Președintele Iohannis tocmai a anunțat că va prelungi starea de urgență cu încă o lună. Ce alte măsuri urmează?
Președintele României Klaus Iohannis tocmai a anunțat că prelungește starea de urgență cu încă o lună, începând de lunea viitoare. Președintele a ieșit public după o ședință în care s-au discutat mai multe măsuri, inclusiv o rectificare bugetară. Ședința președintelui și a miniștrilor precede ședința de la ora 17.00 de la Guvernul României.
Președintele a precizat că, în cadrul întâlnirii, s-au discutat măsurile economice și sociale luate până în acest moment. Acum, România înregistrează 4.057 de persoane infectate, 406 s-au vindecat, și s-au înregistrat 156 decese.
„O ședință de bilanț intermediar, i-aș spune. Am dorit să tragem primele concluzii, să vedem cum au fost puse în practică măsurile, am evaluat impactul și cum trebuie conduse lucruruile”, a deschis comunicarea președintele Iohannis.
Acesta a afirmat că, în comparație cu alte țări, „creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa mare. Acest lucru, evident, vine din faptul că noi am luat din timp măsuri foarte ferme. Însă nu este momentul să ne relaxăm, în nici un caz nu este momentul să nu mai respectăm indicațiile autorităților.”, a subliniat președintele Iohannis. Acesta a omis să spună că numărul de cazuri nou apărute este direct proporțional cu numărul testărilor, și că România face printre cele mai puține teste din Europa, motiv pentru care este posibil ca mult mai puține persoane să fie depistate ca fiind purtătoare de coronavirus sau chiar bolnave de Covid-19.
„Așadar, este clar, nu suntem încă la vârful epidemiei. În nici un caz nu este momentul să ne relaxăm. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile autoritățile.”
Președintele a anunțat că primele rezultate semnificative ale măsurilor luate de Guvern se văd – 2.500.000 de măști pentru medici vor ajunge în țară, alături de 5 milioane pentru fortele de ordine, și 8 milioane care vor ajunge la populație. „Vor veni în zilele următoare 500.000 combinezoane de protecție, iată că sunt lucruri care se mișcă, însă am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență.”, a anunțat președintele.
Președintele a anunțat că prelungește starea de urgență, dar a ținut și să felicite firme private care s-au implicat în achiziționarea de echipamente medicale.
„Am socilitat guvernului propuneri incluse în acest decret, în această săptămână vom elabora textul, se va emite la începutul săptămânii viitoare, prelungind cu o lună starea de urgență, pentru a ține evoluția epidemiei sub control.”, a mai spus președintele.
Iohannis a anunțat că a purtat o discuție legată de felul în care România își arată solidaritatea față de alte țări afectate dramatic de epidemia de coronavirus – „am decis să trimită o echipă de medici în Italia, în zona Milano vor pleca mâine 11 medici și 6 asistenți”, a mai precizat președintele.
După ce a anunțat că prelungește starea de urgență cu încă o lună, președintele s-a referit și la măsurile economice care vor urma. „Rectificarea bugetară… aici lucrurile stau foarte serios. Prin această epidemie avem o criză care nu e doar una de sănătate publică, ci care afectează întreaga economie și va afecta bugetul. Va fi nevoie să se declare o creștere semnificativă a deficitului. E nevoie de bani mai mulți în sectorul de sănătate publică, pe partea de asistență socială, șomajul, șomajul tehnic, toate trebuie plătite. Astel vom avea o situație complicată a bugetului, însă este clar că aceasta nu se rezolvă de la sine și va trebui ca Guvernul să facă o analiză cuprinzătoare și să nu ne limităm la rectificare, ci va fi nevoie să se reevalueze și veniturile care sunt în scădere, dar și cheltuielile pentru întregul an fiscal, deci reevaluarea tuturor cheltuielilor din banul public.”
După anunț, președintele a mai transmis un mesaj românilor.
„Respectați măsurile dispuse de autorități, respectați izolarea, nu vă întâlniți, nu ieșiți decât atunci când aveți o problemă de rezolvat, evitați orice contact fizic cu oricine. Boala se răspândește de la om la om, nu dați mâna, nu vă îmbrățișați, stați la distanță față de alte persoane.”
Foto: Arhiva Revistei ELLE