ianuarie, dar poate fi petrecuta oricind. Si pentru ca este manifestarea cea mai conectata la procesul muncii, nu pot ignora fenomenul de downshifting, aproape inexistent in Romania.
Page: 1 2