Premiile Oscar se vor desfășura fără gazdă, pentru prima dată după 30 de ani

Academia Americană de Film ia o decizie care nu a mai fost aplicată de 30 de ani.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, Premiile Oscar, nu vor avea gazdă, potrivit Variety. Aflată la șase săptămâni distanță, ediția cu numărul 91 va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, Calif.


În urmă cu doar câteva săptămâni, comediantul și actorul Kevin Hart a fost desemnat gazda oficială a Premiilor Oscar 2019, însă a renunțat la ofertă a doua zi, după ce reprezentanții Academiei l-au constrâns să-și ceară scuze în urma apariției pe Internet a unor mesaje rasiste scrise pe Twitter în anul 2008.

După ce a abordat subiectul pe contul personal de Instagram, explicând că și-a exprimat părerea de rău pentru mesajele respective de nenumărate ori în trecut, Kevin Hart a respins job-ul pe motivul unui ultimatum primit din partea Academiei. Weekend-ul trecut, Kevin a apărut în emisiunea lui Ellen DeGeneres, iar după ce au dezbătut întreaga situație, Ellen le-a spus tuturor că a contactat Academia, întrebându-i dacă pot reconsidera situația lui Kevin. „Îți ceri scuze din nou. Ai făcut-o. Nu-i lăsa pe acei oameni să câștige. Găzduiește Oscar-ul„, l-a încurajat Ellen.


Cu toate acestea, Kevin a refuzat din nou oferta, spunându-le celor de la Variety „Momentul a venit, a fost o binecuvântare și am fost atât de entuziasmat pentru oportunitate, încă sunt. În mintea mea am acceptat job-ul, era job-ul la care visam, iar lucrurile s-au întâmplat în așa fel încât nu s-a mai putut realiza. Dar nu cred în a te întoarce din drum.'

Citește și:
Gemenele care au interpretat rolul fiicei lui Rachel în serialul Friends au împlinit 16 ani și revin pe ecrane

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle