Probleme de relație care te fac să te gândești la despărțire, dar înainte e bine să le discuți cu partenerul

Ți se pare că nu mai ai altă soluție în afară de despărțire. Însă pentru a fi sigură că ai făcut tot ce ținea de tine, abordează aceste probleme care vă înstrăinează.

Îți spui că ești pregătită să renunți. Tot mai mult te gândești la despărțire. Ai pus pe hârtie nevoile tale emoționale (de iubire, siguranță, protecție, suport, acceptare, înțelegere, validare, a fi văzută, auzită etc) și lucrurile nu stau tocmai roz. Nevoile acestea nu sunt împlinite în relația de cuplu, dar parcă tot nu te simți împăcată să pui punct brusc. Ai vrea să mai lupți puțin, să încerci să mai clarifici încă o dată lucrurile. În acest caz se impun o discuție cu partenerul, dar și una… tu cu tine.


Distanțarea emoțională

O observi la el, dar și la tine. Și îi poți evidenția că ori de câte ori te rănește, nu te ascultă, nu ține cont de nevoile tale te îndepărtezi emoțional de el. Ai senzația că el mereu pune un zid imaginar între voi? Reflectă-i asta și că astfel nu reușești să ajungi la el, să vă conectați.

Iluzia lui totul este bine

Cine discută cu voi nu mai înțelege nimic. El spune că totul este ok, nu aveți nicio problemă, iar tu te sfârșești de atâta tristețe. Evită să discutați cinstit despre problemele voastre și pare că trăiește într-o bulă roz imaginară? Explică-i cât se poate de clar cum e realitatea pentru tine și că nu vă ajută cu nimic să vă mințiți singuri.


Uită-te la ceea ce faci tu

Devii extrem de furioasă și exprimi această emoție violent? Cum ați putea să găsiți soluții sănătoase între accese de furie? Îi găsești continuu scuze care în final nu fac altceva decât să îi mențină comportamentul nepotrivit? Să îl păstreze în zona de confort, iar tu să nu ceri ce ai nevoie? Oare cum ar fi să schimbi asta? Testează ce rezultat obții.

Construiești relația singură?

Îi reproșezi că nu face lucruri, dar hățurile sunt în întregime la tine. Spui că tu porți pantalonii în casă, că tu ții relația. Cum ar fi ca jumătate din această responsabilitate să i-o dai lui și să observi ce face cu ea. Căci într-o relație fiecare ține de un capăt al ei și e responsabil de acest capăt, nu de ambele.

Este egoist

Fără să te ascunzi după deget, așa stau lucrurile. Poate fi un egoism din narcisism pur sau un mijloc de apărare scăpat de sub control. A uitat cum e într-o relație adevărată dacă până la tine, ani de zile, a avut doar povești pasagere și neasumate? A dorit să se concentreze pe el, dar i-a scăpat din vedere faptul că relația înseamnă și concentrarea pe celălalt? Nu pierzi nimic să aduci asta în discuție.


Nu-l lăsa să-și evite propriile fapte

E o metodă de manipulare eficientă sau plasarea responsabilității în exterior. De exemplu tu îți dorești să faceți un copil, el tot evită să vorbiți clar despre asta sau spune că nu vrea să fie părinte împreună cu tine, dar rămâne în relație. Devii nesigură pe el, sentimentele lui sau viitorul relației și el îți reproșează că ești exagerată. Dar nu ia în calcul că acea nesiguranță este consecința lipsei clarității.

Presiune constantă


Nu locuiți împreună, dormiți când și când la el sau la tine. Acasă, singură, ești destul de relaxată, dar cu el totul e stres, presiune, anxietate. Ai început să dezvolți chiar atacuri de panică, probleme cu somnul. În prezența lui ai ajuns să nu te mai simți bine, ca și cum mereu și mereu trebuie să performezi la un anumit nivel. Nu îți poți transforma viața într-o olimpiadă, iar nivelul așteptărilor lui trebuie recadrat la o variantă mai realistă.

Citește și:
O rutină bine pusă la punct în fiecare dimineață? Cum vă ajută asta în viața de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle