Există diferite situații care au impact asupra gradului de intimitate în cuplu. Iar ele nu se corectează de la sine.
Este imposibil ca totul să fie roz în cuplu, și nici problemele nu se rezolvă de la sine. Ignorate ele ajung să fie din ce în ce mai mari până când devine imposibil să se intervină asupra lor. Iar ceea ce se întâmplă la nivel de intimitate emoțională e ireversibil, deconectarea e atât de mare încât practic s-a produs o ruptură emoțională. Ba chiar disfuncționalități din sfera largă a ceea ce numim intimitate pavează încet și sigur drumul către despărțire sau divorț.
La un moment dat a fost foarte utilă intervenția părinților voștri care ajutau cu creșterea copiilor și treburile în casă. A devenit totul mai ușor, dar în același timp acest ușor nu se resimte așa din alte puncte de vedere. Când se află toată ziua la voi acasă și pleacă seara, nu mai aveți intimitate. Când se implică prea mult și dețin ei controlul, ei iau deciziile în casa voastră și pentru cum să vă trăiți viața voi ca familie, nu vă mai simțiți adulți ci niște copii dependenți și neputincioși. Lesne de înțeles că totul este amplificat dacă ei chiar locuiesc cu voi.
Casa practic a fost împărțită în două? Fiecare doarme cu unul dintre copii? Și faceți asta de multă vreme? Sau partenerul doarme singur și tu cu ambii copii sau cu unul dintre ei? Oricare ar fi formula, voi nu mai aveți intimitatea somnului împreună. Nu e vorba despre sex aici, care se face pe apucate și rar, ci de a dormi unul în brațele celuilalt, despre o apropiere fizică ce contribuie și la apropierea emoțională. Despre o apropiere fizică ce clarifică originea familiei voastre: relația. Însă relația devine mai degrabă o colaborare din alte roluri, nu de iubiți, ci din roluri de părinți, colocatari.
Prea mult control exercitat din partea ta, în care partenerul nu are un cuvânt de spus, în care el trebuie să se ridice la niște standarde foarte mari, a cărui misiune este să te mulțumească pe tine duce la ceea ce numim castrare emoțională. Cum se manifestă ea? Partenerul nu mai are inițiativă, depinde cu totul de tine, nu îți pune limite, nu cere, și poate prezenta inclusiv tulburări de natură sexuală precum ejacularea precoce. Dar tulburarea sexuală nu este o problemă a lui, este o problemă a cuplului și de multe ori necesită intervenție specializată de tip psihoterapeutic.
… poate avea în spate motivații întemeiate precum posibilități financiare mai mari de moment ori în viitor, investiția într-o pasiune ce aduce și bani, nevoia de autorealizare. Și dacă nu e gestionat adecvat imprimă un adânc sentiment de singurătate de doi, de lipsă de susținere deoarece e imposibil ca o persoană să fie în două locuri în același timp, și la birou și acasă.
Totul e grozav, e minunat, zâmbetul fixat pe față și negarea realității ca un mod de a-i face față. Și cum să vă conectați real unul la celălalt când există această negare a propriilor emoții? Cum să vă rezolvați problemele când vă comportați ca și cum nu există? E o fugă de intimitate care la un moment dat va dinamita relația.
Crezi că te ajută să găsești persoana aceea extraordinară, cea cu adevărat potrivită pentru tine. Și aici nu este vorba despre a accepta orice și pe oricine, ci despre a căuta constant defecte, a-l critica permanent pe celălalt care nu e niciodată suficient de bun. Iar acest comportament reflectă un stil de atașament evitant, evitarea intimității. Ce e de făcut? Un proces terapeutic personal cât se poate de serios.
Foto: PR