Marcela Topor are 41 de ani si s-a nascut in Vaslui, dar ar putea deveni femeia cu cel mai important rol in statul catalan.
Marcela Topor provine dintr-o familie modesta, din Vaslui. Absolventa a liceului „Mihail Kogalniceanu' din Vaslui si a facultatii de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza', din Iasi, Marcela este acum numita de presa catalana „Regina Independentei', conform informatiilor de pe adevarul.ro. Aceasta este povestea ei.
In vremea studentiei, Marcela Topor il intalneste, in orasul catalan Girona, pe Carles Puigdemont. Cei doi se casatoresc dupa ce ea absolva facultatea, in 1998. Acum, cei doi au impreuna doua fetite, care au in prezent 8 si 10 ani.
Dar cum ar putea deveni Marcela Topor Prima Doamna a Cataloniei? Carles Puigdemont este, acum, liderul miscarii separatiste din Catalonia si seful Executivului Cataloniei. Daca regiunea se separa de Spania, Puigdemont si sotia sa vor deveni noii lideri ai statului nou infiintat. Duminica trecuta a avut loc un referendum de independenta al Cataloniei, pe care insa Madridul l-a declarat ilegal.
Marcela Topor este jurnalista la ziarul „Catalonia Today', publicatie care a fost fondata de sotul ei, Carles Puigdemont, si il sustine pe acesta in activitatea sa politica, mai relateaza adevarul.ro.
Mama Marcelei, Lenuta Topor, a acordat un interviu in exclusivitate pentru publicatia Libertatea, in care a declarat ca fiica ei si sotul acesteia, Carles Puigdemont, „sunt oameni simpli si foarte decenti, care au plecat de jos'.
Conform libertatea.ro, Lenuta Topor a povestit ca a locuit timp de 8 ani de zile cu fiica ei, in Catalonia, avand grija de cei doi copii ai cuplului.
'Sunt oameni simpli si foarte decenti, nu ca la noi, bogatie. S-au cunoscut de pe vremea cand fiica mea era in facultate, iar in urma cu 15 ani s-a mutat in Catalonia, unde s-a maritat. A fost profesoara de engleza acolo si a invatat aceasta limba pe copii de 3 – 6 ani. Acolo a invatat sa conduca masina, a fost cea mai buna la absolvirea examenului pentru permis auto. Dupa ce sotul sau a devenit primar al orasului Girona, a preluat de la el conducerea ziarului la care era director', a mai declarat Lenuta Topor pentru libertatea.ro.
Foto: Facebook / Marcela Topor