De la vis la realitate pare un pas. E ca si cum ar fi necesara o bagheta fermecata, o atingere magica si gata, te si vezi imbracata in rochia visurilor tale! In realitate, e o adevarata nebunie: trebuie sa alegi modelul (desi in visul tau e atit de limpede!), materialul, croitoreasa sau casa de moda, sa mergi la probe, sa te rogi sa iasa bine, vezi sa-i placa si soacrei, si mirelui, si prietenelor care – ti-e clar? – or sa te analizeze din cap pina-n picioare!
Am trecut recent pe Lipscani, in Bucuresti, si am redescoperit cit de multe magazine cu rochii de mireasa sint acolo. Magazine mici, cu aspect de pravalie, mai mult lungi decit largi. Manechine in rochii albe infoiate stau inghesuite in spatiul strimt, ca pe un ring de dans al unui bal din alte vremuri. Unele magazine au agatat in bataia vintului un voal, ca sa atraga atentia, sa-si faca reclama, in timp ce altele au scos in strada un manechin-mireasa.
Acum 30 de ani nu se purtau rochii decoltate
Vreau sa aflu povesti. Cum se fac rochiile de mireasa? Cit e de greu? Cum fuge voalul printre degete, cum sint rochiile de azi fata de cele de acum 10 ani, daca femeia aplecata deasupra masinii de cusut se gindeste vreo clipa la fata care va imbraca rochia aceea intr-o buna zi. Poate cea mai frumoasa din viata ei.
Asa ca iau la rind magazinele cu aspect de pravalie interbelica. Va vine sa credeti ca nimeni n-a vrut sa stea de vorba cu mine? Pe urma aveam sa aflu ca majoritatea sint doar negustori, desi unii spuneau ca au si atelier, unde fac rochii de mireasa la comanda. Doar ca nu voiau sa vorbeasca despre asta!
Cineva ma indruma, insa, catre un mic magazin din zona. „Gasiti acolo o doamna care face rochii de 30 de ani! Ea va sti ce sa va spuna! Pe doamna Mia Pop o gasesc in pravalia mica din spatele Bisericii Sf. Gheorghe. Storurile sint ridicate si din vitrina ma privesc manechine-mirese cu un zimbet impietrit. Doamna Mia, cu ochelarii pe nas, cocheta, parca are ceva din aerul manechinelor in rochii albe care o inconjoara. Sint „mirese si la parter, si la etaj. E ca o casa a mireselor! Nu trebuie sa duc munca de lamurire cu doamna Mia. Imi zice franc: „Va spun tot ce vreti!. Asa ca ma asez confortabil, pe un scaun, gata sa ascult povesti strinse in 30 de ani de facut rochii de mireasa.
Sa incercam sa calculam cam cite rochii a facut doamna Mia la viata ei? E aproape imposibil! Aflu, insa, ca femeia din fata mea, ca o ironie a sortii, nu a purtat, la nunta, o rochie de mireasa care sa fie numai a sa. A facut mai intii cununia civila, iar nunta propriu-zisa dupa 14 ani, acasa. „Aveam o vecina care era bulgaroaica – povesteste doamna Mia. „La ei era traditia sa imprumute rochia de mireasa de trei ori. Asa ca mi-a propus sa mi-o imprumute, stiind ca vreau sa ma fac mireasa. A acceptat si a imbracat o rochie simpla, dar frumoasa (stiti cum se spune: toate miresele sint frumoase, la fel si rochiile lor).
„Era toata din dantela, din aceea, ca de nailon. Nu era decoltata, Doamne fereste! O rochie de-a-ntregul, cu talia sus. Nu regret nimic. Am aceleasi amintiri si aceleasi fotografii de la nunta ca toata lumea!
E simplu de ghicit reactia la descrierea rochiei de mai sus a cititoarelor de azi, care inca mai viseaza la rochia lor! De-atunci, insa, anii au trecut, moda, modelele s-au schimbat. Mai putin dorinta fetelor de a avea o rochie unicat.
Corset si fusta
Doamna Mia a facut croitorie de tinara, mai intii la fabrica „Crinul, apoi la domiciliu – cum se spune –, pentru ca se nascuse primul copil. S-a specializat pe rochii de mireasa („Le fac cu ochii inchisi!) si continua sa-i placa ceea ce face si sa se minuneze singura de fiecare rochie care-i iese din mina. Ea creeaza modelele, ea croieste si le lucreaza. Face totul singura. Vorba aceea: „Eu centrez, eu dau cu capul!.
Nu putine au fost zilele prelungite pina tirziu, dupa miezul noptii, care o prindea incercind sa faca un finisaj, sa prinda o perla sau sa termine croiala. Isi aminteste ca masura, calcula, uneori o lua de la capat si fetita o intreba: „Mama, si la croitorie trebuie sa stii matematica?!.
Page: 1 2