Un nou sezon din Povestea slujitoarei a debutat ieri cu două episoade macabre care sunt de văzut pe HBO și HBO Go. Întâmplător sau nu, tot ieri au ieșit la iveală multiple accese de misoginie crasă în internetul românesc. Bine, și Bill Cosby a fost condamnat pentru abuz sexual, ca să fie și o parte bună în valul de ură la adresa femeilor pe care îl resimțim în ultima vreme. Legătura dintre toate aceste lucruri e subiectivă, dar există, și încerc să te conving de ea în rândurile de mai jos. Fără să dau prea multe spoilere legate de sezonul doi al serialului (deși, probabil, o să repet că e musai de văzut de orice femeie).
E o senzație apăsătoare de neputință în Povestea slujitoarei, atât în romanul distopic al lui Margaret Atwood, cât și (sau mai ales) în serialul care o are în centru pe Elisabeth Moss drept June (Offred), una dintre puținele femei din bizarul tărâm Gilead care încă mai are ovare funcționale și poate face copii pentru comandanți și pentru soțiile lor infertile. Cam asta e foarte pe scurt povestea. Un viitor apăsător imaginat de o autoare și pus pe ecranele TV cu mare măiestrie, dar compus din multe, multe fapte reale. Atwood însăși a povestit la un moment dat, într-un interviu, cum ororile pe care le trăiesc femeile în misoginul ținut Gilead sunt lucruri care s-au întâmplat, de-a lungul timpului, în părți de lume. Chiar și la noi – interdicția de a avorta a fost inspirată de celebrul decret românesc care a adus pe lume mulți copii, dar a omorât pe la 10.000 de femei.
Povestea slujitoarei este, în fapt, o poveste despre o lume în care femeile nu ar mai avea nici un drept. O lume în care, în primă fază, corpurile lor nu le mai aparțin – sunt bune doar de produs, de prăsilă. Și în care restul societății stabilește cine e vrednică să trăiască mai mult sau mai puțin confortabil. Nu știu despre voi, dar mie povestea aceasta îmi amintește destul de tare de marșurile pro-viață și mai cu seamă de declarațiile înalților prelați din România pe aceeași temă. Iată doar ce crede un mitropolit: Știm că avortul, din moment ce suprimă o viață, este crimă, crimă calificată (…). S-a constatat îmbătrânirea României, și nu numai a României, ci a întregii lumi creștine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă câte trei copilași. Măcar câte trei copilași. Unul pentru tata, unul pentru mama și celălalt pentru biserică și pentru țară’.
Dar sunt multe alte asemănări – femeile trimise la muncă silnică în coloniile radioactive pentru ceva ce poartă numele de sin of the flesh’ (un soi de preacurvie) mi-au părut familiare după ce, ieri și alaltăieri, întreg internetul a apărat libertatea fundamentală de a fi misogini – adică de a face femeile curve. Povestea (mai pe larg aici) e simplă: se pare că la noi toată lumea e de acord că există un drept fundamental de a le face curve pe femei, iar amenda cu care a fost sancționat un pamflet’ care o insulta pe tânăra iubită a unui lider politic detestat și detestabil este un atac la libertatea de exprimare. Libertatea de a fi misogini, cum ziceam.
Mă rog, povestea aceasta este, într-adevăr, mai complicată, și ține de faptul că instituția CNCD, care a aplicat o amendă usturătoare pentru pamfletul‘ respectiv, a mai dat semne că ar acționa pe criterii politice atunci când a refuzat să o sancționeze, pentru un derapaj cel puțin la fel de grav, pe premiera Viorica Dăncilă. Dar autoritatea știrbită a instituției nici măcar nu se compară cu mulțimea care cere în cor să aibă dreptul de a le face curve pe femei. Și care, în vârfurile sale cele mai triste și mai virile, ne spune nouă, femeilor, că nu suntem în stare să înțelegem ce înseamnă termenii și că suntem prea sensibile. Știți, ca niște femei.
De parcă incidentul acesta nu ar fi îndeajuns de înfiorător, se întâmplă și altele pe meleagurile noastre, cel puțin la fel de triste. Trei dintre violatorii de la Vaslui se pregătesc de eliberare condiționată în vreme ce legea îi apără mai degrabă pe agresori decât pe victime. Legea pentru Inocența copilăriei ține morțiș să ne păstrăm locul fruntaș la categoria mame minore, încercând să pedepsească cu închisoarea profesorii care predau noțiuni de educație sexuală. Organizații creștine încearcă să blocheze o conferință organizată de liceene pe tema women empowerment. Și nu se termină aici. Dar cu siguranță seamănă mult cu o scenă dintr-unul din episoadele noi din Povestea slujitoarei, în care June își amintește că avea nevoie de semnătura soțului ei pentr a-și cumpăra anticoncepționale.
Ne scăldăm în misoginie în România și nu avem nevoie de Povestea slujitoarei să ne amintească asta. Odată ce deschizi ochii, misoginia asta e vizibilă la orice nivel – de la felul în care e judecată prim ministra (nu pentru că e incompetentă, ci pentru că e femeie, deși se întâmplă să le bifeze pe ambele) la felul în care un articol care o acuza pe o celebră bloggeriță de fashion și pe altele asemenea ei că vând statutul de întreținute, de prințese, de pomanagioaice’ (pentru necazul de a nu fi livrat ce trebuia într-o campanie plătită din care mai făceau parte și doi bărbați despre care, ce ironie, nu se spune nimic). Acesta este genul de afirmație care se viralizează în România, unde suntem cruzi din plăcere și necruțători mai ales cu cei al căror statut social este sub al nostru. Sigur, dovada de meschinărie pe care tocmai am istorisit-o nu e nici pe departe atât de gravă precum cele despre care spuneam mai sus. Dar e, și ea, emblematică pentru o mentalitate colectivă care spune că tot femeia, domnule, e vinovată, când iei lucrurile la puricat.
Fie că e curva lui Dragnea’ (fix expresia-cheie a „pamfletului' la care nu a râs nimeni, amendat de CNCD), fie că e vorba de întreținute, pomanagioaice, prințese, pițipoance sau alte feluri în care vi se pare normal să ne chemați, etichetele astea aduc aminte doar de un singur fapt. Suntem încă într-o societate profund patriarhală în care nu doar că bărbații pun demnitatea femeii sub libertatea lor de a fi mârlani, dar și femeile, încercând să răzbată, o fac. Trăim în Gilead. Aceasta este Povestea slujitoare. Acum și în România. May the Lord open.
Citește și:
Interviu: Mihaela Drăgan – „Nu sunt o excepție’
Foto: PR