Privind inapoi cu nostalgie – Fantoma comunismului

VEZI FOTO

POZA 1 / 6

Nu vom vorbi aici despre domnii aceia (sau tova­rasi?) care se reunesc, in fiecare an, pe 26 ianuarie, la mormintul fostilor dictatori, plingind vremurile cind tot poporul avea Dacie, concedii, dar si cozi interminabile la ulei si zahar. Sint un caz aparte de neadaptare la vremurile noi, nu mai putin crude. Dupa aproape doua decenii de la acel moment, cind istoria a hotarit brusc sa o apuce pe alta cale, asistam la un fenomen la care nu ne-am fi asteptat deloc in furtunosii ani 90. Atunci eram preocupati sa uitam ce-a fost si sa ne croim mai repede drum printr-un soi de capitalism salbatic, iar acum incercam sa ne reintoarcem in trecutul dureros, fara furie, fara dorinte de razbunare, intr-o tentativa de intelegere si recuperare, de reintegrare fireasca a unei parti din istoria noastra. Nu este vorba aici de Marea Istorie, ci de toate acele marunte lucruri ale vietii de zi cu zi, pe care le-am trait cu totii.

Fantoma comunismului In film si literatura

Pentru ca socotelile noastre cu trecutul sint departe de a fi incheiate (in fond, nici dilema „Cine-a tras in noi dupa 22? nu a primit un raspuns transant), fantoma comunismului si a Revolutiei continua sa ne bintuie, de asta data pe cale artistica. Numai ca tonul tragic al anilor 90 s-a sublimat, in anii 2000, intr-un ton realist, detasat, pe alocuri cu accente nostalgice. Celebrul 4 luni, 3 saptamini si 2 zile al lui Cristian Mungiu este o poveste universala, dar si puternic ancorata intr-una dintre cele mai crunte realitati ale Epocii de Aur: inter­zicerea avorturilor.

Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii (Catalin Mitulescu) este un film mai degraba empatic, care mizeaza pe reconstructia unei lumi pierdute: vedem detasamentul de liceeni aliniindu-se „la careu si suspinam cuprinsi de nostalgie „Ah, cum era…. Hartia va fi albastra (Radu Muntean) este poate singurul film care vorbeste cu onestitate despre haosul si buluceala pe care ne-am obisnuit sa le numim „Revolutie. In literatura, valul tinerilor scriitori a coincis cu rabufnirea curentului de nostalgie. Romanul Baiuteii al fratilor Florian – desi o carte despre miracolele copilariei si despre iubire – poate fi receptat si ca o reconstituire, plina de umor si duiosie, a unui univers pierdut din care fac parte soimii patriei, tovarasa educatoare, revistele cu Rahan, copilaria la bloc.

Probabil cea mai frumoasa evocare a copilariei in Epoca de Aur ii apartine lui Mircea Cartarescu, in sutele de pagini ale Orbitorului, iar cel mai controversat exercitiu de memorie – lui Vasile Ernu, cu Nascut in URSS. Acuzat ca idea­lizeaza comunismul, prezentind numai „partea sa frumoasa, Ernu a raspuns in presa ca „nicaieri in cartea mea nu este ascunsa suferinta, ba din contra, e spus negru pe alb: sistemul comunist este un sistem represiv. Insa eu sint nitel mai obraznic si spun ceva mai mult: indiferent in ce sistem traim, sensurile vietii, placerile ei, bucuriile, compromisurile etc. nu se schimba, ci ramin aceleasi. Adica, indiferent daca traim in capitalism sau comunism, noi sintem aceiasi; noi iubim, urim, gresim, tradam etc..

Regizorii si scriitori „Noului Val, adica tinerii aflati acum in plina forta creatoare, simt nevoia reintoarcerii in trecut si o fac fara incrincenarea celor aflati la o virsta inaintata; iar noi vibram la filmele si cartile lor, ca si cum am asista la un fel de exorcizare (dar calma, ironica, fara patimi) a trecutului, exorcizare de care aveam nevoie ca sa mergem inainte.

Amintiri In spatiul virtual

www.latrecut.ro este un exemplu interesant despre cum se poate reconstrui memoria colectiva a unei generatii pe Internet. Este vorba despre un site (inceput sub forma de blog), pe care puteti gasi o colectie (aproape) completa de imagini, senzatii, amintiri si chiar… sunete ale copilariei petrecute cu cheia de git in fata blocului. Fotografii cu celebrele sticle de lapte optzeciste, genericul emisiunii

Gala desenului animat, cintecele „simpatice precum „Partidul, Ceausescu, România si alte asemenea delicii… Initiatorul acestui proiect este Cristian Vasile (cunoscut in mediul virtual sub pseudonimul de Igu), un tinar de 29 de ani. El povesteste ca totul a inceput dintr-o motivatie absolut personala, aceea de a-si umple golurile propriei memorii. Ceea ce fusese initial conceput ca un blog mai mult pentru prieteni s-a transformat rapid intr-un fel de tezaur antropologic al vietii de zi cu zi din Epoca de Aur, tezaur ce se updateaza continuu de aproape doi ani. Continutul este adus in proportie de 90% de utilizatori, care au in jur de 25-35 de ani. Pentru Igu, latrecut.ro a insemnat si un exercitiu terapeutic de regasire a unor amintiri pierdute, reconstruirea bucata cu bucata a copilariei – o perioada pe care, indiferent de lipsurile unei epoci, o privim printr-o lumina calda, nostalgica.

Igu este de parere ca site-ul sau este un refugiu pentru oamenii ocupati ai zilelor noastre care traiesc niste „vremuri foarte reci si impersonale, din care simt nevoia sa evadeze in trecut. Bineinteles, reactiile negative de tipul „Haide, domle, ce incerci sa faci cu site-ul asta? In comunism au murit oameni! nu au lipsit, dar nici nu l-au oprit pe Igu, care vrea sa-si continue demersul si se gindeste chiar la un album pe tema asta…

Pina atunci, va propunem sa intrati pe site, pentru o portie zdravana de nostalgie…
 

Trecutul scos la vInzare

Daca aruncam o privire peste umar, vecinii nostri (atit de la Est, cit si de la Vest) exploateaza profitabil ramasitele nostalgice ale vechiului sistem: basca solda­tului RDG-ist este la mare moda in Berlin, iar la Moscova comertul cu statuete infatisindu-l pe Lenin il concureaza pe cel cu matriosti. La noi, poti cumpara cravate de pionier sau insigne cu secera si ciocanul de pe la tirgurile de vechituri sau iti poti impartasi pe Internet amintirile idealizate despre jocurile copilariei.

Pe www.suvenirshop.ro se vind tricouri imprimate cu simboluri ale comunismului ale caror sensuri sint deturnate, in mod ironic. „Va propun sa facem si noi comert cu simbolurile si mesajele noastre comuniste, ca sa ne imunizam, sa ne amuzam, sa ne melancolizam, sa fim cool. si trecutul nostru comunist poate sa fie vindut turistilor capitalisti la fel de bine ca si cel al rusilor, cehilor sau ucrainenilor, spune Cristian Leonte (Leo), cel care a creat site-ul. Leo are atit motive comerciale („Cred ca e o nisa neexploatata. tara noastra are doua brand-uri: Dracula si Ceausescu), cit si nostalgice. Asemenea altor tineri prinsi in „agitatia si goana dupa imbogatire din ziua de azi, trecutul ii apare filtrat prin lumina dulce a copilariei, peste care se suprapune in mod inevitabil. „Nu-mi puneam problema de ce se sta la coada, de ce nu e lumina. Eu imi vedeam de scoala, de joaca. Eram fascinat de demonstratiile de 1 Mai si 23 August, de «Cintarea României».

Paradoxal, cumparatorii tricourilor sale sint pustii de 16-20 de ani, adica exact cei care nu au prins vremurile cu pricina si carora, prin urmare, comunismul li se pare ceva vintage-cool, bun de pus ca statement revolutionar pe tricouri si tatuaje: „Priviti-ma, sint un razvratit!.
„Noi, cind eram copii, spuneam despre un lucru petrecut demult ca e de pe vremea lu Pazvante Chioru. Pustii de acum spun «Aaa, e de pe vremea lu Ceasca!», ride Leo. si iata cum Ceasca, Nea Nicu, s-a transformat, in ochii tineretului „capitalist-decadent, dintr-un dictator odi­os intr-un mosulet simpatic, da cam al naibii, a carui ima­gine poate face un tricou sa se vinda…

Brand-urile si nostalgia

Mai mult, comunismul pare sa fie folositor ca sursa de inspiratie pentru publicitate (vezi campaniile la ciocolata Rom – „Senzatii tari din 1964, detergentul Dero – „Parfumul anilor cei mai frumosi). Marcile de odinioara, care au reusit sa reziste, isi sustin prezenta pe piata apelind la trecutul comun. Folosesc fie un fel de madlena a lui Proust ce reactiveaza amintirile frumoase, incarcate de nostalgie (zimbetul de neuitat al lui Dan Spataru – Dero), fie ironizarea, intr-o cheie parodica, a ororilor si nedreptatilor (rockerul care trebuie tuns – Rom).

Iata ce spune despre acest fenomen Diana Ceausu, Strategic Planner la agentia McCann Erickson: „S-a depasit faza in care experienta comunismului era prea recenta si prea traumatizanta pentru a amenda o eventuala exploatare comerciala a acestei amintiri. Astfel, brand-uri cum sint Dero, Napoca sau Eugenia se pot construi pe o anumita nostalgie a «Epocii de Aur», mizind pe perioada de «tinerete» a comunismului in general si a consumatorilor din grupul-tinta in particular. Din punctul de vedere al mindriei nationale, este impresionant ca avem brand-uri locale care au supravietuit comunismului, transformindu-se in povesti de succes si in capitalismul importurilor si consumerismului excesiv. Iar din punct de vedere emotional, este placuta pentru oricine posibilitatea de a incerca, din cind in cind, produse care au «gustul copilariei».Cred ca se poate spune ca reclamele «nostalgice» mizeaza pe o anumita relaxare si «melodicitate» a tineretii comunismului, dar si pe calitatea produselor, care s-a pastrat in timp, depasind bariera trecerii de la comunismul alegerilor putine, pe alocuri lipsite de alternativa, la capitalismul excesului de produse si a invaziei calitatii europene.

Cit despre brand-urile disparute ale comunismului, exista niste tineri entuziasti care studiaza ce s-a intimplat cu tenisii de Dragasani, bicicleta Pegas, becul de Fieni si masina de cusut „Ileana. Fiti cu ochii pe www.mandragora.ro/metrobranding, site-ul unui proiect de film documentar!

Efectul Good bye, Lenin!

Mirel Banica este doctor in stiinte politice la Universitatea din Geneva, unul dintre domeniile sale de studiu fiind „raportul dintre Memorie si Istorie. In aprilie-mai, a tinut la Fundatia Calea Victoriei un workshop intitulat „Soarele rosu: despre memoria si nostalgia co­munismului in Romania. El explica fenomenul prin prisma asa-numitului travail de mémoire. Comunismul in Romania s-a prabusit brusc, peste noapte; nu a avut parte de un final definitiv, incheiat cu un proces, cu vinovati, cu verdicte (cum s-a intimplat in cazul nazismului, de pilda). Nici macar nu s-au scris (prea multe) carti de istorie a comunismului. Pur si simplu, o lume a disparut dintr-o data, lasind in urma un gol imens care trebuia umplut cumva. In primii ani de dupa Revolutie, a functionat acea „memorie traumatica: nevoia de a face lumina asupra ororilor trecute sub tacere vreme de aproape cincizeci de ani, nevoia de a construi un trecut eroic, de a face cunoscuti martirii (vezi Memorialul durerii).

Apoi, atunci cind generatia celor care la Revolutie aveau in jur de 18-20 de ani (a celor care nu apucasera prea mult din Epoca de Aur) a inceput sa aiba ceva de spus, traumele deja se estompasera, lasind loc unei lumini usor nostalgice, ce se suprapune, de cele mai multe ori, peste ima­ginea unei copilarii pierdute (efectul Good Bye, Lenin). Nu in ultimul rind – crede Mirel Banica – nostalgia este, in parte, si imitatie a curentului occidental de „ostalgie, amplificat de industria publicitatii, care a inceput sa se intereseze de acest fenomen, dindu-i astfel vizibilitate. Departe de a se fi incheiat (nici socotelile noastre cu trecutul nu sint definitiv incheiate), fenomenul de nostalgie si-a atins totusi punctul sau culminant.

LECTURI SUPLIMENTARE

Despre copilarie, adolescenta si viata de zi cu zi in comunism.

1.  Anii 80 si bucurestenii, Editura Paideia, 2003
2. Cartea roz a comunismului, coordonator Gabriel H. Decuble, Editura Versus, 2004
3. O lume disparuta. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici, autori Ion Manolescu, Paul Cernat, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Editura Polirom, 2004
4. Cum era? Cam asa…, coordonator Calin-Andrei Mihailescu, Editura Curtea Veche, 2006
5. Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism, coordonatori Dan Lungu, Radu Pavel Gheo, Editura Polirom, 2008
   

ADINA ROSETTI

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK