Pot fi prevenite! Greșeli pe care le face partenerul și afectează negativ conexiunea emoțională dintre voi

Cu un plus de atenție și conștientizare a propriilor comportamente, aceste greșeli în cuplu pot fi evitate.

Pot fi prevenite! Greșeli pe care le face partenerul și afectează negativ conexiunea emoțională dintre voi

Aceste greșeli ale partenerului au un impact atât de mare încât uneori se ajunge la despărțire. Nu sunt fapte abrupte care intră la categoria în secunda doi mi-am luat hainele și am plecat. Ci au un efect cumulativ, în timp, și macină conexiunea emoțională până când se rupe de tot. Durerea este prea mare, frustrarea nu mai poate fi suportată. Ce e în spate? O formă de îndreptățire, egoism, o relaxare ce vine cu oficializarea relației sau trecerea la o etapă superioară, capacitatea redusă pentru efort, gestionarea propriilor emoții negative într-o manieră disfuncțională.

Jocurile pe calculator

S-a tot vorbit despre impactul jocurilor pe calculator asupra copiilor și adolescenților, cum le afectează creierul și dezvoltarea acestora. În ceea ce privește adulții mecanismul este similar, în sensul că provoacă o descărcare de dopamină pe care apoi aceștia caută să o resimtă din nou și din nou, pierzând măsura. Și ca atare putem discuta despre ore întregi petrecute în fața calculatorului, când partenerul este prezent fizic în casă, dar absent emoțional. Jocurile pot fi o variantă de evadare din realitate, de autoliniștire. Pentru că sunt supărat de la serviciu, există anumite probleme nerezolvate în cuplu, și nu știu cum să stau cu emoția, ce să fac cu ea, atunci o evit jucându-mă.

Socializarea în joc

Multe jocuri pot fi jucate online, pe platforme unde poți comunica cu ceilalți jucători. O persoană care nu are un grup de prieteni în realitate, căreia îi este greu să își facă amici va fi foarte tentată să creeze conexiuni (superficiale) cu acești jucători, mai ales că au un interes comun puternic, și anume jocul. Poate chiar să discute separat diverse teme curente și să își facă acolo un mediu confortabil sub protecția ecranului. Nevoia de socializare în realitate scade, precum și nevoia de a ieși din casă.

Social media

Principiul este similar. Telefonul a devenit un obiect indispensabil ce asigură multiple funcții, iar accesul unui univers paralel, online, este facil și ia o două secunde să intri acolo. O lume întreagă ascunsă într-o aplicație și în care te pierzi, în care poți fi cine vrei tu și să te prezinți așa cum vrei tu, construind o identitate care nu este neapărat cea reală. Nevoia de atenție, de validare este hrănită prin like-uri, comentarii la postări, și contactul cu diferite persoane sub umbrela socializării așterne un drum sigur către infidelitatea emoțională. Desigur că ea nu este obligatoriu să se întâmple, dar poate duce la o evitare a conexiunii emoționale autentice cu partenera oficială.

Neasumarea responsabilităților

Treburi casnice, aspecte financiare, probleme cotidiene ce necesită a fi rezolvate, copiii. Toate acestea nu sunt împărțite echitabil, ci este o discrepanță uriașă de procent de efort, în care tu le cam faci pe toate. O viziune tradiționalistă legată de ce e treaba femeii nu ajută la satisfacerea nevoii de sprijin, de a primi ajutor. Nici eu aduc suma cea mai mare, deci mi-am făcut partea de responsabilitate, iar tu ca parteneră gestionezi restul nu înseamnă echilibru.

Nu îți ia în seamă nevoile

Ia decizii de unul singur fără să te consulte, decide ceva deși i-ai spus clar că nu e ok pentru tine. Amână lucruri pe care l-ai rugat să le rezolve sau ați agreat împreună că țin de partea lui de implicare în universul relațional. Face continuu ceva despre care i-ai transmis clar că te rănește. Nu e dispus să comunice cu tine și să găsiți soluții pentru problemele voastre, de multe ori nici să asculte ce te doare. Ce îți place, ți-ai dori mult nici nu e luat în calcul, e ignorat cu succes. Contează doar dorințele, pasiunile lui, ce ar vrea el să facă.

Citește și:
Cum să îi faci față unui partener de cuplu pesimist

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle