Cum e să fii izolat alături de vampiri? Ne spune Harvey Guillén, interpretul unuia dintre personajele centrale ale serialului What We Do in the Shadows.
Acum șase ani, descopeream la Lună Plină, un festival de film horror și fantastic organizat într-un sat medieval de lângă Sibiu, o comedie cu vampiri intitulată What We Do in the Shadows, care a făcut deliciul ediției și a câștigat și marele premiu. Filmul e un mockumentary (fals documentar) despre trei vampiri cu vârste cuprinse între 178 și 8.000 de ani care locuiesc împreună într-o casă din Wellington, Noua Zeelandă. Problemele lor sunt atât cele pe care le au aproape toți cei care locuiesc la comun – cum îi transmiți colegului de apartament că nu a mai spălat vasele de cinci ani? – cât și cele care vin odată cu adaptarea la noua societate. Nu e simplu să înțelegi ce-i ăla un selfie când tu ți-ai petrecut „tinerețea înfigându-ți colții în oameni care trăiau înainte de izbucnirea primului război mondial. În același timp, nici racolarea victimelor nu mai e la fel de ușoară precum era odinioară.
Dacă ai văzut măcar Dracula sau ai crescut cu Buffy, the Vampire Slayer, cam știi care sunt miturile din jurul vampirilor: că nu au reflexie în oglindă, că nu pot intra într-o casă neinvitați, că usturoiul și țărușele sunt faux-pas etc. Ei bine, What We Do in the Shadows nu ratează niciun gag care s-ar putea face, dar cu toate astea o sală întreagă râdea în hohote. Evident, și eu. În perioada următoare, l-am recomandat în stânga și-n dreapta, dar s-a dovedit că nu era nevoie, pentru că în scurt timp a devenit cult. Succesul a fost atât de mare încât creatorii filmului, Jemaine Clement și Taika Waititi (cunoscuți pentru serialul Flight of the Concords) au pus și de un serial. Serialul se numește la fel, iar primul sezon a avut premiera pe HBO anul trecut, spre bucuria fanilor.
Umorul negru și sec e tot acolo, chiar dacă personajele s-au schimbat. De data asta îi avem pe Nandor The Relentless, fost soldat în armata Imperiului Otoman, Laszlo, un aristocrat englez, Nadja, soția lui care aduce cu Helena Bonham-Carter în filmele lui Tim Burton, Colin, un „vampir energetic care își plictisește victimele până la moarte și Guillermo, singurul muritor, care îi slujește pe aceștia și le acceptă umilințele, sperând că într-o bună zi îl vor face și pe el vampir. Cu toții sunt extrem de stângaci, ceea ce face lucrurile și mai amuzante. Și spațiul e altul – de data asta, e vorba de New York.
Pentru vampirii din casă, nevoile sunt destul de simple – vor să li se recunoască autoritatea și pe cât de des posibil, să se ospăteze cu sânge. Guillermo, în schimb, începe la un moment dat să se întrebe dacă menirea lui e cu adevărat cea de a servi o gașcă de vampiri imaturi. Într-un fel, el devine personajul central al noului sezon What We Do in the Shadows, ce se va încheia pe 11 iunie. (Sezonul 3 a fost deja confirmat). Despre asta am vorbit la telefon chiar cu Harvey Guillén, actorul care îl interpretează. Evident, nu am putut să nu ne amuzăm de asemănarea dintre viața personajelor din serial și măsurile de distanțare socială pe care a trebuit să le adoptăm cu toții în ultima vreme. „Se potrivește perfect, pentru că noul sezon se difuzează în Statele Unite fix în timpul carantinei, iar serialul este exact despre asta – un grup de vampiri care locuiesc împreună și care fac lucruri doar în jurul casei, fără a se expune la lumea exterioară.
What We Do in the Shadows a reprezentat pentru Harvey, care și-a dorit dintotdeauna să facă actorie, și un punct important al carierei, deși a ajuns aici din întâmplare. La petrecerea unei prietene a cunoscut-o fără să știe pe logodnica unuia dintre producătorii executivi ai serialului, care a doua zi i-a trimis un mesaj: „Hei, cred că ești amuzant. Cred că ar trebui să dai o probă pentru noul serial al logodnicului meu. Pentru rolul lui Guillermo, directoarea de casting căuta deja pe cineva de luni bune, dar Harvey a convins-o din prima, chiar dacă era mai tânăr decât trebuia să fie inițial personajul. L-am întrebat pe Harvey dacă e la fel de amuzant să joace în serial pe cât e pentru noi să-l privim și mi-a confirmat că așa e. La asta contribuie scenariștii excelenți, spune el, dar și faptul că actorii au o mare libertate de a improviza: „Întotdeauna filmăm ce scrie în scenariu, după care regizorul spune OK, acum că știți povestea și cum să ajungeți din punctul A în punctul B, aveți mână liberă. Cred că raportul dintre ce e scris și ce e improvizat e 50/50, dar cu toate astea, e aceeași poveste. Chiar și eu ca actor mă distrez foarte tare când văd serialul, abia aștept să mai lucrăm la încă un sezon.
Dar asta nu înseamnă că munca la serial înseamnă numai distracție. Probabil cea mai mare provocare este faptul că nu știe niciodată ce se întâmplă cu personajul lui, pentru că filmările nu au loc în ordine cronologică. De exemplu, prima dată când a ajuns pe platou a filmat direct episodul 3. „Câteodată filmăm un episod și zic Hei, cum am ajuns aici? De ce el plin de sânge?, iar răspunsul e Ah, nu putem să-ți spunem asta încă, povestește Harvey. „Cu vampirii cred că e mai ușor, pentru că narațiunea lor începe și se termină în cadrul aceluiași episod, dar la Guillermo e diferit, pentru că povestea lui evoluează pe parcursul întregului serial. O altă surpriză a fost atunci când și-a dat seama că va trebui să facă singur acrobațiile, așa că a trebuit să-și facă propriile acrobații. Așa că s-a trezit dintr-odată că trebuie să meargă regulat la sală și va avea un antrenor personal care să-l responsabilizeze.
Guillermo adoră filmul Interviu cu un Vampir (dacă nu știți despre ce e vorba, proabil că nu v-ați trăit adolescența în anii ’90) la fel și Harvey. Dar cam aici se opresc asemănările dintre cei doi. Personajul pe care îl interpretează e mult prea timid, umil și răbdător. Răbdarea, în schimb, e ceva ce Harvey și-ar dori, după cum povestește acesta. „De asemenea, când oamenii mă întâlnesc pentru prima dată, îmi spun că se așteptau să fiu mult mai tăcut. Nope, ăla e Guillermo. Asta înseamnă că îmi fac treaba bine (râde). O să te convingi și tu că așa e dacă pregătești un maraton de What We Do in the Shadows înainte de episodul final. Harvey spune că o să fie grandios.
What We Do in the Shadows poate fi văzut pe HBO Go.
Foto: PR